Actiune in regres. Sentința nr. 4351/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4351/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 12863/94/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4351
Ședința publică din data de 25.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – TOMA STERICĂ DAN
GREFIER – M. G.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. O. V. Insurance Group S.A., pârâta S.C. E. R. asigurare Reasigurare S.A. și pe intervenientul forțat B. S., având ca obiect acțiune în regres.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 17.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25.06.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.10.2013 sub numărul_, reclamanta S.C. O. V. Insurance Group S.A în contradictoriu cu pârâta S.C. E. R. Asigurare Reasigurare S.A. și intervenientul forțat B. S. a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 2.629,26 lei compusă din:2.430,00 lei reprezentând contravaloarea despăgubirilor achitate asiguratului său CASCO pentru reparația autoturismului cu nr. de înmatriculare_ și 199,26 lei reprezentând penalități de întârziere de 0,1% pe zi calculate de la de 11.08.2013 și până la data de 01.11.2013; obligarea la plata penalităților de întârziere de 0,1%/zi, în continuare, până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că în data de 24.01.2013 s-a produs un accident de circulație în care au fost implicate autoturismul cu număr de înmatriculare_ condus de intervenient și autoturismul cu nr. de înmatriculare_, iar conform celor consemnate în Constatarea Amiabilă de Accident, culpa exclusivă în producerea accidentului revine intervenientului forțat întrucât conducând autovehiculul cu nr._ nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers cu spatele și a intrat în coliziune cu autovehiculul cu nr._ .
Mai arată că în urma acestui eveniment, autoturismul cu număr de înmatriculare_ a fost avariat, autoturismul fiind asigurat CASCO la societatea reclamantă, cu polița . nr._, poliță în temeiul căreia s-a deschis dosarul de daună nr. R2/CA/CV/13/_, fiind achitate astfel despăgubiri pentru repararea avariilor în cuantum de 2.430,00 lei.
Mai arată că în temeiul art. 49 din Legea nr. 136/1995, art.26 și art.39 din Ordinul nr. 14/2011 al CSA, suma plătită drept indemnizație urmează a fi recuperată de la asiguratorul RCA al persoanei vinovate, respectiv societatea pârâtă.
În vederea recuperării despăgubirii, reclamanta a înaintat pârâtei prin adresa nr.486/25.07.2013, cererea de despăgubire și documentația necesară instrumentării dosarului de daună, adresa fiind primită de pârâtă la data de 26.07.2013.
Menționează reclamanta că potrivit prevederilor art.64 din Ordinul CSA nr.14/2011 CSA pârâta datorează și penalități de întârziere de 0,1%/zi, de la data de 11.08.2013 și până la achitarea integrală a debitului.
În drept au fost invocate disp. art. 2210 din Noul Cod Civil, art. 49 din Legea nr. 136/1995, art. 26, art.39 și art.64 din Ordinul CSA nr. 14/2011.
În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanta a depus documente din dosarul de daună nr. R2/CA/CV/13/_.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 195,10 lei.
Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu a fost reprezentată în fața instanței.
Instanța a încuviințat și administrat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
La data de 24.01.2013, intervenientul forțat B. S., conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_, a produs din culpa sa un accident de circulație, fiind încheiat documentul constatare amiabilă de accident (f.18).
A fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_, asigurat CASCO la societatea reclamantei iar în baza poliței de asigurare reclamanta a plătit despăgubirea în cuantum de 2.430 lei astfel cum rezultă din extrasul de cont atașat (fila 19-20).
Proprietarul autoturismului cu nr. de înmatriculare_ al cărui conducător auto se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente la E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A.
Potrivit art. 2210 alin.1 din Codul Civil „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane”.
Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 26.07.2013 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna (f. 12), pârâta neachitând suma solicitată în termen de 15 zile conform art. 64 alin. 4 din Ordinul CSA nr. 14/2011 și nici nu a formulat obiecțiuni cu privire la suma solicitată.
Conform art. 1357 din Codul Civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. De asemenea, conform alin.2 „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.
În aceste condiții, instanța având în vedere dispozițiile art. 22 din Legea 136/1995 precum și faptul că în cauza sunt întrunite toate condițiile răspunderii civile delictuale (faptă ilicită constând în încălcarea de către intervenientul forțat a regulilor de circulație prevăzute de OUG 195/2002, prejudiciul constând în avariile produse autoturismului aparținând asiguratului CASCO, culpa exclusivă a intervenientul forțat în producerea accidentului a fost stabilită, precum și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu).
In temeiul art. 2210 din cod civil va admite cererea reclamantei si va obliga parata, asiguratorul RCA al intervenientului forțat, la plata sumei de 2.430 lei reprezentând contravaloarea despăgubirii.
Având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 26.07.2013, așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris, și că pârâta nu a efectuat plata debitului în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin.4 din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, instanța va obliga pârâta la plata către reclamanta a dobânzii legale penalizatoare în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, calculata începând cu data scadentei, respectiv 11.08.2013 până la plata efectivă a debitului.
De asemenea in temeiul art. 453 C.p.c., instanta va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 195,10 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. O. V. Insurance Group S.A., cu sediul ales la Cabinet Individual de Avocat P. D. din București, ..1, ., biroul A3, sector 5 în contradictoriu cu pârâta S.C. E. R. Asigurare Reasigurare S.A., cu sediul în Voluntari, . City Business Park, nr. 10, Clădirea O23, . și intervenientul forțat B. S., cu domiciliul în com. Sîncrăieni, ., J. Harghita.
Obligă pârâta la plata sumei de 2.430 lei, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi, aferente acestei sume, calculate de la data de 11.08.2013 și până la achitarea efectivă a debitului.
Obligă pârâta la plata sumei de 195,10 lei, cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi 25.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. S. D. M. G.
Red.jud.TSD/Thn.red.gr.MG/5 ex/
← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4432/2015. Judecătoria... → |
---|