Plângere contravenţională. Sentința nr. 8219/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8219/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 23-11-2015 în dosarul nr. 8219/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8219
Ședința publică din data de 23.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – P. R.
GREFIER – F. G.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent . și pe intimat I. DE S. PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER, având ca obiect plângere contravențională ISCTR NR._/11.12.2014.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 09.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23.11.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 07.01.2015, petenta . a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata I. DE S. PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER, anularea procesului-verbal de contravenție . NR._/11.12.2014.
În motivare, petenta a arătat că a fost sancționată contravențional pe motiv că la data de 11.12.2014, în Aeroportul Otopeni, județul Ilfov, la controlul efectuat în trafic s-a constatat că a efectuat transport contra cost fără a deține licența de traseu pe ruta G.-Aeroport Otopeni, cursa fiind efectuată pe baza unei comenzi false. A arătat că procesul-verbal nu a fost legal întocmit, că fapta nu corespunde realității.
În drept,a invocat prevederile OG 2/2001.
În dovedire, petentul a depus la dosar înscrisuri (f.5-9).
Cererea a fost timbrată cu 20 de lei, potrivit chitanței de plată de la fila 5.
La data de 11.08.2015, intimata a formulat întâmpinare (f.45-70), prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției.
La data de 08.09.2015 petenta a depus răspuns la întâmpinare.
La termenul din data de 09.11.2015, sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Analizând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de contravenție . nr._/11.12.2014, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 9000 lei, pentru fapta prevăzută de art. 3 pct.1 din HG nr. 69/2012, cu sancțiunea complementară a imobilizării vehiculului până la înlăturarea deficiențelor constatate.
În vederea încheierii procesului-verbal contestat, inspectorul ISCTR a reținut că, la data de 11.12.2014, ora 09:41, în Aeroport Otopeni, jud. Ilfov, la controlul efectuat în trafic s-a constatat că societatea a efectuat transport contra cost fără a deține licența de traseu pe ruta G.-Aeroport Otopeni, cursa fiind efectuată pe baza unei comenzi false.
Analizând cu prioritate dacă petenta a introdus plângerea contravențională în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța reține că plângerea contravențională a fost introdusă în termen, față de data primirii procesului-verbal contestat prin curierat–19.12.2014 (f.53).
În continuare, potrivit art. 34 alin.1 din OG 2/2001, instanța va verifica legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/11.12.2014.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, instanța constată că acesta îndeplinește cerințele prevăzute de art. 16,17 și 19 din OG 2/2001, neexistând cauze de nulitate absolută sau relativă care să îi afecteze valabilitatea.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia dispoziției art. 34 rezultă că procesul verbal de contravenție face dovada deplină a situației de fapt, până la proba contrară.
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Chiar și în cazul concret în care făcând aplicarea art 11 și 20 din Constituție în vederea aplicării principiilor prevăzute de art 6 din CEDO în materie penală, aceasta nu conduce la aplicarea automată a dreptului procesual penal prevăzut de legea internă în cauza concretă dedusă judecății, ci aplicarea Codului de Procedură Civilă și a garanțiilor instituite de jurisprudența CEDO, care nu se opun aplicării prezumției privind legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție cu respectarea condițiilor anterior menționate.
Conform adagiului latinesc actori incumbit probatio, reluat în dispozițiile art.249 C.proc.civ, cel care face o susținere în cursul procesului trebuie sa o dovedească. În cazul de față, petenta nu a dovedit o stare faptică care să contravină celei descrise în procesul verbal contestat, prezumția de temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției nefiind așadar răsturnată.
În acest sens, petenta ar fi trebuit să depună la dosar,pentru a fi supuse analizei instanței, documentele din care să rezulte comanda transmisă societății de către clienți, în vederea efectuării transportului pe ruta G.-Aeroport Otopeni, cu atât mai mult cu cât, agentul constatator a reținut că doamna Ghituiala D. B., pe numele căreia era întocmită comanda, a declarat că nu a făcut în prealabil nicio comandă și nu a semnat nicio factură privind această cursă. De asemenea, petenta ar fi trebuit să asigure existența la bordul vehiculului a licenței de traseu, obligatorie în cazul efectuării de transport rutier național contra const de persoane,prin servicii regulate speciale, potrivit art. 68 din OMTI nr. 980/2011. Astfel, având în vedere cele mai sus expuse, nu poate fi primită susținerea petentei potrivit căreia licența de traseu nu era obligatorie, societatea deținând licența de transport pentru curse interne și internaționale.
Raportat la gradul de pericol social al faptei contravenționale reținute, instanța apreciază faptul că amenda contravențională în cuantum de 9000 lei, pentru fapta contravențională prevăzută de art. 3 pct. 1 din HG nr.69/2012, aplicată prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/11.12.2014, întocmit de intimată, este proporțională cu gravitatea faptei, fiind aplicată la nivelul minim prevăzut de art. 6 alin.2 lit. a din HG nr. 69/2012.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge plângerea contravențională, ca neîntemeiată și va menține procesul verbal de contravenție emis de intimată, ca fiind legal și temeinic întocmit.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petenta . cu sediul în G., ., ., ., în contradictoriu cu I. DE S. PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER cu sediul în sector 1, București, .. 38, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel in 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B..
Pronuntata in sedinta publica, azi 23.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. P. F. G.
Red.jud.PR
Thn.red.gr.FG/4 ex/16.12.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 8218/2015. Judecătoria BUFTEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8615/2015.... → |
---|