Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1540/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1540/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 1540/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SENTINȚA CIVILĂ nr. 1540
Ședința de Cameră de Consiliu de la 16.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. M.-P.
Grefier: C. V.
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta . GROUP SA - București, cu sediul ales la Societatea Civilă de Avocați " C. & Asociații" din București, ., ., Mezanin, sector 3 în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA, PRIN REPREZENTANT - Voluntari- Global City Business Park, .. 10, . având ca obiect cerere cu valoare redusă.
Cauza se judecă în Camera de Consiliu fără citare părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei pentru reclamantă.
Față de actele și lucrările dosarului instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată:
Prin cererea de înregistrată pe rolul instanței la data de 08.08.2014 sub nr._, reclamanta . GROUP SA în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA a solicitat, pe calea procedurii speciale a cererii de valoare redusă, obligarea pârâtei la plata sumei de 716,63 lei, fără a solicita dobânzi, cu cheltuieli de judecată constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 800 lei.
În motivare reclamanta a arătat că la data de 23.11.2012 a fost soluționat dosarul nr._ de către Judecătoria B. prin care a fost admisă acțiunea împotriva pârâtei, care a fost obligată la plata sumei de 3336,33 lei. Pentru reprezentarea în fața instanței reclamanta a apelat la serviciile unei firme de avocatură achitând suma de 716,63 lei, potrivit contractului de asistență juridică nr._/2012.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 274 din vechiul C.pr.civ., art. 453 C.pr.civ., art. 998-999 C.civ., și art. 31 din Legea nr.51/1995.
Acțiunea a fost legal timbrată, potrivit art. 6 alin. 1 din O.U.G. 80/2013, dovada achitării taxe judiciare de timbru în cuantum de 50 lei fiind depusă la dosarul cauzei la fila 48.
În dovedirea pretențiilor sale, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, atașând cererii un set de înscrisuri certificate pentru conformitate cu originalul (f. 10-39).
La data de 17.02.2015, prin serviciul registratură, pârâta a depus întâmpinare (fila 55) solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă arătând că reclamanta poate solicita cheltuieli de judecată doar în cadrul procesului care le-a generat cel mai târziu până la data închiderii dezbaterilor.
La data de 05.03.2015, prin serviciul registratură, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare (fila 62) arătând că legea oferă acesteia și posibilitatea de a solicita pe cale separată cheltuieli de judecată.
La termenul din data de 16.03.2015, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri pentru reclamantă.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Pentru soluționarea în fond a dosarului civil nr._ înregistrat pe rolul Judecătoriei B., reclamanta a încheiat contractual de asistență juridică nr._/2012 și a achitat onorariul avocațial în cuantum de 716,63 lei, după cum reiese din înscrisurile de la filele 10-13.
Prin sentința civilă nr. 5412/23.11.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, s-a admis cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta. În aceste condiții, se reține că potrivit art. 274 alin. 1 C.pr.civ. din 1865, reclamanta poate solicita de la pârâtă cheltuielile de judecată. Din cuprinsul acestei sentințe civile, rămasă definitivă prin nerecurare, rezultă că reclamanta a solicitat și a obținut numai cheltuielile de judecată constând în taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.
În aceste condiții, reclamanta este îndreptățită să solicite onorariul de avocat pe cale separată, temeiul juridic fiind răspunderea civilă delictuală determinată de culpa procesuală a pârâtei care a căzut în prezenții în dosarul nr._ . Astfel, nu pot fi primite apărările pârâtei în sensul că cererea reclamantei este inadmisibilă. Dispozițiile prevăzute de art. 452 C.pr.civ. privesc momentul până la care partea poate face dovada existenței și întinderii cheltuielilor de judecată solicitate. Instanța reține că în cadrul soluționării litigiului de Judecătoria B. în dosarul nr._ reclamanta nu a solicitat cheltuielile de judecată privind onorariul de avocat.
Instanța apreciază că suma reprezentând onorariul de avocat nu este nepotrivit de mare, în sensul art. 451 alin. 2 C.pr.civ., reprezentând o cheltuială necesară, făcută în mod real de către parte și având un cuantum rezonabil.
Pentru aceste considerente, instanța va admite cererea de chemare în judecată și va obliga pârâta la plata sumei de 716,63 lei către reclamantă.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate, în temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța, având în vedere că pârâta a căzut în pretenții, o va obliga la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru conform ordinului de plată de la fila 48.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta . GROUP SA - București, cu sediul ales la Societatea Civilă de Avocați " C. & Asociații" din București, ., ., Mezanin, sector 3 în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA, PRIN REPREZENTANT - Voluntari- Global City Business Park, .. 10, .. 4, J. Ilfov.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 716,63 lei.
Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 50 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.03.2015.
P. Grefier
B. M.-P. C. V.
Red Jud. BMP
Tehnodact CV 4 ex/17.04.2015.
← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2535/2015. Judecătoria... → |
---|