Fond funciar. Sentința nr. 831/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 831/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 10704/94/2014

Operator de date cu caracter personal nr. 5128

ROMÂNIA

Judecătoria B.

B., .. 24, nr.1, jud. Ilfov

Secția Civilă

Dosar nr.

_

SENTINTA CIVILA NR. 831

Ședința publica din data de 17.02.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. G.

GREFIER: M. T.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul O. C. și pe pârât C. L. GRUIU PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, pârât C. JUDEȚEANĂ ILFOV PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, având ca obiect fond funciar.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința din data de 26.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 10.02.2015 si 17.02.2015, pentru când, în aceeași compunere a hotarat următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.01.2015, sub nr._, reclamantul O. C. a formulat cerere de chemare în judecată privind pe pârâții C. L. GRUIU PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, C. JUDEȚEANĂ ILFOV PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să i se atribuie suprafața de 2.098 mp care îi lipsește pe un alt amplasament.

În fapt, reclamantul susține că a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 8.512 mp, teren aferent gospodăriei, drept pentru care a fost eliberat titlul de proprietate nr._/1995. Ulterior a dorit să efectueze documentația cadastrală, prilej cu care a constatat că între suprafața înscrisă în titlul de proprietate și suprafața rezultată din măsurători, există o diferență de 2098 mp.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile legii 18/1991, legea 169/1997 și legea 247/2005.

În susținerea acțiunii reclamantul a depus inscrisuri.

Analizând excepția de necompetență materială a Judecătoriei B., invocată din oficiu, instanța constată că:

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul O. C. a solicitat instanței să oblige pârâtele să-i atribuie suprafața de 2.098 mp care îi lipsește pe un alt amplasament.

Soluționarea acțiunii în constatare se realizează cu respectarea dispozițiilor procedurale speciale prevăzute de Titlul XIII din Legea 247/2005 aplicându-se în completarea dispozițiile dreptului comun, nefiind prevăzute norme de competență distincte.

Întrucât temeiul juridic al cererii reclamantului rezidă din legile speciale în materie, dosarul a fost înregistrat cu obiectul „fond funciar”.

Codul de procedură civilă de la 1865 reglementa la art. 2 pct. 1 lit. b faptul că nu intră în competența tribunalului „cererile în materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii, sau după caz, posesorii, formulate de terții vătămați în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar”. Urmare a acestei dispoziții, interpretarea generală era aceea că, cererile în materia fondului funciar, indiferent de natura lor, erau de competență judecătoriei, întrucât aceasta era instanța de drept comun care judeca, potrivit art. 1 pct.1 „în primă instanță toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altei instanțe”.

Singura normă de competență prevăzută în legile speciale în materia fondului funciar este cea de la art. 53 alin. 2 din Legea 18/1991 care stabilește că, împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 zile de la comunicare. Competența instanței este stabilită prin trimitere la acest articol și în cazul plângerii împotriva refuzului comisiei locale de înmânare a titlului de proprietate sau de punere efectivă în posesie, după cum prevede art. 64 din Legea 18/1991.

De la . codului de procedură civilă nou, respectiv la data de 15 februarie 2013, judecătoriei îi revin spre soluționare numai cererile expres prevăzute de lege, în vreme ce tribunalul a devenit instanță de drept comun, art.95 statuând că tribunalul judecă în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altei instanțe.

Întrucât în noua reglementare cererile în materia fondului funciar, cu excepția celor întemeiate pe art. 53 și 64 din Legea 18/1991, nu mai sunt date de legiuitor în competența expresă a unei instanțe, iar instanța de drept comun este tribunalul, concluzia este că acestea trebuie judecate în primă instanță de tribunal.

Față de aspectele de fapt și de drept învederate, instanța va admite excepția de necompetență materială a judecătoriei, și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B..

Declină competența materială de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Ilfov.

Fără cale de atac.

Pronunțata în ședința publica, azi 17.02.2015.

P., Grefier,

Pentru grefier, aflat în c.o.,

semnează grefier șef

G. L.

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SECȚIA CIVILĂ

..24, B., jud. Ilfov

Tel. 021 – 352.55.12 Fax. 0372._

e-mail:_

Operator de date cu caracter personal: 5128

Dosar nr.: _

Către,

TRIBUNALUL ILFOV

Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr. 731/2015 din data de 17.02.2015, pronunțată în dosarul nr. _ al Judecătoriei B., s-a dispus declinarea competenței soluționării cauzei și trimiterea dosarului către dumneavoastră, spre competenta soluționare privind pe reclamantul O. C. și pe pârât C. L. GRUIU PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, pârât C. JUDEȚEANĂ ILFOV PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, având ca obiect fond funciar, sens în care vă înaintăm alăturat dosarul mai sus menționat, cusut și numerotat, conținând un dosar avand un număr de …… file.

PREȘEDINTE GREFIER

A. GHIHANIS T. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 831/2015. Judecătoria BUFTEA