Actiune in regres. Sentința nr. 5155/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 5155/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 03-09-2015 în dosarul nr. 5155/2015

Dosar nr._ SECȚIA CIVILĂ

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5155

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA DATA DE 03.09.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: B. A.-L.

GREFIER: D. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ., pe pârâta . REASIGURARE SA și intervenientul forțat M. G., având ca obiect acțiune în regres.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele:

- obiectul cauzei - acțiune în regres,

- stadiul procesual – fond,

- cauza fiind la primul termen de judecată, după care:

Instanța ia act de faptul că societatea pârâtă depune în ședință publică, prin intermediul serviciului de registratură, cerere precizatoare.

Instanța, în temeiul art. 255 și art. 258 C.proc.civ., încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că sunt utile, pertinente și concludente soluționării cauzei.

Față de actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 06.11.2013, sub nr._ reclamanta, . în contradictoriu cu pârâta, S.C. E. R. ASIGURARE-REASIGURARE S.A. si intervenientul forțat M. G., a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 4.361,08 lei cu titlu de despăgubire, reprezentând contravaloarea despăgubirilor achitate de . asiguratului sau Casco; 745,74 lei penalități de întârziere de 0,1% pe zi calculate de la data de 15.05.2013 si pana la data de 01.11.2013; la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi, în continuare, pana la achitarea integrala debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în data de 20.03.2012, intervenientul, conducand autoturismul_, asigurat RCA la societatea paratei, polita RCA_, a produs din culpa sa un accident de circulație in urma caruia a fost avariat autoturismul_, asigurat CASCO la societatea reclamantei, polita CASCO_, în baza căreia a plătit despăgubirea cuvenita în cuantum de 4.361,08 lei.

Prin plata despăgubirii reclamantul, se subrogă în drepturile asiguratului său CASCO, fiind îndreptățită sa recupereze suma achitată de la asigurătorul de răspundere civila al persoanei vinovate de producerea accidentului.

Reclamanta a formulat cerere de despagubire inregistrata la parata care a refuzat nejustificat plata integrala a acesteia.

Deoarece parata era obligata ca in termen de 15 zile sa procedeze la achitarea sumei solicitate, dupa acest termen datoreaza penalitati de intarziere.

În drept, au fost invocate dispozițiile art._ C.p.c., art. 2210 alin. 1, art. 1381 și urm. Cod civil, art. 49 și art. 54 din Legea nr. 136/1995, Ordinul CSA nr. 14/2011, solicitând administrarea probei cu înscrisuri depuse la dosar, precum și orice alte probe ce se vor dovedi utile cauzei.

In susținerea cererii s-au depus în copie înscrisuri la dosar, f. 4-36.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 367,28 lei taxă judiciară de timbru, conform art. 2 din L 146/1997, fila 46.

Pârâta, S.C. E. R. ASIGURARE-REASIGURARE S.A., a depus la dosar cerere precizatoare prin care a arătat că a achitat debitul principal in cuantum de 4.361,08 lei la data de 15.01.2014, solicitând instanței respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.

Deși legal citat, intervenientul nu a depus intâmpinare.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosar pentru reclamantă, apreciind-o ca fiind utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:

În fapt, la data de 20.03.2012, intervenientul forțat M. G., în timp ce conducea autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, pentru care era în vigoare asigurare de răspundere civilă obligatorie la societatea pârâtă, a produs din culpa sa un accident de circulație în care a fost avariat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, asigurat CASCO la societatea reclamantă.

La data producerii accidentului – autoturismul cu nr. de înmatriculare_ avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă la . Reasigurare SA, conform poliței ./16/H16/DV nr._(f. 20), iar autoturismul cu numărul de înmatriculare_ era asigurat facultativ la reclamantă, astfel cum rezultă polița nr._(f. 25).

Conform constatării amiabile de accident(fila 26), intervenientul forțat este vinovat de producerea accidentului.

La cererea asiguratului său, reclamanta a deschis dosar de daună, în cadrul căruia a aprobată despăgubirea de 4.361,08 lei reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la autoturismul cu număr de înmatriculare nr._, despăgubire care a fost achitată către societatea reclamantă.

În drept, în ceea ce privește legea civilă aplicabilă instanța consideră că izvorul raportului obligațional în prezenta cauză este fapta juridică extracontractuală săvârșită de către intervenientul forțat. Prin urmare, cu privire la legea care guvernează prezentul raport litigios, instanța consideră că sunt incidente dispozițiile art. 103 din Legea nr. 71/2011 potrivit cărora obligațiile născute din fapte juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii lor ori după caz, săvârșirii lor. Având în vedere că fapta extracontractuală dedusă judecății a fost săvârșită pe data de 20.03.2012, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Noului Codului Civil.

Potrivit art. 2210 alin. 1 N.C.Civ., în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane.

Potrivit art. 2208 alin. 1 N.C.Civ., în cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul trebuie să plătească indemnizația de asigurare în condițiile prevăzute în contract.

Conform art. 1357 din Codul Civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. De asemenea, conform alin.2 „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.

Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

În cauză, fapta ilicită constă în încălcarea de către intervenientul forțat a regulilor de circulație prevăzute de OUG 195/2002, prejudiciul fiind reprezentat de avariile produse autoturismului asigurat CASCO. De asemenea, între faptă și prejudiciu există legătură de cauzalitate, culpa exclusivă a intervenientului forțat în producerea accidentului fiind stabilită prin constatarea amiabilă de accident.

La data de 03.09.2015, pârâta a depus prin fax o precizare prin care a învederat instanței că a achitat suma de 4.361,08 lei la data de 15.01.2014.

Susținerile pârâtei se coroborează cu ordinul de plată nr._, din care reiese că la data de 15.01.2014, pârâta a achitat în contul reclamantei suma de 4.361,08 lei.

În consecință, instanța va respinge cererea privind obligarea pârâtei la plata sumei în cuantum de 4.361,08 lei, reprezentând contravaloare despăgubiri, ca rămasă fără obiect.

Reclamanta a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de la data de 15.05.2013, data scadentă, dar instanța constată că reclamanta nu a făcut dovada comunicării pârâtei a cererii de despăgubire, a cuantumului prejudiciului si actelor dosarului de dauna. Astfel, deși există o cerere de despăgubire către pârâtă(f. 24), aceasta nu poartă ștampila cu numărul de intrare la societatea pârâtă și nici nu este făcută dovada de comunicare a acesteia.

În consecință, reclamantei i se cuvin penalitățile având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 04.11.2013(data depunerii la poștă-f. 34 verso), fiind aplicabile dispozițiile art. 64 alin.4 din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, conform cărora, dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la alin. (2) și (3) sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere

Față de aceste considerente, în temeiul art. 2210 din Codul Civil, instanța va admite în parte acțiunea promovată de reclamantă, astfel cum a fost precizată, și va obliga pârâta la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1 % pe zi, calculate la suma de 4.361,08 lei pe zi, de la data de 04.11.2013 până la data de 15.01.2014.

În temeiul art. 453 C.proc.civ., întrucât pârâta a căzut în pretenții, instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 390,5 lei constând în taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. G. A. S.A., cu sediul în sector 6, București, Calea Plevnei, nr. 139, în contradictoriu cu pârâta S.C. E. ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., având sediul în Voluntari, . City Business Park, nr. 10, .. 4, J. ILFOV și intervenientul forțat, M. G., cu domiciliul în sector 4, București, .. 8-10, ., . a fost precizată.

Respinge cererea privind obligarea pârâtei la plata sumei în cuantum de 4.361,08 lei, reprezentând contravaloare despăgubiri, ca rămasă fără obiect.

Obligă pârâta la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1 % calculate cu privire la suma de 4.361,08 lei pe zi, de la data de 04.11.2013 până la data de 15.01.2014.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 390,5 lei constând în taxă judiciară de timbru.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. A.-L. D. S.

Red./Tehnored. B.A.L./D.S. și B.A.L./5 ex./23.12.2015

Comunicat părților, azi, 3 ex...........................Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 5155/2015. Judecătoria BUFTEA