Plângere contravenţională. Sentința nr. 1026/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1026/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 1026/2015
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal nr. 5128
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.1026
Ședința publică din data de 24.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – I. C. R.
GREFIER – N. C.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petenta . C. SRL și pe intimata I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier – I.S.C.T.R., având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 18.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23.02.2015 și pentru data de astăzi, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 13.10.2014 sub nr._, petenta . C. SRL în contradictoriu cu intimata I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier – I.S.C.T.R.a solicitat instanței pe cale de excepție nulitatea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/19.09.2014 și pe fondul cauzei anularea procesului verbal menționat anterior și exonerarea de la plata amenzii contravenționale, înlocuirea amenzii cu avertisment sau repunerea în termenul de 48 de ore pentru plata a ½ din amendă.
În fapt, în esență, petenta a arătat că la data de 19.09.2014 pe DN 2, la Km. 18, a fost oprit ansamblul de vehicule format din autovehicului cu numărul de înmatriculare_ și semiremorca cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentei, în urma verificărilor rezultând că nu există rovinietă valabilă pentru autoturism, fiind sancționată cu amendă în cuantum de 3000 lei.
Pe cale de excepția a invocat nulitatea procesului verbal, dat fiind faptul că în conformitate cu dispoz.art. 19 din OG 2/2001, procesul verbal de constatare a contravenției, încheiat în lipsa contravenientei, trebuia semnat de cel puțin un martor.
Pe fondul cauzei petenta a arătat, că așa cum rezultă din înscrisurile anexate, a achitat rovinieta valabilă pentru data de 19.09.2014 începând cu ora 13,00, cât și pentru data de 20.09.2014.
În drept au fost invocate dispozițiile OG 2/2001 și dispozițiile OG 15/2002..
În dovedirea acțiunii, petenta a depus la dosarul cauzei, în copie procesul verbal de contravenție . nr._/19.09.2014, copie chitanță, copie dovadă rovinieta
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea ca temeinic și legal al procesului verbal de constatare a contravenției precum și obligarea petentei la plata amenzii aplicate..
În susținerea plângerii petentul a solicitat proba cu înscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Instanța constată faptul că petentul a fost sancționat contravențional raportat la împrejurarea că în data de 19.09.2014 ora 12,00 a circulat pe DN 2 Km.18 pe raza localității Afumați fără a deține rovinietă valabilă la momentul controlului.
Instanța constată faptul că la dosarul cauzei a fost depus un înscris din care rezultă că ulterior momentului la care petentul a fost amendat acesta și-a procurat rovinietă, respectiv la data de 19.09.2014 ora 12,32 valabilă până la data de 19.09.2014 ora 23,59.
În ceea ce privește lipsa de pe procesul verbal de constatare a contravenției a semnăturii martorului instanța apreciază că lipsa acesteia nu este de natură a atrage după sine nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție cât timp la momentul controlului, petenta nu a putut face dovada deținerii unei roviniete valabile, agentul constatator neavând altceva de făcut decât să constate lipsa acesteia și sancționarea contravențională a petentului.
Pe cale de consecință, va respinge plângerea contravențională formulată de petenta . C. SRL în contradictoriu cu I.S.C.T.R.
Va menține procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 19.09.2014.
Cu apel în 30 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta . C. SRL cu sediul ales la cabinet de avocat F. D. A., în G., ..6, ., . în contradictoriu cu I.S.C.T.R. cu sediul în București, ..38, sector 1.
Menține procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 19.09.2014.
Cu apel în 30 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.02.2015.
Președinte Grefier
I. C. R. N. C.
Red.ICR/tehn./NC/4 ex/07.04.2015
← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1650/2015.... → |
---|