Plângere contravenţională. Sentința nr. 1725/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1725/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 20-03-2015 în dosarul nr. 1898/94/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
Sentința civilă nr.1725
Ședința publică de la 20.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: FLORESCU ALINA LOREDANA
Grefier: C. L.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent . PRIN LICHIDATOR JUDICIAR ROVIGO SPRL și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, având ca obiect plângere contravenționala PA_/20.01.2014.
Dezbaterile în fond au avut loc in ședința publică din data de 02.03.2015, fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea dată, parte integranta din prezenta sentința, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 13.03.2015, la 18.03.2015 si la 20.03.2015 când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând, asupra cauzei civile de față constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 24.02.2014, sub nr._, petenta . PRIN LICHIDATOR JUDICIAR ROVIGO SPRL a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ._ din data de 20.01.2014 întocmit de agenți constatatori din cadrul intimatului Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, in subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii contravenționale cu avertismentul.
In motivarea plângerii, petentul a arătat că a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzuta de art.60 lit. a din Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, valorilor si protecția persoanelor cu motivarea ca petenta nu a luat masuri de asigurare cu paza a incintei . din localitatea Otopeni. A menționat ca societatea se afla in lichidare judiciara iar procesul verbal a fost comunicat la data de 10.02.1014. A mai arătat petenta ca procesul verbal de contravenție este lovit de nulitate pentru neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 16 alin 7 ind. 1 din OG 2/2011 având in vedere că nu i s-a oferit posibilitatea de a formula obiecțiuni, nu s-a pus in vedere conducătorului unitatii posibila aplicare a unei sancțiuni, masurile necesare de inteprins pentru remedierea neajunsurilor constatate si executarea masurilor stabilite in vederea evitării sancționării, obligație prevăzuta expres in HG 301/2012.
În drept, petentul și-a întemeiat plângerea pe prevederile OG 2/2001, art. 66 din Legea 333/2003, art.11, 20 alin 2 din Constituție, art. 6 din CEDO, art. 194 C..
Intimatul, legal citat, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea
plângerii ca neîntemeiată.
Instanța a încuviințat si administrat părților proba cu înscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului instanța retine următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ din data de 20.01.2014 s-a constatat că în data de 20.01.2014, orele 16:15, în localitatea Otopeni, petenta nu a luat măsuri de asigurare cu pază a incintei S.C. F. C. S.R.L. din Otopeni, .. 44, județ Ilfov, societatea se află în lichidare judiciară.
În sarcina petentei au fost reținute faptele prevăzute de art.60 lit. a din Legea 333/2003 și i-a fost aplicată sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 3.000 lei în baza art. 61 lit.b din Legea 333/2003.
Potrivit art. 60 lit.a din Legea 333/2003 constituie contravenție neluarea măsurilor de organizare și funcționare a pazei.
Procesul-verbal de contravenție face dovadă asupra situației de fapt reținute și asupra încadrării în drept a faptei în condițiile în care este legal și temeinic întocmit. Din analiza comparativă a cerințelor prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute și a cuprinsului procesului-verbal se poate constata că acesta a fost legal întocmit.
Astfel, în privința elementelor de forma ale procesului verbal prevazute de art 16 din OG 2/2001, instanta observa ca acesta îndeplinește toate conditiile de valabilitate reglementate de lege, inclusiv cele prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute, conf art 17 din OG 2/2001, respectiv numele, prenumele, calitatea agentului constatator, numele, prenumele contravenientului, data si locul savarsirii faptei, semnatura agentului.
Procesul-verbal de contravenție nu a fost semnat de către petent fiind consemnat faptul că acesta nu a fost de față la întocmirea actului constatator. Apărarea petentei în sensul că nu i s-a dat posibilitatea de a consemna mențiunile unui reprezentant al său cu privire la contravenția reținută, nu este de natură să atragă nulitatea procesului verbal de contravenție în lipsa dovedirii unei vătămări care nu ar putea fi îndreptată altfel. Ori, în prezenta cauză petenta nu a probat producerea unei vătămări în acest sens, având posibilitatea de a susține în fața instanței toate argumentele necesare în vederea asigurării unei apărări.
Referitor la calitatea de subiect activ al contravenției reținute sunt aplicabile dispozițiile art. 4 din Legea 333/2003 care stabilește că răspunderea pentru luarea măsurilor de asigurare a pazei bunurilor și valorilor deținute cu orice titlu revine conducătorilor unităților. De asemenea, conform art. 60 alin. 2 din Legea 333/2003 sancțiunea amenzii poate fi aplicată și persoanei juridice, fiind astfel un subiect activ alternativ, lăsat la aprecierea agentului sancționator.
În cauza de față, potrivit art. 25 din Legea 85/2006 atribuțiile conducerii societății aflate în procedura insolvenței trec de la administratorul statutar la lichidatorul judiciar, care trebuie să ia măsuri inclusiv pentru paza și conservarea bunurilor. În cazul în care acesta nu își îndeplinește atribuțiile stabilite de lege în sarcina sa, este sancționat în calitate de conducător al unității respective, inclusiv cu sancțiuni contravenționale.
În ceea ce privește temeinicia, instanta constată că nu s-a făcut dovada unei alte situatii de fapt decât cea mentionata în procesul verbal.
Astfel, petenta a susținut că a făcut toate demersurile pentru asigurarea pazei bunurilor societății aflate în insolvență, însă nu a putut încheia un contract cu o firmă specializată din lipsă de lichidități în conturile debitoarei. Aspectele învederate nu au fost dovedite cu niciun mijloc de probă.
La dosar au fost depuse procese verbale ale comitetului creditorilor S.C. F. C. S.A. care datează din anul 2011 și în care s-au discutat măsurile de conservare propuse de lichidatorul judiciar constând în asigurarea și paza imobilelor din patrimoniul debitoarei S.C. F. C. S.A. Urmare a acestor demersuri, a fost încheiat contractul pentru prestări servicii de pază nr. 561/19.10.2011, valabil până la data de 25.10.2012, cu posibilitatea de a fi prelungit prin acordul de voință al ambelor părți.
Prin cererea formulată, petenta a recunoscut că acest contract nu a mai fost prelungit din lipsă de lichidități, însă nu a probat că ar fi încercat demersuri suplimentare pentru asigurarea fondurilor necesare, ulterior expirării contractului inițial.
Trebuie subliniat că cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Rolul activ al instanței nu poate constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia din părți și în apărarea intereselor acesteia. Totodată prevederile art.47 din OG nr.2/2001 stipulează expres că dispozițiile acesteia se completează cu dispozițiile codului de procedură civilă, iar conform disp. art.35 din OG nr.2/2001 plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor se soluționează cu precădere.
Instanța are în vedere și decizia nr. 205/2009 pronunțată de Curtea Constituțională referitoare la excepția de neconstituționalitate a disp.art.16, art.17 și art.19 alin.1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor potrivit cu care „instanța competentă să soluționeze plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este obligată să urmeze anumite reguli procedurale, în virtutea cărora sarcina probei aparține celui care afirmă ceva în instanță, iar nu celui care a întocmit procesul-verbal de contravenție”.
Trebuie precizat că, de altfel, în cauza A. împotriva Romaniei (hotararea din 04.10.2007, devinitiva la 31.03.2008), Curtea Europeana admite ca orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt și de drept, pe care Convenția nu le împiedică din principiu, insa trebuie recunoscut celui acuzat de savarsirea unei contraventii garantiile procedurale prevazute de art 6 par. 1 si 3 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, respectiv informarea acuzatului, în termenul cel mai scurt, asupra naturii și cauzei acuzației ce i se aduce, acordarea timpului și înlesnirilor necesare pentru a-și pregăti apărarea, garantarea dreptului la apărare personal sau prin avocat, posibilitatea de a întreba sau solicita audierea martorilor acuzării și de a obtine citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării.
Esential este ca atat pe parcursul judecatii, cat si in etapa analizei probelor sa nu se incalce prezumtia de nevinovatie de care se bucura contravenientul. Cu alte cuvinte, petentul trebuie sa aiba posibilitatea sa propuna si sa administreze ce probe doreste, iar instanta sa adminstreze probele atat in favoarea, cat si in defavoarea contravenientului cu impartialitate, motivand de ce a dat o credibilitate mai mare celor din urma. Aceasta este in esenta si concluzia la care ajunge Curtea europeana a Drepturilor Omului in cauza A. contra Romaniei.
Din economia disp.art.34 din OG 2/2001 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrarie. Procesul-verbal contravențional fiind prezumat a fi legal, revine „contravenientului” care l-a contestat, deci care a făcut plângerea în instanță, să răstoarne prezumția, adică să dovedească netemeinicia și/sau nelegalitatea acestuia. Prezumția de adevăr a procesului-verbal poate fi răsturnată prin probe contrarii.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este un drept absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c.Franța, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic c.Suedia).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c.Franța).
Dispozițiile Legii 333/2003 au drept scop reglementarea și garantarea respectării siguranței bunurilor și persoanelor, deci câmpul de aplicare a acestui act normativ privește toți cetățenii. Respectarea regulilor impuse de Legea 333/2003 are implicații majore asupra garantării dreptului la viață și la integritate a persoanelor și bunurilor și pentru instituirea unui climat de securitate publică.
Desigur că persoana sancționată în baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil – art.31-36 din OG 2/2001 – în cadrul căruia se poate servi de orice mijloc de probă și poate invoca orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c.România).
Având în vedere cele expuse, instanța reține că petentul nu a făcut dovada prin nici un mijloc de probă că situația de fapt ar fi alta decât cea descrisă în procesul-verbal atacat.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale în raport de disp.art.21 alin.3 din OG 2/2001, instanța reține că amenda contravențională este cea prevăzută de lege și este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită contravenția, de modul și mijloacele de săvârșire și de circumstanțele personale ale contravenientului, așa încât nu se impune reevaluarea acesteia.
Față de considerentele arătate mai sus, instanța, în temeiul art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, urmează a respinge plângerea contravențională, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulata de petenta . PRIN LICHIDATOR JUDICIAR ROVIGO SPRL cu sediul in București, . Pilsudski, nr.2, sector 1 in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, cu sediul in București . nr.7, sector 2,ca neîntemeiată.
Menține procesul verbal ca fiind legal și temeinic.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red: jud FAL/ Tehnored CL
4 ex/16.04.2015
← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1705/2015.... → |
---|