Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5278/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 5278/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 07-09-2015 în dosarul nr. 5278/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5278

Ședință din Camera de Consiliu din data de 07.09.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. A.

GREFIER: F. IVENIȚA

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . și pe pârâta ., având ca obiect cerere de valoare redusă .

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează următoarele: cauza are ca obiect cerere cu valoare redusă; stadiul procesual-fond, cauza se află la primul termen de termen de judecată, după care:

Instanța constatând cauza în stare de judecată, o reține în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 05.06.2014 sub nr._, reclamanta . în contradictoriu cu pârâta . a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.002,95 lei reprezentând valoarea obligației principale, 1.339,1 lei reprezentând clauze penale contravaloare abonamente până la împlinirea perioadei contractuale obligatorii de un an de zile, precum penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de la data scadenței fiecărui facturi, până la plata integrală a debitului principal și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat în data de 21.05.2013 contractul de furnizare servicii nr._ prin care au convenit ca pârâta să beneficieze de serviciile Digi TV (DTH), în schimbul plății tarifelor stabilite prin contracte.

În baza contractului sus-menționat au fost emise facturile nr._/ 18.06.2013, nr._/ 18.07.2013, nr._/ 20.08.2013 și nr._/ 18.09.2013.

Totodată, reclamanta a precizat că există o creanță certă, lichidă și exigibilă.

In drept, au fost invocat dispozițiile art. 1025-1032 NCpc.

Cererea a fost legal timbrata potrivit OUG 80/2013.

Pârâta, legal citat, nu a depus întâmpinare.

Analizând informațiile furnizate de reclamantă, pe baza înscrisurilor depuse, instanța reține următoarele:

În fapt, între reclamanta . pârâta . s-a încheiat în data de 21.05.2013 contractul de furnizare servicii nr._ prin care părțile au convenit ca pârâtul să beneficieze de serviciile Digi TV (DTH), în schimbul plății tarifelor stabilite prin contracte.

În baza contractului sus-menționat au fost emise facturile nr._/ 18.06.2013, nr._/ 18.07.2013, nr._/ 20.08.2013 și nr._/ 18.09.2013.

Potrivit art. 3.3 din contract, ”în cazul neachitării la scadența contravalorii prevăzute la art. 3.1 Operatorul poate pretinde, iar Beneficiarul se obligă să plătească penalități de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere față de termenul agreat. Cuantumul penalităților poate depăși contravaloarea debitului” .

Potrivit art. 1025 C. proc. civ., procedura cu privire la cererile cu valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, iar potrivit art 1026 alin 1 reclamantul are alegerea între procedura specială reglementată de prezentul titlu și procedura de drept comun.

Potrivit art. 1270 alin 1 NCC ”contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”.Debitoarea și-a asumat obligația plății serviciilor furnizate, obligație ce nu a fost îndeplinită.

În prezenta cauză, reclamanta a dovedit relațiile contractuale cu pârâta și obligația acesteia din urma de a-i achita suma pretinsă cu titlul de plată servicii, precum și penalități de întârziere.

Odată ce s-a făcut dovada existenței unei obligații de plată în sarcina debitoarei, aceasta ar fi trebuit sa dovedească executarea la termen a obligației sale, lucru ce nu s-a întâmplat în cauză.

Prin urmare, reclamanta a dovedit că are împotriva pârâtei o creanță constând într-o sumă de bani, certă, lichidă și exigibilă potrivit art 662 C.proc.civ., întrucât rezultă din înscrisurile recunoscute de aceasta, cuantumul ei este determinat prin contractul și anexele depuse ce au fost însușite de pârâtă prin semnătură, iar termenul la care facturile au devenit scadente s-a împlinit.

În ceea ce privește penalitățile contractuale, constând în daune-interese moratorii, instanta reține că părțile au prevăzut la art. 3 pct. 7 din contract o clauză penală, potrivit căreia, în cazul neplății contravalorii facturilor până la expirarea termenului de plată, reclamanta poate percepe, începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare penalități de 0,2% pe zi de întârziere, calculate asupra cuantumului facturilor neachitate.

Astfel, în baza acestor dispoziții contractuale instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi calculate la debitul principal de la data scadenței fiecărei facturi până la data achitării integrale a debitului.

În ceea ce privește capătul de cerere privind plata sumei de 1.339,1 lei reprezentând valoarea clauzei penale, instanța reține că potrivit art. 1538 alin. (1) C. civ. clauza penală este acea prevedere contractuală prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în caz că nu va executa obligația principală pe care și-a asumat-o.

Așadar, prin clauza contractuală părțile determină anticipat echivalentul prejudiciului pe care l-ar suferi creditorul ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitorul său.

Se observă așadar că atât clauza penală cât și dobânda legală reprezintă daune interese pentru executarea cu întârziere a obligațiilor contractuale, deci daune interese moratorii, cumulul acestora nefiind posibil deoarece ambele au aceeași finalitate.

Prin urmare, a recunoaște reclamantei atât dreptul de a cere penalități de întârziere, cât și dreptul de a solicita plata clauzei penale, ar presupune o dubla reparație a prejudiciului, motiv pentru care, instanța va respinge acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.

De asemenea, potrivit art 1031 alin 1 C.proc.civ, va obliga pârâta căzută în pretenții la plata cheltuielilor de judecată dovedite de creditoare, respectiv 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARAȘTE:

Admite în parte cererea formulată de reclamanta ., cu sediul în București, sector 5, ..75, Forum 2000 Building, Faza I, în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în ., ., judetul Ilfov.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.002,95 lei, reprezentând debit principal.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităților de întârziere de 0,2% zi de la data scadenței fiecărei facturi până la data achitării integrale a debitului principal.

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 1.339,1 lei reprezentând valoarea clauzei penale, ca neîntemeiată.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Executorie de drept.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. A. F. Ivenița

Red. jud. GA/tehnored.gr.FI/ 4ex/2com/ 18.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5278/2015. Judecătoria BUFTEA