Pretenţii. Sentința nr. 755/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 755/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 28-02-2014 în dosarul nr. 15926/94/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR. 755
Ședința publică din data de 28.02.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – GALAȚANU N.
GREFIER – D. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. T. C. S.R.L. – prin lichidator judiciar T. S. V. și pe pârâta P. I., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 12.02.2014, fiind consemnate în încheierea din acea dată, parte integrantă din prezenta sentința, când instanța a amânat pronunțarea la data de 20.02.2014 si la 28.02.2014, in aceeași compunere a dispus următoarele:
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei civile de fata:
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamanta S.C. T. C. S.R.L. – prin lichidator judiciar T. S. V. a solicitat sa se dispună obligarea pârâtei P. I. la plata sumei de 2098,56 lei si dobânda legala de 440 lei, calculata pe 3 ani la nivelul dobânzii de referința a BNR de 7% /an.
In fapt a arătat ca societatea a efectuat lucrări de tâmplărie din aluminiu maro, cu geam termopan la imobilul proprietatea acesteia din ., ., pentru prestația efectuata fiind emisa factura nr. TC 360/15.12.2008 in valoare de 3588,86 LEI. Mai arata ca factura deși confirmata de către parata, nu a fost achitata integral.
In drept cererea a fost întemeiata disp. art. 43, 46 si 59 C.., 998 si urm. C.civ.
In temeiul art. 242 C.p.c., a solicitat judecarea in lipsa.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Intre reclamanta si parata s-au desfasurat relatii comerciale pe baza de comanda urmata de executare, reclamanta efectuand pentru parata lucrari de tamplarie din aluminiu maro.
Pentru serviciile prestate, reclamanta a emis factura fiscala . nr. 360/15.12.2009 pentru suma de 3598,56 lei, acceptata de parata prin semnatura.
Potrivit chitantei . nr._ / 15.12.2009 parata a achitat reclamantei suma de 1500 lei, ramanand un rest de plata de 2098,56 lei.
În drept, instanța reține că, potrivit art. 969 C.civ, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. De asemenea, potrivit art. 970 alin. 1 C.civ, convențiile trebuie executate cu bună-credință.
Pe de altă parte, instanța reține că în sarcina paratei operează o dublă prezumție relativă, respectiv de neexecutare a obligației contractuale și de culpă în neexecutarea obligației, în condițiile prevăzute de art. 1082 C.civ, potrivit cărora, „debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune interese sau pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din partea-i, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată”.
Pe de altă parte, în conformitate cu art. 43 C.. din OG 9/2000, reclamanta este îndreptățită să primească de la parata si dobânda legală aferentă debitului principal.
Având în vedere că pârâta nu și-a respectat obligațiile contractuale, nefăcând dovada achitării debitului solicitat prin cererea de chemare în judecată și avându-se în vedere principiul general de drept pacta sunt servanda (forța obligatorie a actului juridic civil), instanța urmează să admită cererea și să oblige pârâta să plătească reclamantei suma de 2098,56 lei reprezentand debit restant si dobânda legala calculata potrivit O.G. nr. 9/2000 de la data scadentei si pana la data introducerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulata de reclamanta S.C. T. C. S.R.L. – prin lichidator judiciar T. S. V. cu sediul in P., .. 16, ., . in contradictoriu cu pârâta P. I. cu domiciliul in ., ., J. ILFOV.
Obliga parata sa plătească reclamantei suma de 2098,56 lei reprezentând debit restant si dobânda legala calculata potrivit O.G. nr. 9/2000 de la data scadentei si pana la data introducerii acțiunii.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publica, astăzi, 28.02.2014.
P., GREFIER,
Tehno.D.G.
Red. G.N./4ex./26.05.2014
← Pretenţii. Sentința nr. 5930/2014. Judecătoria BUFTEA | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4245/2014. Judecătoria... → |
---|