Actiune in regres. Sentința nr. 2103/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2103/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 2103/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Sentința civilă Nr. 2103
Ședința publică de la 06.04.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. A. R.
Grefier F. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA, PRIN REPREZENTANT, și intervenientul forțat O. TABIȚA F., având ca obiect, acțiune in regres.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează: obiectul cererii ; acțiune in regres, stadiul procesual, fond ;
Instanța, in temeiul art.255 rap. la art.258 si 1029 alin.9 C.proc.civ. încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, constată cauza în stare de judecată și reține dosarul în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.07.2014, sub nr._, reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA, PRIN REPREZENTANT, și intervenientul forțat O. TABIȚA F. a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 10.780,00 lei, cu titlu de despăgubiri, debit ce reprezintă contravaloare despăgubiri achitate de reclamantă în calitate de asigurator CASCO, pentru pagubele produse autoturismului cu nr. de înmatriculare _ ; obligarea paratei la plata penalităților de întârziere de la data de 04.07.2014 și până la plata efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată, pe cale separată.
În motivare, reclamanta a arătat că la data de 28.10.2013, numitul O. T. F., conducând autoturismul cu numărul de înmatriculare _ , a produs din culpa sa exclusivă un accident rutier în urma căruia a fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ , asigurat la Societatea reclamantă, care în acel moment circula regulamentar.
Autoturismul avariat este asigurat facultativ pentru avarii auto CASCO cu polița de asigurare ., nr._.
Pentru avariile suferite de autoturismul asigurat CASCO la societatea reclamantă, aceasta a achitat suma de 10.780,00 lei, subrogându-se in drepturile persoanei păgubite.
Reclamanta a formulat cererea de despăgubire prin care a solicitat paratei plata debitului principal, la care s-au anexat înscrisuri doveditoare.
Se mai arată că, parata nu a înțeles sa achite suma solicitată in mod amiabil.
In drept:art. 2210 C.civ., art.49 din Legea 136/1995, art.64 din Ordinul CSA 14/2011.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri.
Reclamanta a depus la dosar în copii certificate conform cu originalul înscrisuri ( filele 6-35 dosar).
In temeiul disp. art.255 rap. la art.258 C.proc.civ. instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 644 + 20 lei .
Pârâta . REASIGURARE SA, legal citată, a depus întâmpinare, recunoscând pretențiile reclamantei.
Intervenientul, legal citat, nu a formulat întâmpinare și nici nu a depus un punct de vedere.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 2210 alin.1 din Codul Civil „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane”.
Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
Conform art. 1357 din Codul Civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. De asemenea, conform alin.2 „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.
Condițiile răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite in persoana intervenientului fortat, astfel cum rezulta din formularul de constatare amiabila accident incheiat de cei doi conducatori auto.
Vazand înscrisurile existente la dosarul cauzei, instanta urmeaza a admite în actiunea, astfel ca va obliga parata la plata către reclamantă a sumei de 10.780 lei, reprezentând debit principal, precum si la plata penalitatilor de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la data scadentei, 04.07.2014, pana la achitarea efectiva a debitului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta ., cu sediul ales în București, ., ., ., Sectorul 3,
în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA, cu sediul în orașul Voluntari, ..10, Global City Business Park, Județul Ilfov și intervenientul forțat O. T. F., domiciliată în comuna Bratca, ..
Obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 10.780 lei, reprezentând debit principal, precum si la plata penalitatilor de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la data scadentei, 04.07.2014, pana la achitarea efectiva a debitului.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria B..
Pronunțata in ședință publică, azi, 06.04.2015.
Președinte, Grefier,
Red.RVA/DF/5 ex./03.07.2015.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2098/2015.... | Partaj judiciar. Sentința nr. 3243/2015. Judecătoria BUFTEA → |
---|