Pretenţii. Sentința nr. 2209/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2209/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 4503/94/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚĂ CIVILĂ nr. 2209
Ședință cameră de consiliu din data de 10.06.2014
Completul constituit din:
P.- P. V. Bădință
GREFIER- M. S. I.
Pe rol, soluționarea cauzei civile formulate de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta . SRL având ca obiect pretenții.
Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 03.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 10.06.2014 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 15.04.2013 sub nr._ reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta . SRL a depus formular de cerere (art. 1028 alin.2 din legea 134/2010 privind Codul de procedura civila) prin care solicita obligarea paratei la plata sumei de 1414,20 lei reprezentând valoarea obligației principale și la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 124,2 lei constând in taxa judiciara de timbru.
In motivarea cererii reclamanta arata că suma de 1414,20 lei reprezintă prețul convenit al prestațiilor de reparații auto executare și piese de schimb auto vândute către pârâtă, iar în executarea facturii nr._ emisă la data de 17.03.2010 pârâta nu a achitat suma precizată.
În drept, art.1025 și urm. din C.pr.civ. – cerere cu valoarea redusă.
In susținerea cererii s-au depus înscrisuri la dosar, filele 7-15.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 124,2 lei.
Deși legal citată parata nu a depus întâmpinare.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
În fapt între părți au existat relații de natură comercială în formă simplificată în sensul existenței unei comenzi confirmată de către pârâtă pentru care reclamanta a emis factura fiscală nr._ din 17.03.2010 în cuantum total de 1414,20 lei.
Potrivit art. 662 alin. 1 și 2 din Noul C. proc. civ. executarea silită se poate face numai dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă, iar creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.
Analizând factura fiscală nr._ din 17.03.2010 în cuantum total de 1414,20 lei emisă de către reclamantă, instanța apreciază că pretinsa creanță nu este întemeiată pe înscrisuri opozabile debitorului prin semnare, apte să justifice din perspectivă probatorie caracterul cert al creanței.
Ca atare, întrucât nu s-a făcut dovada însușirii acestor facturi de către debitoare prin semnare sau în orice alt mod, instanța va respinge acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.
DISPUNE
Respinge acțiunea formulata de reclamanta ., cu sediul în comuna Dragomirești V., . 203, județul Ilfov, în contradictoriu cu pârâta . SRL, cu sediul în sector 6, București, ., ..
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusa la Judecătoria B..
Pronunțata în ședința publică, astăzi, 10.06.2014.
PREȘEDINTEGREFIER
P. V. B. M. S. I.
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2204/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 3312/2014. Judecătoria BUFTEA → |
---|