Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 8369/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8369/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 23-11-2015 în dosarul nr. 8369/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8369
Ședință publică din data de 23.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. A.
GREFIER: F. IVENIȚA
Pe rol pronuntarea cauzei civile privind pe creditoarea . SRL și pe debitoarea D. M. PREST SRL, având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 16.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23.11.2015, pentru când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.07.2015, sub numarul de_, creditoarea . SRL a solicitat în contradictoriu cu debitoarea D. M. PREST SRL, emiterea ordonanței de plată pentru suma de 760,31 lei, reprezentând debit neachitat, obligarea debitoarei la plata sumei de 4.197,75 lei cu titlu de penalități de întârziere conform disp. art. 4 din contract, a sumei de 5.482,90 lei reprezentând contravaloarea daunelor interese conform disp. art. 6 lit. s din contract, precum și a sumei de 2.908,92 lei reprezentând contravaloare echipamente, conform anexelor din contract, obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, creditoarea a arătat că la data de 12.12.2013, între părți a fost încheiat contractul de închiriere și service nr._ (f. 12-13) având ca obiect închirierea aparatelor proprietatea C. către societatea D. M. Prest S.R.L., și prin care creditoarea avea obligația de a asigura consumabile, reparații și alte intervenții necesare pentru buna funcționare a echipamentelor, în condițiile specificate în contract.
De asemenea, creditoarea a mai precizat faptul că după semnarea contractului și a actului adițional nr.1/05.02.2014, deși a continuat să presteze servicii debitoarei, acesta nu a înțeles să achite contravaloarea serviciilor, astfel încercându-se rezolvarea pe cale amiabilă a litigiului, prin notificarea debitoarei.
Creditoarea a mai precizat ca deține o creanța certă, lichidă si exigibilă.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 de lei.
În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art. 1013 -1024 Codul de procedură civilă.
În susținerea cererii creditoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar în copie un set de înscrisuri doveditoare (f.8-28).
Legal citată, debitoarea nu a formulat întâmpinare,
Instanța a încuviințat si administrat în cauza proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 12.12.2013, între părți a fost încheiat contractul de închiriere și service nr._ (f. 12-13) având ca obiect închirierea aparatelor proprietatea C. către societatea D. M. Prest S.R.L. Pe toată durata contractului, creditoarea avea obligația de a asigura consumabile, reparații și alte intervenții necesare pentru buna funcționare a echipamentelor, în condițiile specificate în contract.
În luna februarie 2014 părțile au încheiat actul adițional nr.1/05.02.2014.
Potrivit art. 1014 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă prevederile prezentului titlu (care reglementează procedura ordonanței de plată) se aplică creanțelor certe, lichide si exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezulta dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist si o autoritate contractanta, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris‚ însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
Potrivit art. 663 alin. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă creanța este certă când existența ei neîndoielnica rezultă din însuși titlul executoriu.
Cu privire la caracterul lichid al creanței instanța urmează a avea în vedere că potrivit art. 662 alin. (3) C.pr.civ., creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui.
Referitor la caracterul exigibil al creanței, potrivit art. 662 alin. (4) C.pr.civ., creanța este exigibilă daca obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Cerințele speciale de admisibilitate ale procedurii ordonanței de plată trebuie întrunite în mod cumulativ.
Din cuprinsul art. 4, instanța reține că a fost prevăzut un termen de plată de 5 zile de la data emiterii facturilor și s-a prevăzut că, în caz de neplată, debitoarea va datora penalități în cuantum de 0,5%/zi pentru primele 15 zile, 1%/zi pentru primele 30 de zile și 2%/zi de întârziere pentru mai mult de 30 de zile.
În executarea contractului, instanța reține că au fost emise o . facturi (filele 20-25) cu o valoare totală de 760,31 lei, facturi ce au fost semnate și ștampilate de primire către reprezentanți ai debitoarei.
Potrivit art. 1548 C.civ., culpa debitorului se prezumă din momentul în care creditorul a demonstrat că există o creanță împotriva acestuia.
Astfel, creditoarea a arătat că facturile au fost emise și acceptate de către debitoare prin semnare și ștampilare, revenindu-i acesteia din urmă sarcina de a proba faptul plății a facturilor mai sus amintite. Instanța constată că, deși legal citată, debitoarea nu a formulat întâmpinare și nici nu a depus o dovadă din care să reiasă că a achitat debitele reclamate de către creditoare. Pe cale de consecință, instanța constată că facturile menționate de către creditoare nu au fost achitate de către debitoare și reține existența unui debit principal în cuantum de 760,31 lei.
Cu privire la capătul de cerere privind acordarea penalităților de întârziere, instanța reține că acestea sunt accesorii debitelor principale. Acestea reprezintă o solicitare a unei sume de bani, cuantumul acestora a fost însușit de către părți în aceeași manieră ca debitele principale, fiind prevăzut în contractul însușit de către părți.
În aceste condiții, pentru neplata la termen a facturilor emise de creditoare, instanța va admite și cel de-al doilea capăt de cerere și va obliga debitoarea la plata către creditoare a penalităților de întârziere în cuantum de 4.197,75 lei calculate de la data scadenței fiecărei facturi fiscale și până la data de 17.02.2015, astfel cum au fost calculate de către creditoare.
În ceea ce privește cel de-al treilea capăt de cerere, instanța reține că, potrivit art. 6 lit. s din contract, în cazul în care contractul încetează exclusiv din inițiativa sau din culpa chiriașului acesta se obligă la plata către proprietar a daunelor interese în cuantum de 2/3 din prețul echipamentelor.
Pe calea ordonanței de plată se pot solicita numai creanțe certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil. Prin urmare, creditoarea solicită o asemenea creanță în vederea executării unui contract,iar nu pentru repunerea părților în situația anterioară, cu daune interese, datorată desființării contractului.
Se reține că această pretenție a creditoarei de obligare a debitoarei la daune-interese în cuantum de 5.482,90 lei își are izvorul în art. 6 lit. s din contract, potrivit căruia debitoarea este obligată să plătească o despăgubire în cazul încetării contractului înainte de expirarea duratei minime contractuale.
Instanța apreciază că aceste daune-interese nu pot fi solicitate de către creditoare pe calea procedurii ordonanței de plată, din moment ce aceasta nu a făcut dovada încetării contractului în condițiile prevăzute de articolul anterior menționat. La articolul 7 sunt prevăzute cazurile în care intervine încetarea contractului iar creditoarea nu a făcut dovada că ar fi solicitat debitoarei încetarea raporturilor juridice existente între ele pentru încălcarea obligațiilor contractuale.
Totodată, din moment ce în cuprinsul contractului nu s-a prevăzut posibilitatea rezilierii unilaterale și nici nu a fost inserat vreun pact comisoriu, este aplicabilă regula prevăzută de art. 1550 alin. (1) Cod civil, în sensul că trebuie să solicite instanței de judecată rezilierea contractului, cu analizarea îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru ca această sancțiune să opereze.
Simpla notificare realizată de către creditoare prin care se solicită debitoarei achitarea debitului restant, nu este de natură să conducă la concluzia că ar fi intervenit rezilierea contractului.
Creditoarea a solicitat totodată și obligarea debitoarei la plata sumei de 2.908,92 lei, reprezentând contravaloare echipamente. Conform contractului nr._/12.12.2013 creditoarea păstrează proprietatea asupra echipamentelor închiriate, pe perioada derulării raporturilor contractuale, având posibilitatea de a solicita contravaloarea echipamentelor închiriate la încetarea contractului.
Având în vedere că în cauză nu s-a făcut dovada încetării contractului nr._/12.12.2013 astfel cum a fost reținut mai sus, instanța va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul dispozițiilor art. 453 C.pr.civ., debitoarea urmează a fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de creditoarea S.C. C. B. ROMÂNIA S.R.L., cu sediul ales la Cabinet de avocat R. M. din București, ..54A, etaj 2, sector 2, împotriva debitoarei S.C. D. M. PREST S.R.L., cu sediul în Bacău, .. 65, ., ..
Obligă debitoarea să plătească creditoarei în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri suma de 760,31 lei, reprezentând debit neachitat, precum și la plata sumei de 4.197,75 lei cu titlu de penalități de întârziere.
Respinge cererea privind obligarea debitoarei la plata sumei de 5.482,90 lei reprezentând contravaloarea daunelor interese ca inadmisibilă pe calea ordonanței de plată.
Respinge cererea privind obligarea debitoarei la plata sumei de 2.908,92 lei reprezentând contravaloare echipamente, ca neîntemeiată.
Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 200 lei cheltuieli de judecată, constând în plata taxei judiciare de timbru.
Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi 23.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. A. F. Ivenița
Red. jud. GA/teh.gr.FI/4 ex/2com/02.12.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8615/2015.... | Anulare act. Sentința nr. 7784/2015. Judecătoria BUFTEA → |
---|