Încuviinţare executare silită. Hotărâre din 27-05-2015, Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 3332/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B., JUDEȚUL ILFOV
HOTĂRÂREA NR. 3332
Ședința din Camera de Consiliu din data de 27.05.2015
Instanța constituită din:
Președinte: G. A.
Grefier: F. IVENIȚA
Pe rol judecarea cauzei civile înaintată de petentul B. E. JUDECĂTORESC G. C. și formulată de creditoarea S. S.A.R.L în contradictoriu cu debitorii P. V., P. R., pentru constatarea din oficiu a perimării.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților, potrivit art. 665 alin. 2 C.pr.civ..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procesul a fost suspendat în baza art. 242 din Codul de procedură civilă, la data de 24.04.2014, după care,
Instanța din oficiu, invocă excepția perimării si retine cauza în pronunțare pe aceasta excepție.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.06.2014, petentul B. E. JUDECĂTORESC G. C. a solicitat încuviințarea executării silite imobiliare asupra imobilului situata în Otopeni, ., ., județul Ilfov, privind pe creditoarea S. S.A.R.L în contradictoriu cu debitorii P. V., P. R. în baza titlului executoriu reprezentat de contractului de credit nr. 535 /2005.
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 03.10.2014, când instanța respins cererea de repunere pe rol a cauzei întrucât petentul nu si-a îndeplinit obligația stabilită prin încheierea de la termenul anterior, respectiv de a depune extras de carte funciară pentru imobilul a cărui executare silită se solicită, iar de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, din vina părților.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Văzând că, în conformitate cu dispozițiile art.416 al.1 din Codul de procedură civilă, orice cerere de chemare, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau retractare se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni, iar, potrivit art.420 al.1 din Codul de procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu sau la cererea părții interesate, și că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, de mai mult de 6 luni, instanța, în baza art. 416 al. 1 Cod. pr. civilă, urmează a admite excepția perimării acțiunii și constată perimată cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂREȘTE:
Admite sesizarea din oficiu.
Constată intervenită perimarea cererii de încuviințare a executării silite înaintată de petentul B. E. JUDECĂTORESC G. C., cu sediul în sector 3, București, .. 156, .. A, ., și formulată de creditoarea S. S. -prin KRUK ROMÂNIA SRL cu sediul în sector 3, București, Calea Mosilor, nr. 51, ., în contradictoriu cu debitorii P. V., P. R. ambii cu domiciliul în Otopeni, Calea Bucureștilor, nr. 64C, ., ., judetul Ilfov .
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.05.2015.
Președinte, Grefier,
G. A. F. Ivenița
Red.GA/tehno. FI/3ex./1com/12.06.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4212/2015.... | Încuviinţare executare silită. Hotărâre din 28-05-2015,... → |
---|