Pretenţii. Sentința nr. 3358/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 3358/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 3358/2015

Dosar nr._ SECȚIA CIVILĂ

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SENTINȚA CIVILĂ NR.3358

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 28.05.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: B. A.-L.

GREFIER: D. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . și pe pârâta . SRL (F. .), având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:

- obiectul cauzei – pretenții,

- stadiul procesual – fond,

- prin încheierea de la data de 4.04.2014 s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art.155 ind.1 C.proc.civ. pentru neîndeplinirea obligațiilor de către reclamantă, având în vedere că aceasta nu a depus la dosar copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe facturile care au fost emise, în cuantum de 6333,02 lei, precum și toate înscrisurile care au stat la baza compensației sumei de 3333 lei din factura nr._/18.02.2009, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția perimării cauzei și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

INSTANȚA,

Deliberând, constată următoarele:

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 4.04.2014, când cauza a fost suspendată în baza art. 155 ind.1 C.p.c., pentru faptul că reclamanta nu a depus la dosar copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe facturile care au fost emise, în cuantum de 6333,02 lei, și nici înscrisurile care au stat la baza compensației sumei de 3333 lei din factura nr._/18.02.2009, și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina părților.

Văzând că, în conformitate cu dispozițiile art.248 din Codul de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar, potrivit art.252 din Codul de procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu și că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, instanța, în baza art.248 cod. pr. civilă și art.252 cod. pr. civilă, urmează a constata stinsă acțiunea prin perimare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării cererii invocată de instanță.

Constată intervenită perimarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul S.C. C. România S.A., cu sediul ales la U. și Asociații SRL din Preciziei Business Center, ., ., în contradictoriu cu pârâta S.C. P. C. Vision S.R.L. (fosta S.C. P. România S.R.L.), cu sediul în oraș Otopeni, ., ..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. A.-L. D. S.

Red./Tehnored. B.A.L./D.S./4 ex./30 mai 2015

Comunicat părților, azi, 30 mai 2015, Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3358/2015. Judecătoria BUFTEA