Plângere contravenţională. Sentința nr. 3771/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 3771/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 8632/94/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SENTINȚA NR. 3771

Ședința publică de la 08.06.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: BULANGĂ MARIA-PETRONELA

Grefier: C. V.

Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petenta . DE asigurare SRL - Afumați, cu sediul ales la Cabinet de Avocat Ș. N. Soranda din Afumați, ., J. Ilfov în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA - sector 6, București, .. 401A având ca obiect plângere contravențională - . nr._ din data de 10.04.2012.

La apelul nominal făcut în ședință publică a părțile au lipsit.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Instanța încuviințează proba cu înscrisuri pentru părți potrivit art. 255 C..

Față de actele și lucrările dosarului instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.08.2014 sub nr._, petenta . DE ASIGURARE SRL în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 10.04.2012.

În motivare, în esență, a solicitat repunerea în termenul de formulare a plângerii contravenționale întrucât procesul verbal nu i s-a comunicat de către intimată. Pe cale de excepție a solicitat constatarea prescripției executării sancțiunii contravenționale întrucât procesul verbal nu i s-a comunicat în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii. Pe fondul acțiunii a solicitat anularea procesului verbal contestat întrucât procesul verbal nu a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prev. de art. 16 și 17 din OG 2/2001 care prevede obligativitatea semnăturii olografe a agentului constatator.

În drept cererea a fost întemeiată potrivit OG 2/2001 și OUG 195/2002.

Acțiunea a fost legal timbrată, dovada achitării taxe judiciare de timbru în cuantum de 20 lei fiind depusă la dosarul cauzei la fila 16.

În dovedirea pretențiilor sale, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, atașând cererii un set de înscrisuri certificate pentru conformitate cu originalul (filele 17-21).

Intimata, la data de 09.04.2015, prin serviciul registratură al instanței, a depus întâmpinare și înscrisuri (filele 25-34, 42-44) arătând că petenta a fost sancționată întrucât autovehiculul acesteia a circulat pe rețeaua drumurilor naționale fără a avea încheiată rovinietă. A susținut că procesul verbal de contravenție a fost încheiat și semnat cu respectarea tuturor condițiilor legale.

La data de 05.05.2015, prin serviciul registratură al instanței, petenta a depus răspuns la întâmpinare (filele 37-39) prin care a reiterat cele învederate în plângerea contravențională, arătând că potrivit Deciziei ICCJ nr. 6/16.02.2015, instanța va constata din oficiu nulitatea absolută a procesului verbal contestat față de lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

La termenul din data de 08.06.2015, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri pentru părți.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/10.04.2012, petenta a fost sancționată cu o amendă contravențională în cuantum de 250 lei reținându-se că la data de 25.11.2011, ora 22:40, a circulat cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, pe DN1, Loc. Romanești, jud. Prahova, fără a deține rovinietă valabilă.

Analizând cu prioritate dacă petenta a introdus plângerea contravențională în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța reține că potrivit art. 27 din O.G. 2/2001 comunicarea procesului-verbal și a înștiințări de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului iar potrivit art. 9 alin. 3 teza finală din O.G. 15/2002 Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).

În primul rând, instanța constată că nu au fost respectate dispozițiile art. 9 alin. 3 din O.G. 15/2002, întrucât procesul verbal s-a întocmit la data de 10.04.2012 cu depășirea termenului de 30 de zile care a curs de la data constatării contravenției – 25.11.2011.

Se reține că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.

Întrucât procesul verbal de contravenție nu a fost comunicat în mod legal petentei prin poștă, cu aviz de primire, ci numai prin afișare, după cum rezultă din procesul verbal de la fila 28, se reține că pentru introducerea prezentei plângeri contravenționale nu a curs termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. 2/2001. Astfel că nu se poate constata că petenta a introdus tardiv această plângere contravențională.

Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația de a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție.

Verificând în conformitate cu disp. art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta nu a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001.

Lipsa semnăturii agentului constatator reprezintă un motiv de nulitate absolută a procesului-verbal conform art. 17 din OG nr. 2/2001.

Potrivit Deciziei RIL nr.6/2015 pronunțată de ÎCCJ în dosarul cu nr. 14/2014, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 199 din 25.03.2015 În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art.4 pct.1-4 și art.7 din Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art.8 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art.9 alin.(1) lit.a), alin.(2) și alin.(3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

Instanța constată că procesul verbal de contravenție contestat . nr._ /10.04.2012 nu cuprinde semnătura olografă a agentului constatator, astfel că este lovit de nulitate absolută, motiv pentru care va admite plângerea contravențională formulată de petentă și va anula procesul verbal contestat, cu exonerarea petentei de la plata amenzii contravenționale aplicate.

În aceste condiții, instanța nu va mai analiza temeinicia procesului verbal de contravenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petenta . DE ASIGURARE SRL - Afumați, cu sediul ales la Cabinet de Avocat Ș. N. Soranda din Afumați, ., J. Ilfov în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA - sector 6, București, .. 401A.

Anulează procesul-verbal contestat . nr._ din data de 10.04.2012 emis de intimată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.06.2015.

P. Grefier

B. M.-P. C. V.

Red. Jud. BMP

Tehn. CV 4 ex/03.07.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3771/2015. Judecătoria BUFTEA