Pretenţii. Sentința nr. 995/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 995/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 21-03-2014 în dosarul nr. 4189/94/2010*

DOSAR NR._ RJ

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 995

Ședința publică din data de 21.03.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – GALAȚANU N.

GREFIER - M. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții B. Crânguța A., C. G., A. K. O., pe pârâții M. A.-V., M. O. si chematii în garanție D. C. D., C. L. B. de Aplicare a Legii 18/1991, C. Județeană de Aplicare a Legii 18/1991, având ca obiect pretenții.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 26.02.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 06.03.2014, la 14.03.2014 si la 21.03.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 05.05.2010 pe rolul Judecătoriei B., reclamantele B. Crânguța A., C. G. și A. K. O. au chemat în judecată pe pârâții M. A.-V. și M. O., solicitând obligarea acestora la o sumă nedeterminată reprezentând prețul actualizat achitat în temeiul contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți, obligarea acelorași pârâți la plata de despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a evicțiunii, la daune-interese reprezentând echivalentul valoric al bunului de a cărui proprietate sunt în pericol de a fi lipsite și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantele au arătat că prin contractul din anul 2006 pârâții le-au vândut autorului primei reclamante și celorlalte două reclamante un teren, că printr-o sentință ulterioară acțiunea promovată împotriva lor de un terț a fost admisă, fiind obligate să îi lase acestuia în deplină proprietate și liniștită posesie terenul și că vânzătorii au obligația legală de a garanta pentru evicțiune, cumpărătorii fiind de bună credință.

În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 1337-1351 din Codul civil și art.274 din Codul de procedură civilă.

În dovedire, reclamantele au depus la dosar, în copie certificat pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: titlu de proprietate nr._/31.07.2002, sentința civilă nr. 5985/03.12.2009 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, Contract de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1444/29.03.2006, încheiere de intabulare nr._/13.04.2006, încheiere de intabulare nr._/23.10.2007, certificat de moștenitor nr.186/27.06.2007.

Ca urmare a solicitării instanței, înaintea primului termen de judecată, reclamantele și-au modificat și precizat cererea (f. 21), arătând că solicită: 1. nulitatea absolută a contractului încheiat între părți pentru lipsa unui element constitutiv al acestuia, respectiv a obiectului, 2. obligarea pârâților la restituirea sumei de_ lei, 3. obligarea pârâților la achitarea daunelor-interese reprezentând echivalentul valoric al bunului de a cărui proprietate sunt în pericol de a fi lipsite, precum și 4. cheltuieli de judecată.

În drept, cererea modificatoare a fost întemeiată pe art. 948, 949 C. civ., 274 C.pr. civ.

Pârâții au formulat cerere de chemare în garanție împotriva numitului D. C.-D., solicitând obligarea acestuia la 1. restituirea prețului de_ lei actualizat, 2. cheltuielile de judecată al care, eventual, vor fi obligați față de reclamante, 3. suma reprezentând valoarea actuală a terenului și 4. obligarea la plata cheltuielilor de judecată din prezentul proces.

În motivare, au arătat că pârâtul are, conform contractului încheiat între părți, obligația de a garanta pentru evicțiune.

În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 60-65 C.pr. civ., 1337 și urm. C. civ.

În susținerea cererii de chemare în garanție, pârâții au depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: contract de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2189/17.08.2004, certificat de moștenitor nr.187/17.08.2004, sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale, mcertificat nr._, contract de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1444/29.03.2006, extras de carte funciară, p,an de amplasament și delimitare a corpului de proprietate, încheierea nr._/31.08.2001, certificat fiscal,.

La termenul din 09.06.2010 (f. 35), capătul III al acestei cereri a fost evaluat la 5000 lei. La același termen de judecată, reclamantele au evaluat cererea modificată la 5000 lei capătul 1,_ lei capătul 2,_ lei capătul 3.

Pârâții au depus, la 15.09.2010, întâmpinare la cererea modificată (f. 41) solicitând respingerea acesteia, cu motivarea că obiectul contractului a fost determinat prin contract, fiind vorba despre o suprafață de teren.

La termenul din 15.09.2010 (f. 45), reclamantele și-au precizat din nou valoarea capătului 1 al cererii, arătând că solicită suma de 5000 lei.

Chematul în garanție D. C. D. a formulat întâmpinare (f. 52) solicitând respingerea cererii îndreptate împotriva sa, cu motivarea că a fost convins de faptul că terenul indicat în titlul de proprietate a fost al autorului său, că nu a cunoscut niciodată că acesta ar fi avut și un al doilea prenume.

De asemenea, acesta a formulat o cerere de chemare în garanție împotriva Comisiei Locale pentru Aplicarea L 18/1991 B. și Comisiei Județene pentru Aplicarea L 18/1991 Ilfov solicitând, în esență, obligarea acestora la plata sumei de_ lei în situația în care va fi obligat să achite această sumă pârâților și cheltuieli de judecată. În motivarea cererii de chemare în garanție s-a arătat, în esență, că cele două autorități nu și-au îndeplinit obligațiile de a verifica identitatea persoanei căreia i-au eliberat titlul de proprietate.

Au fost încuviințate și administrate proba cu înscrisuri și expertiză construcții (evaluarea proprietății imobiliare).

La termenul din 25.05.2011 (f. 154) reclamantele au timbrat acțiunea lor modificată pe capetele 1 și 3, fiind admisă excepția netimbrării și anulat capătul doi al cererii. Apărătorul reclamantelor, deși a arătat că acestea înțeleg să își restrângă cererea, nu a prezentat un mandat special de renunțare la capătul 2. La același termen, pârâții și-au precizat cererea de chemare în garanție (f. 153) solicitând restituirea prețului, cheltuielile de judecată ce vor fi obligați să le plătească reclamanților,_ euro reprezentând valoarea actuală a terenului rezultată din raportul de expertiză.

Chematul în garanție și-a precizat, la rândul său, cererea de chemare în garanție subsecventă, solicitând obligarea Comisiilor de Aplicare a Legii 18/1991 la plata sumei de_ euro.

Prin sentința civilă nr. 3432 pronunțată la data de 29.06.2011 în dosarul nr._ instanța a respins cererea de chemare în judecată modificată ca neîntemeiată, a obligat reclamantele să plătească pârâților 3000 lei cheltuieli de judecată, a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâți ca rămasă fără obiect, a obligat pârâții să plătească chematului în garanție 800 lei cheltuieli de judecată, a respins cererea de chemare în garanție formulată de chematul în garanție în contradictoriu cu Comisiile L. B. și Județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ca rămasă fără obiect.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele B. Crânguța A., C. G., A. K. O. și chematul în garanție D. C. D., calea de atac fiind calificată de către Tribunal, ca fiind aceea a apelului.

Prin decizia civilă nr. 742 A pronunțată la data de 17.09.2012 Tribunalul București Secția a III-a civilă a admis apelurile formulate de recurenții - reclamanți B. Crânguța A., C. G., A. K. O. și de către recurentul - chematul în garanție D. C. D., a desființat sentința și trimis cauza spre rejudecarea la aceeași instanță.

După casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de_ RJ la data de 16.11.2012.

La solicitarea instanței, reclamantele și-au precizat acțiunea la data de 13.02.2013, solicitând aplicarea art. 1337 și urm. din Codul civil.

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, pentru reclamantă proba cu interogatoriul chematului în garanție, pentru pârât și chematul în garanție proba cu expertiza evaluatorii, având ca obiectiv evaluarea terenului ce face obiectul cauzei (f.38 – 44).

La termenul din data de 27.11.2013 instanța a pus în vedere părților să facă precizări, în scris, cu privire la momentul în care a avut loc evicțiunea.

Prin precizarea depusă la data de 20.12.2013, reclamantele au arătat că prescripția extinctivă curge din martie 2009 și se termină în martie 2011.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Cererea principala:

La data de 29.03.2006, Braiescu I., autorul reclamantelor Braiescu C. A. si C. G. si reclamanta Androko K. O. au dobandit prin vanzare-cumparare de la paratul M. A. V. dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 5000 mp (4.999,93 mp din masuratori) situat in B., Judetul Ilfov, tarlaua 27, . nr. cadastral 1995, in schimbul sumei de 5000 de lei (f. 5-6).

Prin sentinta civila nr. 5985/03.12.2009 pronuntata de Judecatoria B. in dosarul nr._, defintiva si irevocabila, s-a admis actiunea formulata de reclamantul D. D. in contradictoriu cu reclamantii din prezenta cauza si au fost obligati acestia din urma sa lase acestuia in deplina proprietate si linistita posesie terenul in suprafata de 4999 mp, dobandit de reclamanti la data de 29.03.2006, anterior mentionat.

A retinut instanta ca dreptul de proprietate al reclamantului este preferabil, acesta dovedind ca era persoana indreptatita la reconstituirea dreptului de proprietate si implicit la eliberarea titlului in conditiile Legii nr. 18/1991 spre deosebire de dreptul de proprietate al paratilor care provine, prin transmiteri succesive, de la o persoana care nu a fost niciodata proprietarul terenului (f. 3-4).

In drept, potrivit art. 1336 Cod civil, vanzatorul este obligat sa garanteze cumparatorului linistita folosinta a lucrului vandut, in caz contrar fiind obligat sa il despagubeasca pentru prejudiciul suferit.

Instanta constata intrunite cele trei conditii cerute pentru a interveni obligatia de garantie a vanzatorului pentru evictiunea provenind din fapta unui tert. Astfel, este vorba despre o tulburare de drept, cauza acesteia este anterioara vanzarii si aceasta nu a fost cunoscuta de cumparatori.

Potrivit art. 1341-1344 Cod civil, in caz de evictiune totala, vanzatorul trebuie sa restituie cumparatorului pretul primit, valoarea fructelor pe care cumparatorul a fost obligat sa le inapoieze tertului evingator, cheltuielile de judecata, atat ale procesului din care a rezultat evictiunea cat si, daca este cazul, ale actiunii in regres contra vanzatorului. De asemenea, potrivit art. 1344 Cod civil, vanzatorul este obligat sa plateasca cumparatorului diferenta intre pret si sporul de valoare dobandit de lucru intre momentul incheierii contractului si data producerii evictiunii.

Creanta de despagubire ia nastere la data producerii evictiunii, adica la data deposedarii efective a cumparatorului. Reclamantii au sustinut ca au fost deposedati de teren in anul 2009, aspect necontestat de parati.

Reclamantii, prin concluziile scrise depuse la dosar au solicitat obligarea paratilor la plata contravalorii terenului din anul 2011, potrivit evaluarii facute de expert O. C. (f. 81-84, f. 86 dosar in rejudecare). Potrivit raportului de expertiza, terenul a fost evaluat la suma de 35.000 euro.

Pentru aceste considerente, avand in vedere principiul disponibilitatii partilor, instanta va admite cererea principala, astfel cum a fost precizata, si va obliga paratii sa plateasca reclamantilor suma de 35.000 euro, la cursul BNR din ziua platii. De asemenea, va obliga paratii sa plateasca reclamantilor suma de_ lei reprezentand cheltuieli de judecata aferente dosarului nr._ din care a rezultat evictiunea (f. 4 verso).

In temeiul art. 274 Cod procedura civila, intrucat paratii au cazut in pretentiile reclamantilor, instanta ii va obliga sa plateasca acestora cheltuielile de judecata aferente prezentului dosar: 410,92 lei taxa judiciara de timbru, 1000 de lei onorariu de expert.

Cererea de chemare in garantie formulata de parati:

Prin contratul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 2189/17.08.2004 de BNP C. I., paratii M. A. V. si M. O. au dobandit de la chematul in garantie D. C.-D. dreptul de proprietate asupra suprafetei de teren in suprafata de 5000 mp pe care au instrainat-o reclamantilor, in schimbul sumei de 1000 de lei (f. 7).

Potrivit art. 60 Cod procedura civila, partea poate sa cheme in garantie o alta persoana impotriva careia ar putea sa se indrepte, in cazul in care ar cadea in pretentii, cu o cerere in garantie sau in despagubire.

Avand in vedere dispozitiile art. 1341-1344 cod civil privind garantia vanzatorului pentru evictiune, precum si faptul ca instanta a admis cererea principala a reclamantilor, instanta va admite cererea de chemare in garantie formulata de parati si va obliga chematul in garantie D. C.-D. sa restituie paratilor suma de 1000 de lei reprezentand pret al vanzarii, sa plateasca paratilor diferenta dintre aceasta suma si suma de 35.000 euro reprezentand sporul de valoare al terenului, suma de_ lei reprezentand cheltuieli de judecata aferente dosarului nr._ si suma de 1410,92 lei reprezentand cheltuieli de judecata la plata carora au fost obligati reclamantii in prezentul dosar.

Cererile de chemare in garantie formulata de chematul in garantie D. C.-D.

Chematul in garantie D. C.-D. a chemat in garantie C. Locala de Aplicare a Legii nr. 18/1991 B. si C. Judeteana Ilfov e aplicare a Legii nr. 18/1991, apreciind ca acestea sunt vinovate de prejudiciul creat.

Sustinerea chematului in garantie in sensul ca nu a cunoscut faptul ca tatal sau avea si prenumele de C. este contrazisa de chiar sesizarea pentru deschiderea procesurii succesorale (f. 27), de certificatul de deces in care numele defunctului este de Dumiterscu D.-C. (f. 111) si de certificatul de mostenitor nr. 187/17.08.2004 emis de BNP C. I. (f. 71 dosar in rejudecare). Acest certificat de mostenitor a fost emis la chiar momentul vanzarii catre parati a terenului de 5000 mp, de acelasi notar public.

Or, chiar daca chematul in garantie nu ar fi cunsocut faptul ca tatal sau avea si prenumele de C., acesta apărea in actele care au stat la baza intocmirii contractului de vanzare-cumparare. Prin urmare, la acel moment chematul in garantie trebuia sa sesizeze neconcordanta care exista intre numele persoanei pentru care s-a emis titlul de proprietate nr._/31.07.2002 si numele tatalui sau si sa lamureasca aceasta neconcordanta inainte de a proceda la vanzarea terenului de pe titlu.

Titlul de proprietate nr._/31.07.2002 a fost in mod corect emis pe numele lui D. D., persoana diferita de autorul chematului in garantie.

In aceste conditii, constatand ca nu s-a facut dovada raspunderii civile delictuale a celor doua chemate in garantie, in baza art. 998-999 Cod civil, instanta va respinge cererile de chemare in garantie ca neintemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea principala, astfel cum a fost precizata, formulată de reclamantele B. Crânguța A., C. G., A. K. O., toate cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat C. V., cu sediul în ., ., . în contradictoriu cu pârâții M. A.-V., M. O., ambii cu domiciliul în sector 1, București, ., . class="Motivare1"> Obliga paratii sa plateasca reclamantilor suma de_ euro, la cursul BNR din ziua platii, reprezentand contravaloare teren.

Obliga paratii sa plateasca reclamantilor suma de_ lei reprezentand cheltuieli de judecata aferente dosarului nr._ .

Obliga paratii sa plateasca reclamantilor cheltuieli de judecata aferente prezentului dosar: 410,92 lei taxa judiciara de timbru, 1000 de lei onorariu de expert.

Admite cererea de chemare in garantie formulata de parati în contradictoriu cu chematul în garanție D. C. D., cu domiciliul în sector 1, București, ., ., . class="Motivare1"> Obliga chematul in garantie D. C.-D. sa restituie paratilor suma de 1000 de lei reprezentand pret al vanzarii, sa plateasca paratilor diferenta dintre aceasta suma si suma de 36.960 euro reprezentand sporul de valoare al terenului, suma de_ lei reprezentand cheltuieli de judecata aferente dosarului nr._ si suma de 1410,92 lei reprezentand cheltuieli de judecata la plata carora au fost obligati reclamantii in prezentul dosar.

Obliga chematul in garantie sa plateasca paratilor cheltuieli de judecata: 4473 lei taxa judiciara de timbru, 3000 lei onorariu avocat si 500 lei onorariu expert.

Respinge cererile de chemare in garantie formulate de chematul in garantie D. C. D. in conradictoriu cu chematele in garantie C. L. B. de Aplicare a Legii 18/1991, cu sediul în B., M. E., nr. 1, județul Ilfov si C. Județeană de Aplicare a Legii 18/1991, cu sediul în sector 3, București, ., astfel cum au fost precizate, ca neintemeiate.

Cu drept de apel in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 21.03.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

GALAȚANU N. M. G.

Red.jud.GN/Thn.red.gr.MG/10 ex/26.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 995/2014. Judecătoria BUFTEA