Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 2543/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 2543/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 2543/2015

JUDECĂTORIA B.

JUDEȚUL ILFOV

Dosar nr._ 2014

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr.2543

Ședința publică din data de 23.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. A.

GREFIER: F. G.

Din partea Ministerului Public

participă procuror D. N.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta M. S. în contradictoriu cu pârâtul G. N., având ca obiect înregistrare tardivă a nașterii.

La apelul nominal făcut în ședință publică, reclamanta prezentă și asistată de avocat P. I. cu împuternicire avocațială ., nr._/2015 aflată la dosar la fila 3, pârâtul prezent, din partea Ministerului Public se prezintă procuror D. N..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care arată următoarele:

- cauza se află la al doilea termen de judecată; stadiul procesual fond; la termenul anterior s-a dispus emiterea unei adrese la Primăria Comunei Nuci, pentru a comunica dacă în evidențele primăriei figurează înregistrată nașterea minorului G. N. G. și adresă la IML pentru a efectua raportul de expertiză medico – legală antropologică; la data de 25.03.2015 Consiliul Local Sector 2 București a învederat instanța că în evidențele Consiliului Local Sector 2 nu s-a găsit înregistrată nașterea minorului G. N. G. (f.30); (f.33); la data de 27.03.2015 Direcția de Sănătate Publică Ilfov, nu figurează astfel de expertize – trebuie adresat INML (F.31); la data de 01.04.2015 Primăria Nuci a învederat instanța că în evidențele Primăriei nu s-a găsit înregistrată nașterea minorului G. N. G.. (f.35); la data de 15.04.2015 INML „ M. Minovici” a depus la dosar raportul de expertiză medico-legală. (f.37);

Instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile de la dosar ca fiind concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri prealabile de soluționat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Apărătorul reclamantei arată că minorul nu a fost înregistrat, pârâtul recunoaște că este copilul său, solicită admiterea cererii.

Reprezentantul Ministerului public având cuvântul pune concluzii de admitere a cererii, să se dispună înregistrarea tardivă a nașterii.

Instanța, față de actele și lucrările dosarului reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrata pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 27.01.2015 reclamanta M. S. în contradictoriu cu pârâtul G. N. a solicitat înregistrarea tardivă a nașterii minorului G. N.-G., născut la data de 14.03.2004, în localitatea București, fiul lui M. (fostă M.) S. și al lui G. N., înregistrat în registrul de născuți vii al Spitalului Clinic Județean de Urgență pe anul 2004.

În fapt, a arătat că, s-a căsătorit cu M. G. la data de 18.09.1995, căsătoria fiind înregistrată sub nr. 5226 la Primăria comunei Chiojdu din județul B.. Din căsătoria cu acesta au rezultat doi copii, M. I.-M. și M. M.-M., primul încredințat prin divorț mamei, iar cel de-al doilea tatălui. Din cauza unor probleme familiare, s-a despărțit în fapt de soțul său în anul 2002 și a trăit în concubinaj cu pârâtul G. N., având astfel o relație extraconjugală.

Din această relație extraconjugală au rezultat doi copii, minorii M. I.-F. (chiar dacă aceasta a fost recunoscută de M.) născută în 2005 și M. N.-G. născut în 2004, însă numai primului dintre aceștia i s-a întocmit act de naștere. De asemenea, vă învederez faptul că a divorțat de M. G. în anul 2007, pronunțându-se în acest sens Sentința Civilă nr. 1254/01.11.2007 în dosarul cu nr._ de către Judecătoria Pătărlagele, revenind la numele purtat anterior căsătoriei, acela de "M.".

Astfel, chiar dacă minorul N.-G. figurează în Certificatul medical constatator al născutului viu nr. 543 eliberat de Spitalul Județean Ilfov la data de 01.07.2011 ca fiind fiul lui M. G., având numele acestuia de "M.", acest lucru nu corespunde realității întrucât este născut ca urmare a relației sale cu G. N..

Având în vedere toate aceste aspecte a solicitat admiterea acțiunii și să se dispună înregistrarea tardivă a nașterii minorului G. N.-G. fiul lui M. (fostă M.) S. și al lui G. N., totodată dispunând și asupra întocmirii actului de naștere al acestuia.

În drept, a invocat dispozițiile art. 21 din Legea nr. 119/1997 și ale art. 23 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, art. 424 și urm. din Noul Cod Civil, art. 194 și urm. N.Cod proc. civ .

În dovedirea acțiunii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și interogatoriu adresat pârâtului și a depus următoarele înscrisuri: certificat medical de constatatre al născutului viu nr. 543, adeverița nr. 192 - Starea Civilă primăria Nuci, certificatul naștere și C.I. al lui G. N., certificatul de naștere și C.I. al lui M. S., certificatul de căsătorie M. Gh. cu M. S., Sent. Civ. nr. 1254/01.11.2007, certif. naștere M. I.-F.. (f.6-16);

Cererea este scutită de plata taxei de timbru.

La dosar s-a depus Raportul de expertiză medico-legală antropologicî (f.37);

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:

Din adresa nr._/_/24.03.2015 emisă de Consiliul Local Sector 2 – Direcția Pentru Evidența Persoanelor și Stare Civilă rezulta ca nașterea minorului G. N. G. nu a fost înregistrată în registrul stării civile al Consiliului Local Sector 2. (f.30);

Din adresa nr.1042/26.03.2015 emisă de Primăria Nuci rezulta ca nașterea minorului G. N. G. nu a fost înregistrată în registrul stării civile al Primăriei Nuci (f.35);

De asemenea, din raportul de constatare medico-legală nr.A_ întocmit de INML „M. Minovici” reiese că numitul G. N. G. este de sex masculin, are caracteristicile de dezvoltare ale unui copil cu vârsta de aproximativ 11 ani(6 luni), astfel că data nașterii poate fi 14 martie 2004. (f. 37).

Conform art.21 din Legea nr.119/1996, când declarația a fost făcută după trecerea unui an de la data nașterii, întocmirea actului se face în baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile, care trebuie să conțină toate datele necesare întocmirii actului de naștere. Acțiunea se introduce la judecătoria în a cărei rază teritorială are domiciliul persoana interesată sau unde are sediul serviciul de protecție specială a copilului. Cererea se soluționează potrivit dispozițiilor privind procedura necontencioasă din Codul de procedură civilă. În vederea soluționării, instanța solicită serviciului public comunitar de evidență a persoanelor în a cărui rază administrativ-teritorială are domiciliul persoana interesată sau se află sediul serviciului de protecție specială a copilului verificări pentru stabilirea identității, precum și avizul medicului legist cu privire la vârsta și sexul persoanei al cărei act de naștere se cere a fi întocmit. Judecarea cauzei se face cu participarea procurorului.

Având în vedere că, în cauză, sunt îndeplinite cerințele legale susmenționate, instanța va admite acțiunea și va dispune înregistrarea tardivă a nașterii minorului M. N.-G..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulata de reclamanta M. S. cu domiciliul în . Petchii, nr. 504, Județul Ilfov și domiciliul ales la Cabinet de A. "P. N. I.", în București, .. 18, ., ., sectorul 4 în contradictoriu cu pârâtul G. N. cu sediul în . Petchii, ., Județul Ilfov.

Dispune înregistrarea tardivă in Registrul de Stare Civilă al Primăriei Sectorului 2 București, a nașterii numitului G. N. G. cu următoarele date:

Nume de familie: G.

Prenume: N. - G.

Sexul: Barbatesc

Data nașterii:

  • anul: 2004
  • luna: martie
  • ziua: 14

Numele de familie al tatălui: - G.

Prenumele tatălui: - N.

Numele de familie al mamei: - M.

Prenumele: S.

locul nașterii copilului: București, Sector 2

Cu apel in 30 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi 23.04.2015.

PRESEDINTEGREFIER

C. A. F. G.

Red C.A./Tehnored

FG/4 ex: 15.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 2543/2015. Judecătoria BUFTEA