Pretenţii. Sentința nr. 418/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 418/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 12958/94/2012

DOSAR NR._ SECȚIA CIVILĂ

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 418

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 11 FEBRUARIE 2014

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE IORDĂCHESCU ELISABETA MIHAELA

GREFIER A. E.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . GROUP SA și pe pârâta . REASIGURARE SA, intervenientul, B. E. S., având ca obiect acțiune in pretenții.

Dezbaterile de fond au avut loc in ședința publica de la 04.02.2014, fiind consemnate in încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 11.02.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANTA,

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 22.10.2012 sub nr._ reclamanta . GROUP SA a chemat în judecată pe pârâta . REASIGURARE SA, și pe intervenientul, B. E. S. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 2.326,32 lei compusa din: 2.160 lei reprezentând contravaloarea despăgubirilor achitate de O. asiguratului sau Casco pentru reparația auto_ ; 166,32 lei penalități de întârziere de 0,1% pe zi calculate de la data scadentei 16.08.2012 pana la data de 01.11.2012;

; la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi, in continuare, pana la achitarea integrala debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că în data de 07.11.2011 s-a produs un accident de circulație in care au fost implicate autoturismul cu nr. de înmatriculare_ si autoturismul cu nr. de înmatriculare_ .

Reclamanta mai arata că potrivit celor consemnate in Constatarea Amiabila de Accident, culpa exclusiva pentru producerea accidentului revine intervenientului B. E. S.. In urma acestui eveniment autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a fost avariat, autoturismul fiind asigurat casco la O. cu polița . nr._ in vigoare la data accidentului in temeiul căreia s-a deschis dosarul de dauna nr. CA/SV/11/_ si a achitat despăgubiri pentru repararea avariilor in cuantum de 2160 lei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 22, art. 42 si art. 49 din Legea nr. 136/1995, art. 64 din ordinul CSA nr. 5/2010, solicitând administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și orice alte probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri.

In susținerea cererii s-au depus în copie înscrisuri la dosar, f.4-27.

Cererea a fost legal timbrată.

Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula eventuale apărări.

Parata la data de 31.01.2013 a depus precizare prin care arată că a achitat dosarul de daună, suma de 1380,55 lei fiind achitată cu OP nr._/19.12.2012; la 10.12.2013 parata a depus o nouă precizare prin care arată că a fost achitată si suma de 779,45 lei cu OP din 01.11.2013 solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată; respingerea cererii privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta la data de 10.12.2013 a depus cerere precizatoare prin care arată că parata a achitat suma de 1380,55 lei solicitând obligarea la plata sumei de 779,45 lei debit principal neachitat; la plata sumei de 270 lei, reprezentând 0,1% pe zi întârziere aferente debitului de 2160 lei pentru perioada 16.08._12, precum si penalități de 0,1% pe zi de întârziere aferente debitului rămas in cuantum de 779,45 lei, calculate în continuare de la data de 20.12.2012 până la data plății efective și la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:

În temeiul dispozițiilor art.3-5 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a dispozițiilor noului cod civil prezenta cauză este guvernată de prevederile acestuia

La data de 07.11.2011, a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ si autoturismul cu nr. de înmatriculare_, circumstanțele acestuia fiind consemnate în procesul verbal de contraventie incheiat la data producerii accidentului. (f.8)

Autoturismul cu nr. de înmatriculare_, avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă la . Reasigurare SA, iar autovehiculul cu nr. de înmatriculare autovehiculul_ era asigurat facultativ la reclamanta, astfel cum rezultă din polița valabilă la data producerii accidentului.

Reclamanta, în calitate de asigurător CASCO, analizând datele cuprinse în dosarul de dauna întocmit, a stabilit culpa exclusivă a intervenientului forțat în producerea accidentului.

La cererea asiguratului său, reclamanta a deschis dosar de daună, în cadrul căruia a aprobat despăgubirea de 2160 lei, reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la autoturismul cu număr de înmatriculare nr._, despăgubire care a fost achitată către societatea care a efectuat reparațiile, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse. (f.17)

Potrivit art. 22 din Legea 136/1995 reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

De asemenea în temeiul dispozițiilor art. 2210 din codul civil reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului.

In baza acestor dispoziții legale, reclamanta la data de 31.07.2012 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna, pârâta neachitând suma solicitată în termenul legal, respectiv la data scadenței, așa cum este stabilită de art 64 alin 2 din Ordinul CSA nr. 14/2011.

Având în vedere că pârâta a achitat o parte din solicitată la data de 19.12.2012, respectiv suma de 1380,55 lei, reclamanta a solicitat numai diferenta de plata in cuantum de 779,45 lei.

Ca atare, instanta va admite cereerea si va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 779,45 lei debit principal datorat acesteia.

Avand in vedere ca avizarea de daună a fost efectuată la data de 31.07.2012, iar parata a achitat o parte din debitul datorat cu depasirea termenului de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin. 4 din Normele aprobate prin Ordinul 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 270 lei, reprezentând 0,1% pe zi întârziere aferente debitului de 2160 lei pentru perioada 16.08._12, precum si penalități de 0,1% pe zi de întârziere aferente debitului rămas in cuantum de 779,45 lei, calculate în continuare de la data de 20.12.2012 până la data plății efective.

Față de cererea reclamantei, și întrucât pârâta a căzut în pretenții, în raport cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă instanța va dispune obligarea acesteia la plata către reclamantă, a sumei de 701,93 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar si onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea precizata formulată de reclamanta . GROUP SA - București, cu sediul ales la Cabinet Individual de Avocat P. D. din ..1, ., biroul A3, sector 5 și pe pârâta . REASIGURARE SA, cu sediul în Voluntari, . City Business Park, nr. 10, .. 4, J. ILFOV intervenientul, B. E. S. dom. în com. Capu Câmpului, .. 449, J. SUCEAVA.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 779,45 lei debit principal.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 270 lei, reprezentând 0,1% pe zi întârziere aferente debitului de 2160 lei pentru perioada 16.08._12, precum si penalități de 0,1% pe zi de întârziere aferente debitului rămas in cuantum de 779,45 lei, calculate în continuare de la data de 20.12.2012 până la data plății efective.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 701,93 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.02.2014.

P., GREFIER,

Red. Jud. IEM/thn.E.A/5 ex/2014

Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 418/2014. Judecătoria BUFTEA