Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3717/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3717/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 3717/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Sentința civilă nr.3717
Ședința publică de la 05.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: F. A. L.
Grefier: C. L.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta G. S. ENERGY ROMANIA SA și pe pârât C. R., având ca obiect cerere de valoare redusă.
Dezbaterile in fond au avut loc in ședința camerei de consiliu din data de 25.05.2015, fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea dată, parte inregr4anta din prezenta sentința, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 05.06.2015 si a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 15.09.2014 sub nr._, reclamanta . ROMANIA SA în contradictoriu cu pârâtul C. R. a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 3.399,07 lei, reprezentând debit neachitat, obligarea la plata penalităților de întârziere, precum si obligarea la plata cheltuirilor de judecata.
În motivare, reclamanta a arătat că intre părți a fost s-a încheiat contractul pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii casnici, având ca obiect prestarea serviciului de furnizare a gazelor naturale în regim reglementat, in baza căruia creditorul a livrat către pârât gaze naturale, debitorul având obligația de a achita facturile in 30 de zile calendaristice, de la data emiterii lor.
Față de împrejurarea ca debitorul nu si-a îndeplinit obligațiile de plata au fost calculate majorări de intîrziere conform art. 3 alin 2 din contractul încheiat.
Creditoarea a arătat ca deține o creanța certă, lichida si exigibilă.
In drept, au fost invocate disp. art. 1025 -1032 si urm. C., art 969 si urmat. Art. 1073, Ordinul ANRE nr. 77/2009, Ordinul ANRE nr.42/2012, Legea 123/2012
In susținerea cererii reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrata potrivit OUG 80/2013.
Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Instanța a încuviințat si administrat probe cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că, prin adresa depusă la data de 18.05.2015, reclamantul a recunoscut faptul că pârâtul a achitat debitul principal în cuantum de 3.399,07 lei, și a solicitat respingerea cerereii ca rămasă fără obiect.
În virtutea principiului disponibilității care guvernează procesul civil, instanța va respinge cererea principală ca rămasă fără obiect și va lua act că nu au fost solicitate penalități de întârziere prin cererea precizatoare.
De altfel, reclamanta nu a făcut dovada datei la care a fost achitat debitul principal pentru ca instanța să poată aprecia asupra penalităților de întârziere sau a cheltuielilor de judecată efectuate în dosar.
Din aceste motive, considerând că, prin cererea precizatoare reclamanta nu a mai insistat asupra acestor două capete de cerere solicitate inițial, instanța nu va soluționa litigiul și sub acest aspect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulata de reclamanta . ROMANIA SA cu sediul ales în București, ..10A, Clădirea C3, .- la mandatar Eos Ksi Romania SRL în contradictoriu cu pârâtul C. R. domiciliat in Chitila, ., judet Ilfov, ca rămasă fără obiect.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 05.06.2015.
Președinte, Grefier,
F. AlinaLoredana C. L.
Red: jud FAL/ tehnored CL
4 EX/15.06.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4528/2015.... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
---|