Autorizarea intrării în încăperi. Art. 384 ind.1 al. 2 C.p.c./ art.679 NCPC. Sentința nr. 3373/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3373/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 14-08-2014 în dosarul nr. 5653/94/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA, JUDEȚUL ILFOV
SENTINȚA C. NR. 3373
Ședința din Camera de Consiliu din data de 14.08.2014
Instanța constituită din:
Președinte: B. A. L.
Grefier: O. M. A.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect autorizarea pătrunderii în încăperi înaintată de petentul SOCIETATE C. PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI D., C. & ASOCIAȚII formulată de creditoarea G. B. SA în contradictoriu cu debitorul F. B.-M..
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței depunerea de către petentă, prin serviciul registratură, la data de 13.08.2014 a unei cereri de renunțare la judecata cauzei.
Instanța analizând actele dosarului, reține cererea spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii formulate, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.06.2014, sub nr._, petentul a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să autorizeze . cadrul SOCIETAȚII CIVILE PROFESIONALE DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI D., C. & ASOCIAȚII, în imobilul proprietatea debitorului situat în Voluntari, ., nr. 103, Vila I 24, jud. Ilfov.
În motivarea cererii, petentul a arătat că, procedura executării silite a fost inițiată la solicitarea creditoarei G. B. SA, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de card de credit nr._/23.06.2009, iar prin Încheierea nr. 183/17.01.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, prin care s-a admis cererea, fiind emisă somația din data de 24.01.2013.
În dovedirea cererii s-au depus la dosar înscrisuri (filele 2-13).
Cererea a fost timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru potrivit art. 10 alin. 1 lit. a din OUG 80/2013.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.384 ind.1 alin.2 din Codul de procedură civilă.
La data de 13.08.2014 petenta a depus prin serviciul registratură cerere de renunțare în tot la judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Față de manifestarea de voință a petentei SOCIETATE C. PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI D., C. & ASOCIAȚII de renunțare la judecată, cerere depusă prin registratura instanței la data de 13.08.2014 instanța, în temeiul art. 406 alin. 1 Cod procedură civilă, va lua act de cererea de renunțare la judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 406 alin. 1 C.proc.civ. ia act de cererea de renunțare la judecata cauzei înaintată de petenta SOCIETATE C. PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI D., C. & ASOCIAȚII, cu sediul în sector 3, București, .. 18, ., și formulată de creditoarea G. B. SA, cu sediul în București, ., nr. 5, Business Centre Novo Park 3, clădirea F, . 2, în contradictoriu cu debitorul F. B.-M., cu domiciliul în Voluntari, ., nr. 103, Vila I24, județul Ilfov.
Cu drept de recurs in termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.08.2014.
Președinte, Grefier,
B. A. L. O. M. A.
Red BAL/ tehno OMA/3 ex./19.08.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2166/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 2154/2014. Judecătoria BUFTEA → |
---|