Actiune in regres. Sentința nr. 4539/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 4539/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 4539/2015

ROMÂNIA

Dosar nr.696 /94/2014

JUDECĂTORIA B.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4539

Ședința publică de la 30.06.2015

Instanța constituită din:

Președinte: A. TĂȘCAN

Grefier: R. U.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . și pe pârâta E. ROMÂNIA asigurare REASIGURARE SA și intervenient P. I. L., având ca obiect acțiune în regres.

Mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 24.06.2015, când, având nevoie de timp pentru a delibera, pronunțarea a fost amânată la data de 30.06.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANȚA ,

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.01.2014 sub nr._, reclamanta . solicitat în contradictoriu cu pârâta E. ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE SA și intervenient P. I. L., pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 11.485,00 lei ce reprezintă indemnizația de asigurare plătită de reclamantă în temeiul asigurării CASCO; a penalităților de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la 26.05.2013, până la la data plății integrale a sumei, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat ca la data de 12.10.2012 a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autovehiculele cu nr. de înmatriculare_ și_, circumstanțele producerii acestuia fiind consemnate în constatarea abiabilă accident.

În urma accidentului de circulație, a fost avariat autovehiculul având nr. de înmatriculare_, asigurat CASCO la societatea reclamantă cu polița nr._, în baza căreia a plătit despăgubirea cuvenită în cuantum de 11.584,00 lei.

Mai arată că, întrucât deținătorul autovehiculului al cărui conducător auto este vinovat de producerea accidentului, avea încheiată la pârâtă, asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente de autovehicule, respectiv polița RCA, în temeiul art.49 din Legea 136/1995 aceasta răspunde pentru pagubele provocate de asigurații săi.

În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanta a depus documente din dosarul de daună(filele 6- 45).

Cererea a fost timbrată cu 341,84+188,03 lei.

În drept: art.998, 999 C.civ., art.22, art.48-57 Legea 136/1995, Ordinul CSA nr.14/2011, art.10 pct.4 C.proc.civ.

Pârâta nu a formulat întâmpinare.

Intervenientul nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:

În fapt, la data de 12.10.2012, intervenientul fortat P. I. L., conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_, cu asigurare de răspundere civilă obligatorie emisă de parată, a produs din culpa un accident de circulație, in care a avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_, asigurat CASCO la societatea reclamantă.

În baza politei CASCO, reclamanta a plătit despăgubirea în cuantum de_ lei.

La data de 10.05.2013 reclamanta a convocat parata la conciliere, comunicandu-i valoarea pretentiilor si actele justificative (fila 8), insă parata nu a achitat integral debitul in termen de 15 zile de la avizare si nici nu a contestat cuantumul despăgubirii. La data de 18.07.2014, ulterior inregistrarii cererii de chemare in judecata, parata a achitat partial debitul, respectiv suma de 8870,24 lei.

În drept, potrivit dispozițiilor art.1357 C.civ. orice faptă care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, fiind atrasă răspunderea nu numai pentru prejudiciul cauzat cu intenție, dar și pentru cel produs din culpă.

Potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995, în limitele indemnizației plătite asigurătorul se subrogă în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, acesta trebuie să fie în legătură directă cu fapta ilicită deoarece subrogarea asigurătorului este una personală iar drepturile se exercită de asigurător, așa cum ar fi fost exercitate de asigurat.

Din precizările depuse la dosar de reclamantă rezultă că parata a achitat integral debitul, reclamanta intelegand sa-si restranga pretentiile la diferenta de debit, penalitati de intarziere si cheltuieli de judecata.

Avand in vedere că sunt intrunite conditiile răspunderii civile delictuale, instanta va admite cererea astfel cum a fost precizată. Va obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 2614 lei reprezentand diferenta despagubire.

Potrivit art.64 alin.4 din Normele de aplicare ale Ordinului CSA 14/2011, dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termen sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.

Având în vedere că despăgubirea nu a fost achitată de asiguratorul RCA în 15 zile de la data avizării scrise, instanța urmează a obliga pârâta la plata penalitatilor de intarziere de 0,1% pe zi calculate la debitul de_ lei, de la data de 26.05.2013 pana la data platii partiale, 18.07.2014, precum si la plata penalitatilor de intarziere de 0,1% pe zi calculate la diferenta de debit, de_ lei in continuare, pana la plata integrala.

De asemenea, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, având în vedere că pârâta a căzut în pretenții, instanta o va obliga la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru, 529,87 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea precizata formulată de reclamanta . sediul ales la Cabinet avocat R. C. din București, .-189, ., ., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. R. Asigurare Reasigurare S.A., cu sediul în Voluntari, Global City Business Park, Șoseaua București Nord nr.10, Clădirea O23, județul Ilfov și pe intervenientul P. I. – prin afișare la ușa instanței.

Obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 2614,76 lei diferenta despagubire.

Obliga parata la plata catre reclamanta a penalitatilor de 0,1% pe zi de intarziere calculate la debitul de_ lei, de la data de 26.05.2013 pana la data platii partiale, 18.07.2014, precum si la plata penalitatilor de intarziere de 0,1% pe zi calculate la diferenta de debit, de 2614,76 lei in continuare, pana la plata integrala.

Obliga parata la plata cheltuielilor de judecata constand in taxa de timbru 529,87 lei.

Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica astazi, 30.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

A. TĂȘCAN

Pentru grefier

U. R. aflat în CO

semnează grefier șef secție civilă

N. D.

Red.jud.A.T/gref.RU/4ex/17.08.2015

..08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 4539/2015. Judecătoria BUFTEA