Încuviinţare executare silită. Hotărâre din 12-02-2015, Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 2469/94/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA, JUDEȚUL ILFOV
HOTĂRÂREA NR. 660
Ședința din Camera de Consiliu din data de 12.02.2015
Instanța constituită din:
Președinte: V. M.
Grefier: F. IVENIȚA
Pe rol judecarea cauzei civile înaintată de petentul B. E. JUDECĂTORESC A. I. și formulată de creditorii D. O., P. M., Balaes L. L., N. M., în contradictoriu cu debitorul A. C., pentru constatarea din oficiu a perimării.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților, potrivit art. 665 alin. 2 C.pr.civ..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procesul a fost suspendat în baza art. 242 alin. 1 din Codul de procedură civilă, la data de 03.04.2014, după care,
Instanța din oficiu, invocă excepția perimării si retine cauza în pronunțare pe aceasta excepție.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.03.2014, petentul B. E. JUDECĂTORESC A. I. a solicitat încuviințarea executării silite privind pe creditorii D. O., P. M., Balaes L. L., N. M., în contradictoriu cu debitorul A. C., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2810/27.05.2011 pronunțată de Judecatoria B. în dosarul nr._ .
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 03.04.2014, când instanța a suspendat cauza în baza 242 alin. 1 din C.pr.civ., întrucât petentul nu si-a îndeplinit obligația stabilită prin încheierea de la termenul anterior, respectiv de a depune extras de carte funciară cu privire la imobilul a cărui executare silită se solicită, iar de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, din vina părților.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Văzând că, în conformitate cu dispozițiile art.416 alin.1 din Codul de procedură civilă, orice cerere de chemare, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau retractare se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni, iar, potrivit art.420 al.1 din Codul de procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu sau la cererea părții interesate, și că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, de mai mult de 6 luni, instanța, urmează a admite excepția perimării, invocată din oficiu, și constată perimată cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂREȘTE:
Admite excepția perimării, invocată din oficiu.
Constată perimată cererea înaintată de petentul B. E. JUDECĂTORESC A. I., cu sediul în sector 3, București, ., nr. 44, ., și formulată de creditorii D. O., P. M., Balaes L. L., N. M., toți cu domiciliul ales în sector 2, București, ., în contradictoriu cu debitorul A. C., cu domiciliul în Ciolpani, ., judetul Ilfov.
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.02.2015.
Președinte, Grefier,
V. M. F. Ivenița
Red.VM/tehno. FI/2ex./16.02.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 615/2015.... | Încuviinţare executare silită. Hotărâre din 12-02-2015,... → |
---|