Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 5019/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5019/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 29-07-2015 în dosarul nr. 15045/94/2014
Dosar nr._
JUDECATORIA B. –JUDETUL ILFOV
Sentința civilă nr.5019 Ședința publică de la 29.07.2015
Instanța compusă din:
Președinte: TĂȘCAN A.
Grefier: D. F.
Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe, reclamanta – creditoare . SRL în contradictoriu cu pârâta debitoare . SRL, având ca obiect, ordonanță de plată.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 22.07.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța a amânat pronunțarea la data de 29.07.2015, având nevoie de timp pentru a delibera când in aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANTA
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.11.2014, sub nr._, creditoarea . SRL a solicitat în contradictoriu cu debitoarea . SRL, emiterea unei ordonanțe de plată care să conțină somarea debitoarei și obligarea acesteia la plata sumei de 10.641,76 lei reprezentând cheltuieli întreținere spațiu comercial, cu cheltuieli de judecată.
În motivare creditoarea arată că între părți s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1276/09.04.2012, având ca obiect spațiile comerciale nr. 346; 347, situate în Hala A din Complexul Comercial C. T., din comuna Afumați, ., nr.17, Județul Ilfov.
Suma solicitată reprezintă contravaloarea taxelor de întreținere lunare calculate pentru spațiile comerciale deținute de debitoare, conform facturilor fiscale anexate, neachitate până în prezent .
Creditoarea arată că, a procedat la somarea debitoarei în vederea achitării debitului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, aceasta neînțelegând să-și respecte obligațiile de plată în termen legal
În drept: art.1013 și urm. C.proc.civ.
În susținerea cererii creditoarea a depus la dosar înscrisuri (filele 5 -53 dosar).
Cererea a fost legal timbrată .
Debitoarea nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, între creditoarea S.C. C. T. România S.R.L, în calitate de vânzătoare și debitoarea S.C. M. A. Company S.R.L., în calitate de cumpărătoare, s-a încheiat contractul de vânzare autentificat sub nr. 2276/09.04.2012 de BNP D. Malureanu, prin care cumpărătoarea a dobândit dreptul de proprietate asupra spațiilor comerciale nr. 346 și 347 situate în Hala A și terenul aferent acestora, situat în ., . nr. 17, județul Ilfov, complex C. T. (f. 9-16).
În contract se prevede faptul că spațiul dobândit va fi administrat în baza unui Regulament de Ordine Interioară, adus la cunoștința părților, care declară că sunt de acord cu prevederile acestuia.
Potrivit capitolului VI pct. 3 din Regulamentul de ordine interioară, timp de un an de la inaugurarea complexului (19.07.2011) utilizatorii vor beneficia de gratuitate la plata taxei de administrare, care va fi suportată integral de administrație, iar în următorii doi ani vor achita taxa de administrare în cuantum de 5 euro +TVA/mp.
Contractul a fost însușit de ambele părți prin semnătură.
În baza acestui contract, creditoarea a emis către debitoare facturi fiscale în perioada 01.03.2013 – 02.05.2014 (f.27-53), aferente serviciilor de întreținere prestate începând cu data de 01.03.2013 pentru standurile 346 și 347, în cuantum total de_,76 lei.
În drept, potrivit art. 1013 alin. 1 N.C.proc.civ., procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând in obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintru-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod prevăzut de lege.
Potrivit art. 662 alin. 2 N.C.proc.civ., creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși titlul executoriu. În plus, alin. 3 al aceluiași articol dispune ca o creanță este lichidă când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui, iar potrivit alin. 4, creanța este exigibila daca obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plata.
Examinând îndeplinirea cerințelor prevăzute de textul legal sus-arătat, instanța constată că suma solicitată cu titlu de debit principal în cuantum de_,76 lei reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă rezultând dintr-un înscris însușit de părți prin semnătură.
În primul rând, creditoarea a făcut dovada existenței unui contract încheiat între profesioniști, respectiv a contractului de vânzare autentificat sub nr. 2276/09.04.2012, însușit de ambele părți prin semnătură.
Contractul încheiat între părți are ca obiect o creanță a cărei obligație corelativă constă în îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani, obligație rezultând dintr-un contract civil.
În conformitate cu art. 662 alin. 2 N.C.proc.civ., existența creanței pretinse de creditoare în cuantumul arătat rezultă fără dubiu din facturile fiscale emise de către creditoare, în timp ce debitorul nu a administrat nicio dovadă în sensul achitării datoriei sau în sensul stingerii acesteia într-un alt mod admis de lege.
Sub acest aspect, sunt de menționat dispozițiile art. 277 alin. 2 C.proc.civ., potrivit cărora înscrisul nesemnat, dar utilizat în mod obișnuit în exercițiul activității unei întreprinderi pentru a constata un act juridic, face dovada cuprinsului său, cu excepția cazului în care legea impune forma scrisă pentru însăși dovedirea actului juridic.
În cauza de față, instanța constată faptul că facturile fiscale depuse de către creditoare nu au fost semnate de către debitoare, dar aceste facturi au fost emise în baza unui contract negociat și însușit de ambele părți, prin semnătură.
De asemenea, în temeiul art. 662 alin. 3 N.C.pr.civ., cuantumul creanței rezultă din facturi precum și din contractul încheiat între părți, astfel încât nu există niciun dubiu în privința lichidității creanței.
În privința exigibilității, instanța constată că data scadenței s-a împlinit anterior promovării prezentei cereri de chemare în judecată, fără ca plata debitului principal scadent să se fi efectuat.
Față de cele arătate, instanța constată că suma solicitată cu titlu de debit principal în cuantum de_,76 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere, constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă, care rezultă dintr-un contract încheiat între profesioniști, în timp ce debitoarea nu a administrat probe în sensul achitării integrale a datoriei sau al stingerii acesteia într-un alt mod admis de lege.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul dispozițiilor art. 453 C.pr.civ., debitoarea urmează a fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de creditoarea S.C. C. T. ROMÂNIA S.R.L., cu sediul în ., . H8M24, nr.1, . Ilfov împotriva debitoarei S.C. M. A. COMPANY S.R.L.. cu sediul în orașul Voluntari, . A, parter, județul Ilfov.
Somează debitoarea la plata către creditoare, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, a sumei de _,76 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere.
Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.
Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.07.2015.
Președinte, Grefier,
Red.TA/DF/4 ex./29.07.2015.
← Pretenţii. Sentința nr. 4974/2015. Judecătoria BUFTEA | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
---|