Plângere contravenţională. Sentința nr. 3022/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3022/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 16-07-2014 în dosarul nr. 12440/94/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚĂ CIVILĂ nr. 3022
Ședința publică din data de 16.07.2014
Instanța constituită din:
Președinte: R. V. A.
Grefier: M. S. I.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de petentul I. N. A., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, având ca obiect plângere contravențională - CP_/16.04.2013.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 30.06.2014, fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea data, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 08.07.2014 și 16.07.2014 când, in aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecatoriei R. la data de 25.04.2013, sub nr._ , petenta IONICIOIU N. A., în contradictoriu cu intimata IPJ Ilfov, a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._ din data de 16.04.2013, a cărui anulare o solicită deoarece il consideră netemeinic si nelegal.
În motivarea plângerii petenta a arătat, in esenta, ca nu se face vinovata de fapta contraventionala retinuta in sarcina sa, sustinand ca nu a circulat cu viteza pretinsa de agentul constatator.
Petenta precizeaza ca agentul constator nu mentionat in cuprinsul procesului verbal ., iar autoturismul pe care era montat aparatul radar nu avea numar de inmatriculare MAI_, asa cum s-a consemnat in procesul verbal.
Mai arata petenta ca lipsa mentiunilor din procesul verbal privind . lipseste de forta probatorie orice eventuale inregistrari intrucat instanta nu poate stabili cu certitudine daca cinemometrul cu care a fost inregistrata viteza este acelasi cu cel pentru care s-a facut verificarea metrologica.
Totodata, petenta invoca in sprijinul admiterii plangerii sale contraventionale jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.
În dovedirea plângerii, petenta a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri.
In drept petenta a invocat OG NR. 2/2001.
Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 15, lit. i) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, și al art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Intimata, legal citată, a depus intampinare, invocand exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei R., iar pe fond, respingerea plangerii contraventionale ca neintemeiata.Intimata a anexat la intampinare inscrisuri, reprezentand plansa foto, proces verbal de atestare operator radar, buletin de verificare metrologica.
Prin sentinta civila nr.1006 din 18.09.2013, Judecatoria R. a admis exceptia necompetentei teritoriale a acestei instante, cauza fiind declinata catre Judecatoria B..
Cauza a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei B. la data de_.2013, sub numarul de dosar_ .
La termenul din data de 30.06.2014 instanta a incuviintat pentru parti proba cu inscrisurile existente la dosarul cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța retine urmatoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._ din data de 16.04.2013 petenta a fost amendata contravențional cu suma de 450 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.100 al.1 lit.c pct.3 din OUG 195/2002, reținându-se în fapt că la data de 16.04.2013, ora 14.16, petenta a condus autoturismul pe DN7-km 14, pe raza localitatii Chitila, judetul Ilfov, fiind inregistrata cu aparatul radar circuland cu viteza de 82 km/h, depasind cu 32 km/h viteza maxima admisa.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta nu cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de art.16 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fiind întocmit cu nerespectarea dispozițiilor art.17 din același act normativ.
Astfel, potrivit art.16 alin.1 din OG 2/2001, „Procesul verbal de constatare a contraventiei va cuprinde in mod obligatoriu(...): descrierea faptei contraventionale cu indicarea datei, orei si locului in care a fost savarsita (...)”.
De asemenea, potrivit art.17 din OG 2/2001: ”Lipsa mentiunilor privind(...) fapta savarsita (...) atrage nulitatea procesului verbal.Nulitatea se constata si din oficiu.”
Analizand procesul verbal contestat prin raportare la dispozitiile legale mentionate, instanta retine ca in privinta acestuia este incidenta cauza de nulitate absoluta privind nedescrierea faptei, intrucat mentiunile agentului constatator de la rubrica privind descrierea faptei, cu referire la numarul de inmatriculare al autoturismului folosit de petenta, nu sunt lizibile, astfel ca instanta nu este in masura sa constate care este fapta contraventionala pretins savarsita de catre petenta.
Mentiunile agentului constatator sunt esentiale, astfel ca in lipsa descrierii acestora instanta, in cadrul controlului sau, nu poate sa verifice in ce masura este sau nu indeplinit elementul material al laturii obiective a contraventiei retinuta in sarcina petentei.
In aceste conditii, instanta nu va mai analiza si temeinicia procesului verbal, urmand ca in temeiul art.34 din OG 2/2001 sa admita plangerea si sa anuleze procesul verbal de contraventie, ., nr._ din data de 16.04.2013, emis de IPJ Ilfov si va exonera petenta de plata amenzii in cuantum de 450 de lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petentul I. N. A. - Târgoviște, .. 135, J. DÂMBOVIȚA, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV - sector 2, București, ., nr. 7.
Anulează procesul verbal . nr._/16.04.2013 emis de IPJ Ilfov si exonerează petenta de plata amenzii în cuantum de 450 de lei. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.07.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. V. A. S. I. M.
Red.RVA/tehn.MSI/
..01.2015
← Actiune in regres. Sentința nr. 2472/2014. Judecătoria BUFTEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1541/2014.... → |
---|