Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 5510/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5510/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 2000/94/2014
ROMÂNIA
JUDECATORIA B.
Dosar nr._
Sentința civilă nr.5510
Ședința publică din data de 29.10.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ALINA LOREDANA FLORESCU
Grefier C. L.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent G. G. EXPERT SPRL, lichidator judiciar al . pe pârât M. D. SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
Dezbaterile in fond au avut loc in ședința publică din data de 13.10.2014 fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea dată, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 24.10.2014, apoi la 29.10.2014, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul instanței la data de 27.02.2014 sub nr._, petentul G. G. EXPERT SPRL, lichidator judiciar al . contradictoriu cu M. D. SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR a formulat plângere împotriva încheierii nr._ pronunțată la data de 24.01.2014 în dosarul nr._/ 20.12.2013 si radierea din cartea funciara a imobilului a notarii contractului de închiriere nr. 36/2005, astfel cum a fost modificat si completat prin cele trei acte adiționale.
In fapt, s-a arătat că prin încheierea atacata a fost admisa cererea de reexaminare formulata „aparent" de S.C.M. D. S.R.L. împotriva încheierii de Cartea Funciara nr._/2013 prin care inițial a fost respinsa cererea de notare în CF nr._/UAT Voluntari a contractului de închiriere nr.36/2005, astfel cum a fost modificat si completat prin actele adiționale nr.1/2006, nr.2/2006 si nr.3/2006 cu privire la constructiile C45, C46, C47, edificate pe terenul cu NC 307/18/6. S-a mai arătat ca intimatul M. D. SRL este în insolventa din 19.02.2013 iar din 03.12.2013 este în faliment (în dosarul_/3/2012), fără ca reprezentatul legal (adm. judiciar sau lichidatorul) sa formuleze o plângere în numele acestei societăți. La data de 01.03.2013 administratorul judiciar al S.C. M. D. S.R.L - C.I.I. SILISTE CRlSTIAN D. a denuntat în mod unilateral (în temeiul art. 20 alin. 1 lit. j, respectiv art. 86 alin. 1 din Legea 85/2006) contractul de închiriere nr. 36 din 21.02.2005 astfel cum acesta a fost modificat prin cele trei acte aditioale. Caatare, consideră vădit nelegala mentinerea unui contract denuntat (încetat) în cartea funciara a imobilului proprietatea S.C. BANEASA S.A., în conditiile în care nu mai exista niciun raport care sa stabileasca în sarcina S.C. BANEASA S.A. obligatia de a pune la dispozitia S.C. M. D. S.R.L. imobilul ce facut obiectul contractului de închiriere.
S-a mai precizat ca S.C. M. D. S.R.L. datorează (înca) catre S.C. BANEASA S.A. suma de 4.971.682,80 lei - conform Tabelului definitiv actualizat al debitoarei M. D. S.R.L:, reprezentând contravaloare chirie restanta în baza contractului denunțat.
In drept, cererea a fost intemeiată pe dispozitiile art.31 alin 2 din Legea nr.7/1996, Legea cadastrului si a publicitatii imobiliare, republicata, art., 42 art.71- 73 din Regulamentul de organizare si funcționare a birourilor de cadastru si publicitate imobiliara, publicat in M.O nr. 1049/29.12.2006
In susținerea cererii s-a solicitat proba cu înscrisuri.
Instanța a încuviințat si administrat proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin Încheierea nr._ din data de 26.11.2013 Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B. a respins cererea formulată de pârâta M. D. S.R.L. prin care aceasta solicita înscriere în C.F. a imobilului identificat cu nr._, UAT Voluntari, a dreptului său de folosință asupra imobilului conform deciziei civile nr. 158/25.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel București în dosar nr._/3/2007. În motivare, s-a arătat că în CF_ există înscris dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 9977 mp și construcții industriale și edilitare în favoarea . a se nota dreptul de închiriere în baza contractului de închiriere nr. 36/2005 adiționat cu actele adiționale nr. 2/2006, respectiv nr. 3/2007. Având în vedere că actele în baza cărora se solicită notarea dreptului de folosință nu individualizează imobilul supus închirierii printr-un număr cadastral și de C.F. în condițiile art. 29 ali. 1 lit. c din Legea 7/1996 cererea a fost respinsă.
Împotriva acestei încheieri petenta a formulat cerere de reexaminare care a fost admisă prin Încheierea nr._ și s-a dispus notarea în CF nr._/UAT Voluntari a contractului de închiriere nr. 36/2005, modificat și completat cu actele adiționale nr. 2/2006, respectiv nr. 3/2007, încheiat între . . cu privire la construcțiile C45, C46, C47, contract a cărui prelungire a fost dispusă de instanța de judecată, conform deciziei comerciale nr. 158/2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială în dosarul nr._/3/2007, până la finalizarea demersurilor necesare încheierii contractului de leasing imobiliar sau vânzare-cumpărare.
În drept, potrivit art. 28 alin. 6 lit. a înscrierea unui drept în cartea funciară se poate face de mandatarul general al celui îndrituit.
În prezenta cauză, cererea de înscriere a dreptului de folosință asupra imobilului ce face obiectul Contractului de închiriere nr. 36/2005 cu actele adiționale, a fost formulată la data de 31.07.2013 de administratorul statutar Moustakis Vasilios.
Prin sentința civilă nr. 1682/19.02.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a civilă în dosarul nr._/3/2012 s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva pârâtei . și numirea ca administrator provizoriu a Cabinetului Individual de Insolvență S. C. D., iar prin sentința civilă nr._/03.12.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a civilă s-a dispus . pârâtei, ridicarea dreptului de administrare și numirea ca lichidator judiciar provizoriu a Cabinetului Individual de Insolvență S. C. D..
Având în vedere aceste aspecte, se constată că, la data formulării cererii de înscriere a dreptului în cartea funciară, administratorul statutar nu mai avea drept de reprezentare, iar cererea sa nu a fost însușită de administratorul judiciar C.I.I. S. C.-D.. Calitatea mandatarului . este cu atât mai relevantă în cauză, cu cât, din înscrisul depus la fila 15 din dosarul privind plângerea, rezultă că intenția administratorului judiciar numit de instanță, manifestată înainte de formularea cererii de înscriere a dreptului în cartea funciară, respectiv la data de 01.03.2013, a fost de denunțare unilaterală a contractului de închiriere nr. 36/21.02.2005 încheiat între S.C. Băneasa S.A. și S.C. M. D. S.R.L., în baza art. 20 alin. 1 lit. j și art. 86 alin. 1 din Legea 85/2006.
Față de aceste motive de fapt și de drept, instanța va admite plângerea și va dispune radierea din CF nr._/UAT Voluntari a contractului de închiriere nr. 36/2005 modificat și completat prin actele adiționale nr. 1/2006, nr. 2/2006, nr. 3/2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea împotriva încheierii nr._/24.01.2014, formulata de G. G. EXPERT SPRL, lichidator judiciar al .> cu sediul in București, sos M. B. - .-119, ., ., sector 2 in contradictoriu cu intimatul M. D. SRL prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență S. C. D. din . nr. 1, ., ..
Dispune radierea din CF nr._/UAT Voluntari a contractului de închiriere nr. 36/2005 modificat și completat prin actele adiționale nr. 1/2006, nr. 2/2006, nr. 3/2007.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29.10.2014.
P. Grefier
A. L. F. C. L.
Red: jud. F.A.L./Tehnodact C.L. /4 ex/30.12.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6121/2014.... | Partaj judiciar. Sentința nr. 1871/2014. Judecătoria BUFTEA → |
---|