Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 2390/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 2390/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 16-06-2014 în dosarul nr. 2440/94/2014

ROMÂNIA -JUDEȚUL ILFOV

JUDECĂTORIA BUFTEA

Dosar nr._

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr.2390

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE 16.06.2014

INSTANȚA CONSITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE GHIHANIŞ ALINA

GREFIER F. G.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect înlocuire amendă contravențională formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV în contradictoriu cu intimatul S. V..

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată următoarele:

- cauza se află la primul termen de judecată; stadiul procesual fond; cauza are ca obiect înlocuirea amendă contravențională aplicat prin procesul verbal de contravenție ., nr._/11.03.2010;

Instanța, încuviințează pentru petent proba cu înscrisurile de la dosar, ca fiind concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei și față de actele și lucrările dosarului reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată la data de 14.03.2014 pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, petentul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a solicitat în conformitate cu prevederile art.9 și art.391 alin.1 din O.G. nr.2/2001 să se dispună înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.

În drept, a invocat dispozițiile art.9 și art.391 alin.1 din O.G. nr.2/2001.

În dovedirea plângerii contravenționale a depus în copie procesul verbal de contravenție ., nr._/11.03.2010 și alte înscrisuri doveditoare. (f.3-17).Totodată a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Intimatul, deși legal citat, nu a depus la dosar întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constata următoarele:

În fapt, contravenientul a fost sancționat contravențional prin procesul-verbal: CC nr._/11.03.2010 (f. 4) cu amendă în cuantum de 120 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 108 alin. 1 lit a pct. 3 din OUG nr. 195/2002.

Se observa că procesul verbal nu a fost contestat de contravenient în termenul legal astfel că a fost înaintat spre punere în executare, în condițiile

executării silite a creanțelor fiscale, administrației fiscale de la domiciliul contravenientului, respectiv Primăria municipiului Olteni’a, potrivit art. 39 alin 2, lit a și alin 3 din OG 2/2001.

În drept, potrivit art. 39 ind. 1, alin 2 din OG 2/2001 coroborat cu art. 9, alin 2 din același act normativ, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii, organul din care face parte agentul constatator sesizează instanța de judecată în cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția în vederea înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, pe o durată ce nu poate depăși 50 de ore.

Contravenția reținută în sarcina intimatului a fost săvârșită pe raza teritorială a Judecătoriei B. iar din actele aflate la dosar, rezultă că intimatul nu deține bunuri urmăribile și nu există posibilitatea încasării debitului sau a executării silite a acestuia.

Având în vedere și faptul că nici în cursul judecății intimatul nu a făcut dovada achitării debitului sau a vreunei părți din acesta, instanța apreciază ca fiind întemeiată cererea, motiv pentru care în temeiul dispozițiilor OG nr. 2/2001 o va admite și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii de 120 lei aplicata intimatului, cu prestarea unei activități în folosul comunității.

Având în vedere că potrivit art. 39 ind. 1, alin 2 din OG 2/2001 limita maximă a numărului de ore de activitate în folosul comunității ce poate fi stabilit în sarcina intimatului în cadrul procedurii de înlocuire a amenzii contravenționale este de 50, instanța urmează să oblige intimatul la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 10 ore, ce vor fi executate conform dispozițiilor OG 55/2002 ce reglementează această sancțiune contravențională.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARAȘTE:

Admite cererea formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV cu sediul în București, ., nr.7, Sector 2 în contradictoriu cu intimatul S. V. cu domiciliul în Oltenița, ..3, ., Apartament 55, Județul Călărași.

Înlocuiește sancțiunea amenzii de 120 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de contraventie . nr._/11.03.2010 cu 10 ore de muncă în folosul comunității.

C. de pe prezenta hotărâre se comunică serviciului executări civile din cadrul Judecătoriei B. și primăriei de la domiciliul intimatului.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.06.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. A. F. G.

Pentru judecător aflat în C.O.

semnează președintele instanței

Jud. E. D.

Red.jud.G.A.

Thn.red.gr.FG/4ex /

21.08.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 2390/2014. Judecătoria BUFTEA