Pretenţii. Sentința nr. 5930/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 5930/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 07-11-2014 în dosarul nr. 1983/94/2014

JUDECĂTORIA BUFTEA

Dosar nr._

Sentința civilă nr.5930

Ședința publică din data de din 07.11.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ALINA LOREDANA FLORESCU

Grefier C. L.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant . SRL, PRIN CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ B. M. și pe pârât B. L. CONCEPT SRL, având ca obiect pretenții.

Dezbaterile in fond au avut loc in ședința publică din data de 27.10.2014, fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea dată, parte integranta din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 07.11.2014, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând, asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei R. la data de 02.07.2013 sub nr._, reclamanta . SRL, prin administrator judiciar Cabinet individual de insolventa B. M., în contradictoriu cu parata B. L. CONCEPT SRL a solicitat ca instanta, prin hotararea ce se va pronunta, sa oblige parata la plata catre reclamanta a sumei de 30 443 lei.

În fapt, se arata ca prezenta cerere este fondata și îndeplinește condipe de admisibilitate, fiind de natura contractuala șiavand ca obiect suma de bani precizata anterior, care este datorata si asumata prin contractul de subantrepriza nr.114/27.10.2011. Se mai arata ca obligafia contractuala a reclamantei a fost realizata în bune conditiuni și cu îndeplinirea cerintelor prestabilite prin contract.

În drept. Art. 1 270 cod civil, art. 194 si urm. cod procedura civila.

La cerere au fost atașate Tnscrisuri (filele 8-17).

Parata a formulat întampinare prin care a invocat exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei R., în raport de dispozițiile art. 107 cod procedura civila, precizand ca sediul paratei se afla în jud. Ilfov. De asemenea, a fost invocata si exceptia inadmisibilitatii actiunii în raport de dispozitiile art. 193 cod procedura civila.

Pe fondul cauzei pârâta a arătat ca recunoaște pretențiile de 23.442,26 lei, pretențiile reclamantei nefiind actualizate in raport de plățile parțiale efectuate de pârâtă.

In drept, au fost invocate dis part 201 C..

Prin sentința civilă nr.14 pronunțata la data de 08.01.2014, Judecătoria Răcari a admis excepția de necompetenta teritorială si a declinat cauza spre competenta soluționare Judecătoriei B., cauza fiind înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 26.02.2014, sub nr._ .

Instanța a încuviințat si administrat la solicitarea părților prob cu înscrisuri.

Analizând actele si lucrările dosarului instanța reține următoarele:

În fapt, între reclamantă, în calitate de subantreprenor, și pârâtă, în calitate de antreprenor, a fost încheiat contractul de subantrepriză nr. 114/27.10.2011, având ca obiect executarea de către subantreprenor a unor lucrări de termosistem fațade la obiectivul antreprenorului situat în București, sector 1, ., nr. 18, ..

În baza acestui contract creditoarea subantreprenor și-a îndeplinit obligațiile și a emis factura fiscală nr. 95/04.05.2012 în valoare de 30.443 lei. Din această sumă pârâta a recunoscut prin întâmpinare debitul în valoare de 23.442,26 lei, susținând că restul sumei a fost achitată cu chitanța nr. 50/08.02.2013 în valoare de 5.000 lei și cu ordinul de plată nr. 24 din 10.10.2013 în valoare de 2.000 lei.

Analizând instrumentele de plată depuse în copie certificată la dosar, instanța reține că suma de 5.000 lei achitată cu chitanța nr. 50/08.02.2013, este într-adevăr aferentă facturii fiscale nr. 95/04.05.2012, după cum a fost scris în cuprinsul acesteia, însă suma de 2.000 lei achitată cu OP nr. 24/10.10.2013 reprezintă o plată parțială pentru factura nr. 94.

Conform art. 1270 C.pr.civ. contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.

Față de aceste dispoziții, se constată că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale și a realizat lucrările la care s-a angajat, în vreme ce pârâta, deși a recunoscut debitul, nu a achitat contravaloarea acestor lucrări în integralitate, motiv pentru care instanța va admite în parte cererea principală și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 25.443 lei reprezentând debit neachitat din factura fiscală nr. 95/04.05.2012.

Se va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite în parte cererea formulata de reclamanta S.C. DARZA M. CONSTRUCT SRL, cu sediul social în comuna Crevedia, ., prin Cabinet Individual de insolventa B. M., cu sediul în Targoviște, ..25, ., în contradictoriu cu parata B. L. CONCEPT S.R.L., cu sediul în comuna Moara Vlasiei. ., jud. Ilfov.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 25.443 lei reprezentând debit neachitat din factura fiscală nr. 95/04.05.2012.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07.11.2014.

Președinte, Grefier,

Red: jud FAL/ tehnored Cl

4 ex/21.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5930/2014. Judecătoria BUFTEA