Somaţie de plată. Sentința nr. 764/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 764/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 10650/94/2011

Operator de date cu caracter personal nr. 5128

ROMÂNIA

Judecătoria B.

B., .. 24, nr.1, jud. Ilfov

Secția Civilă

Dosar nr.

_

SENTINTA CIVILA NR. 764

Ședința publica din data de 16.02.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. G.

GREFIER: M. T.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta U. M. si pârâta S.C. S. & CO S.R.L., având ca obiect somație de plată în vederea discutării perimării.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința din data de 09.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 16.02.2015, pentru când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față, reține următoarele:

P. încheierea din 12.03.2012 cauza a fost suspendată în temeiul disp. art. 36 din Legea nr.85/2006.

Astfel că în conformitate cu disp. art.248 C.proc.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de mai mult de un an, iar potrivit art.252 C.proc.civ. perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinei de mai mult de un an, instanța urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite sesizarea din oficiu.

Constata intervenita perimarea cererii de chemare in judecata formulata de reclamanta U. M. cu domiciliul ales la S. D. și Asociații în București, ., ., Etaj 2, Apartament 63, Sector 3 în contradictoriu cu debitoarea S.C. S. & CO S.R.L cu sediul ales la SCA R. I. M. & Asociații cu sediul în București, ..123, Apartament 1, Sector 2 si pârâta S.C. S. & CO S.R.L.

Cu recurs in 5 zile de la pronuntare.

Pronuntata in sedinta publica, azi 20.10.2014.

P., Grefier,

Red. A.G / Teh. M.T / 4 ex/2 .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 764/2015. Judecătoria BUFTEA