Actiune in regres. Sentința nr. 1972/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 1972/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 6998/94/2014

R.

JUDECĂTORIA BUFTEA

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINTA CIVILA nr. 1972

Ședință publică din data de 01.04.2015

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

P.- A. N. M.

GREFIER- S. I. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. R. asigurare REASIGURARE S.A și intervenientul C. I. C., având ca obiect acțiune în regres.

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 24.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 01.04.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra prezentei cauze, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.07.2014, sub nr._, reclamantul . SA a chemat în judecată pe paratul . REASIGURARE SA și intervenientul C. I. C. solicitând obligarea paratului la plata sumei de

  • _,75 lei reprezintand contravaloarea despagubirilor achitatea asiguratului CASCO,
  • 343,47 lei reprezintă penalități de întârziere de 0,1%/zi calculate pentru perioada 28.06.2014 – 24.07.2014,
  • plata penalităților de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, in continuare pana Ia plata efectiva a sumelor datorate;

Reclamantul mai solicită și plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

În fapt, în data de 26.03.2014, intervenientul, conducand autoturismul_ asigurat RCA la societatea paratei, polita seria_, a produs din culpa sa un accident de circulație in urma caruia a fost avariat autoturismul nr. de înmatriculare_ asigurat CASCO la societatea reclamantei, cu polița nr._ în baza căreia a plătit despăgubirea cuvenita în cuantum de_,75 lei.

Prin plata despăgubirii reclamantul, se subrogă în drepturile asiguratului său CASCO, fiind îndreptățită sa recupereze suma achitată de la asigurătorul de răspundere civila al persoanei vinovate de producerea accidentului.

Deoarece parata era obligata ca in termen de 15 zile sa procedeze la achitarea sumei solicitate, dupa acest termen datoreaza penalitati de intarziere.

În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 2210 Cod civil, Legea 136/1995, Ordinul 14/2011 al CSA.

În dovedirea pretențiilor se solicită încuviințarea probei cu înscrisuri si orice alte probe utile, pertinente, concludente.

Legal citat, pârâtul a depus intampinare prin care arata ca suma solicitata este propusa la plata si ca sunt de acord cu plata cheltuielilor de judecata.

Intervenientul a depus intampinare prin care solicita admiterea actiunii.

In drept, art. 223 C...

La data de 11.02.2015 reclmantul si-a precizat actiunea in sensul ca debitul principal a fost achitat si ca, in continuare, solicita obligarea paratei la plata penalitatilor de intarziere si a cheltuielilor de judecata.

Acțiunea a fost legal timbrată, fila 50.

La termenul din data de 24.03.2015 instanța a încuviințat proba cu înscrisurile de la dosar, apreciind-o ca fiind concludentă, utilă și pertinentă soluționării cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

În fapt, la data de 26.03.2014 a avut loc un accident de circulație, în sensul în care intervenientul forțat, din culpa sa exclusivă, conducând autoturismul asigurat RCA la societatea pârâtă, a avariat autoturismul asigurat CASCO la societatea reclamantă.

Despăgubirea în cuantum de13210,75 lei a fost achitată de societatea pârâtă la data de 08.01.2015, aceasta recunoscând astfel debitul.

Având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 12.06.2014, așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris, și că pârâta nu a efectuat plata debitului în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin.2 lit.a din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, va obliga pârâta la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi calculate la debitul principal de la data scadenței, 28.06.2014 până la data achitării, 08.01.2015.

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, instanța va obliga parata, ca parte căzută în pretenții și din culpa căreia a fost promovată această acțiune, să plătească reclamantei cheltuieli de judecată de 2163,02 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru de 813,02 lei și onorariu avocat de 1350,00 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea precizata formulată de reclamanta . prin reprezentant . cu sediul ales la av. R. C. - sector 2, București, .-189, ., . cu pârâta .> - Voluntari, . City Business Park, nr. 10, .. 4, J. ILFOV, și interveninetul C. I. C. - com. Mănești, .. 31, J. DÂMBOVIȚA.

Obligă pârâtă la plata către reclamanta a penalităților de 0,1% pe zi de intârziere calculate la suma de_.75 lei de la data scadentei, 28.06.2014 si până la data achitarii integrale a debitului, 08.01.2015.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecata de 2163,02 lei, constand in taxa judiciara de timbru si onorariu avocat .

Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare, care se va introduce la Judecătoria B..

Pronuntata in sedință publică azi, 01.04.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

A. N. MARTINSORINA I. M.

Red. Jud. ANM/thn MSI/05 ex/27.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 1972/2015. Judecătoria BUFTEA