Fond funciar. Sentința nr. 4703/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4703/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 3722/94/2014
DOSAR NR._ SECTIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINTA CIVILĂ NR. 4703
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 08 OCTOMBRIE 2014
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE ELISABETA-MIHAELA IORDĂCHESCU
GREFIER E. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții I. E., I. V. C., I. D., D. V., I. N., și pe pârâții C. L. AFUMAȚI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, C. JUDEȚEANĂ ILFOV PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, având ca obiect fond funciar.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 30.09.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 08.10.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.04.2014 sub nr._ , reclamanții I. E., I. V. C., I. D., D. V., I. N. în contradictoriu cu pârâții C. L. AFUMAȚI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, C. JUDEȚEANĂ ILFOV PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, a solicitat obligarea comisiei locale Afumați pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor sa efectueze punerea in posesie si întocmirea documentației premergătoare eliberării titlului de proprietate pentru suprafața de 5,09 ha pe amplasamente disponibile aflate la dispoziția Comisiei locale Afumați; obligarea Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor sa elibereze titlul de proprietate pentru suprafața de 5,09 ha.
In motivare reclamanții au arătat că la apariția legilor privind restituirea proprietăților au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 5,09 ha teren.
Cererile de reconstituire au fost insa soluționate parțial de către cele doua comisii, in sensul ca, deși acestea au validat dreptul lor proprietate prin înscrierea in anexa 23, poziția 1, conform HGR nr. 890/2005, aprobat prin Hotărârea nr. 998/25.05.2005 a Comisiei județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor nici in prezent nu le-a fost emis titlul de proprietate pentru suprafața la care sunt îndreptățiți.
Mai arată că au calitatea de persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului in suprafața de 5,09 ha, in baza art. 8, 9, 11, 13, 14, 16, 39 din Legea nr. 18/1991, republicata, coroborate cu dispozițiile art. 1, 2, 3, 15 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificata si completata si cu prevederile Legii nr. 247/2005 care stabilesc dreptul subiectiv la reconstituirea dreptului de proprietate al moștenitorilor foștilor proprietari care au adus teren in CAP sau cărora li s-a preluat terenul de către stat, de regula pe același amplasament, sau pe alte amplasamente similare, aflate la dispoziția Comisiilor Locale sau in proprietatea statului.
Mai arată că paratele si-au încălcat abuziv atribuțiile si obligațiile imperative prevăzute de regulamentele de aplicare ale legilor fondului funciar, refuzând recunoașterea dreptului la reconstituirea unui drept probat conform legii si soluționarea efectiva . a cererii de reconstituire, cu motivări contradictorii, declinări tardive de competenta, timp in care, terenul autorilor lor a fost probabil reconstituit ilegal unor persoane neîndreptățite.
In dovedirea acțiunii au solicitat proba cu înscrisuri si orice alt mijloc de proba util cauzei.
In drept art. 8, 9, 11, 13, 14, 16, 39 din legea nr. 18/1991, art. 1, 2, 3, 15 din legea nr. 1/2000, Legea nr. 247/2005, astfel cum au fost modificate si completate, regulamentele de aplicare a legilor fondului funciar, aprobate prin HGR NR. 1172/2001, si HGR nr. 890/2005, art. 1 din Primul Protocol Adițional al CEDO.
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Reclamanților li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 5,09 ha, jud. Ilfov, prin înscrierea in anexa 23, poziția 1, conform HGR nr. 890/2005, aprobat prin Hotărârea nr. 998/25.05.2005 a Comisiei județene Ilfov.
Reclamanții au solicitat punerea efectivă în posesie pentru suprafața mai sus menționată.
Conform art. 52 alin. 2 din legea nr. 18/1991, comisia județeană și cea locală au, în limitele competenței lor și prin derogare de la dispozițiile Codului de procedură civilă, calitate procesuală pasivă și când este, cazul, activă, fiind reprezentate legal prin prefect, respectiv primar sau, pe baza unui mandat convențional, de către unul dintre membri, nefiind obligatorie asistarea prin avocat.
Potrivit art. 52 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, comisiile locale de fond funciar sunt autorități administrative, iar comisiile județene de fond funciar sunt autorități publice cu activitate administrativ-jurisdicțională.
Potrivit art. 53 din Legea nr. 18/1991, hotărârile comisiei județene asupra contestațiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, conform dispozițiilor cuprinse în cap. II, și cele asupra măsurilor stabilite de comisiile locale se comunică celor interesați prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Astfel, cererea este inadmisibilă și pentru faptul că reclamantul nu a înțeles să parcurgă procedura prevăzută de art. 53 din Legea nr. 18/1991, prin criticarea soluțiilor date de către comisii cu privire la modul de reconstituire, fiind înscris în Anexa 23 - tabelul nominal cuprinzând persoanele fizice pentru care nu există suprafețe de teren suficient agricol pentru restituirea integrală a proprietății, solicitate prin cerer, cărora li se vor acorda difernța de teren/despăgubiri, precum și în cazurile în care nu sunt terenuri disponibile pentru a fi reconstituite.
Potrivit art. 33 din Legea 1/2000, astfel cum a fost modificata prin Legea 247/2005 si O.U.G.127/2005, cererile pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru persoanele care nu au formulat astfel de cereri potrivit legii 18/1991 ori legii 169/1997 puteau fi depuse la comisiile de fond funciar pana la data de 30.11.2005, sub sanctiunea decaderii din termen.
Prin urmare, natura juridica a termenului de sesizare a comisiilor de fond funciar este aceea de a fi termen de decadere, atat din punct de vedere substantial, cat si formal.Decaderea din termenul legal este o sanctiune juridica ce consta in pierderea dreptului de a exercita anumite acte sau de a valorifica anumite drepturi subiective in privinta carora, prin anumite dispozitii legale imperative, s-a stabilit pentru titular obligatia de a le valorifica . si ., iar acesta nu a indeplinit obligatia respectiva.
In speta, instanta apreciaza ca nu pot fi incidente dispozitiile art.103 C.proc.civ., relative la conditiile in care intervin decaderea, respectiv repunerea in termenul pierdut ca urmare a sanctiunii decaderii.
Astfel, potrivit art.103 alin.1 C.proc.civ. „neexercitarea oricarei cai de atac si neindeplinirea oricarui alt act de procedura in termenul legal atarage decaderea, afara de cazul cand legea dispune altfel sau cand partea dovedeste ca a fost impiedicata printr-o imprejurare mai presus de vointa ei.”
Textul legal mentionat vizeaza insa conditiile in care intervine sanctiunea procedurala a decaderii si o parte din conditiile ce trebuie indeplinite pentru a se putea dispune repunerea partii in termenul pierdut ca urmare a decaderii si se raporteaza in mod exclusiv la termenele procedurale.Or, in cauza de fata, se solicita repunerea in termenul de formulare a unei cereri de reconstituire, care trebuia depusa, porivit dispozitiilor legale mentionate, la comisiile de fond funciar pana la data de 30.11.2005, sub sanctiunea decaderii si cu consecinta imposibilitatii repunerii in termen in lipsa unei dispozitii legale care sa consacre o astfel de posibilitate.Asa cum s-a precizat, termenul stabilit de legislatia in materia fondului funciar, 30.11.2005, este unul de drept substantial si nu de procedura.
F. de aceste considerente, instanta urmeaza a respinge cererea de repunere in termen formulata de catre reclamanta, ca inadmisibila.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisiblității cererii invocată din oficiu.
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, I. E., I. V. Constanta, I. D., D. V. si I. N. toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura la Cabinet de A." R. V. M. C." din București, Calea Văcărești, nr. 274, ., etaj 1, ., în contradictoriu cu pârâții C. L. AFUMAȚI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR - Afumați, .. 151, Cod postal_, J. ILFOV, C. JUDEȚEANĂ ILFOV PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR - sector 3, București, ., Cod postal_, ca inadmisibila.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria B..
Pronunțata in ședință publică, azi 08.10.2014.
P., GREFIER,
Red. Jud. IEM/thn.E.A./9 ex/ 29 Octombrie 2014
← Validare poprire. Sentința nr. 3697/2014. Judecătoria BUFTEA | Actiune in regres. Sentința nr. 4643/2014. Judecătoria BUFTEA → |
---|