Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 1409/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 1409/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 11449/94/2014

DOSAR NR._ SECTIA CIVILĂ

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1409

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 11 MARTIE 2015

INSTANȚA CONSTITUITA DIN:

PREȘEDINTE ELISABETA-MIHAELA IORDĂCHESCU

GREFIER E. A.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea, . și pe debitoarea, ASOCIAȚIA DE L. NR.9 având ca obiect ordonanță de plată - art.1013 C. ș.u.

Dezbaterile de fond au avut loc in ședința publica de la 03.03.2015, fiind consemnate in încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 11.03.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată data de 07.10.2014 pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ creditoarea S.C. D. România S.A. a solicitat ca, în contradictoriu cu debitoarea, ASOCIAȚIA DE L. NR. 9, să se emită ordonanța prin care debitoarea să fie obligată să plătească suma de 4.215,00 lei reprezentând: contravaloarea facturi scadente și neachitate în termen, aferentă consumului de energie termică utilizată de aceasta în perioada martie 2013- martie-aprilie 2014, conform Contractului nr.36/08.08.2010 încheiat între părți în cuantum de 2660,12 lei; contravaloare penalități de întârziere calculate cf. disp. art. 18 alin.2 din contract în valoare de 1.554,88 lei ( 248,05 lei penalități de întârziere pentru facturile neachitate la scadentă; 1306,83 lei penalități de întârziere pentru facturile achitate după termenul scadent), cu obligarea la cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru, 200 lei.

În motivarea cererii creditoarea arată că în data de 08.10.2010 a încheiat cu debitoarea contractul având ca obiect furnizare de energie termică, aceasta beneficiind de serviciile prestate, avea obligația de a achita în termenul stabilit contravaloarea energiei termice furnizate.

Facturile a căror plată nu a fost efectuată sunt menționate în Borderoul de calcul anexat la dosar, f.12.

Penalități de întârziere au fost calculate cf. disp. art. 18 alin.2 din contract în valoare de 1.554,88 lei ( 248,05 lei penalități de întârziere pentru facturile neachitate la scadentă; 1306,83 lei penalități de întârziere pentru facturile achitate după termenul scadent.

Deși, in conformitate cu dispozițiile art. 1014 C.proc.civ. a procedat la somarea debitoarei in vederea achitării debitului prin scrisoare recomandata cu conținut declarat si confirmare de primire, debitoarea nu a înțeles să-și respecte obligațiile de plata in termen legal.

A apreciat îndeplinite condițiile procedurii ordonanței de plată, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă.

In drept, disp. art. 1013 și urm. din C.p.c

În susținerea cererii s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar în copie contractul furnizare energie termică, facturi comunicate și neachitate, borderou calcul, note de calcul privind penalitățile calculate pentru facturile achitate cu întârziere,(f.5-59)

Totodată a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Debitoarea, deși legal citată, nu a depus întâmpinare.

Cererea a fost legal timbrată cu 200 lei taxa judiciară de timbru potrivit art. 6 alin.2 din O.G.80/2013

La data de 25.02.2015 S.C. Veolia Energie România S.A. ( fostă .) a depus cerere privind modificarea câtimii obiectului ordonanței de plată. Învederează instanței că la data de 13 ianuarie 2015 societatea și-a schimbat denumirea în S.C. Veolia Energie România S.A.

Precizează că de la data introducerii acțiunii și până în prezent, pârâta a efectuat plata sumei de 1672 lei - contravaloare a facturilor scadente, respectiv: factura fiscală . EN nr. 2014-0105/28.02.2014, integral factura fiscală . EN nr. 2014-0174/31.03.2014, parțial (debit rămas 200,10 lei).

Solicită emiterea unei ordonanță de plată prin care să dispună obligarea debitoarei Asociația de L. nr.9 la plata sumei de 2543 lei, reprezentând contravaloare facturi scadente și neachitate în termen în cuantum de 988,12 lei; contravaloare penalități de întârziere calculate cf. disp. art. 18 alin.2 din contract în valoare de 1.554,88 lei ( 248,05 lei penalități de întârziere pentru facturile neachitate la scadentă; 1306,83 lei penalități de întârziere pentru facturile achitate după termenul scadent

Solicită obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de această acțiune, în valoare de 200 de lei taxă judiciară de timbru.

S-a depus dovada schimbării denumirii societății, respectiv Certificat de înregistrare emis de ORC de pe lângă Tribunalul București și borderou de calcul la data de 20.02.2015.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, între creditoare și debitoare a fost încheiat contractul de furnizare a energiei termice nr. 36/08.10.2010, având ca obiect furnizarea energiei termice către debitoare.

În temeiul contractului au fost emise facturile fiscale aferente consumului de energie termica utilizata de aceasta in perioada martie 2013 – martie 2014, rezultând un debit neachitat de 988,12 lei. (f. 13-52)

Creditoarea a făcut dovada comunicării facturilor către debitoare, conform prevederilor art.19 din contract, acestea fiind primite de către reprezentantul debitoarei sub semnătură, conform borderourilor depuse.

Având în vedere că dovada plății trebuie făcută de către debitoare, ceea ce nu s-a făcut în cauză, instanța reține că debitoarea nu și-a respectat obligația de plată a sumelor datorate și penalităților de întârziere.

Potrivit art. 1013 alin. 1 C. proc. civ., procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile, constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Analizând cauza prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 1013 alin. 1 C.pr.civ., instanța constată că acestea sunt îndeplinite pentru următoarele considerente:

Conform art. 1270 alin 1 NCC ”contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”.

Prin contract, debitoarea și-a asumat obligația plății prețului pentru serviciile prestate, obligație ce nu a fost îndeplinită.

Potrivit art. 662 alin 2 C. pr. civ., creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.

În speța de față, instanța constată că este îndeplinită această condiție, între părți fiind încheiat contractul de prestări servicii, semnat de ambele părți, în baza căruia au fost emise facturile fiscale mai sus arătate, facturi ce au fost comunicate debitoarei care nu le-a contestat.

O creanță este lichidă, potrivit art. 662 alin 3 din C. pr. civ., atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. În prezenta cauză, cuantumul debitului principal este determinabil potrivit contractului, însușit de părți prin semnătură și ștampilă, respectiv determinat prin factura emisă, fiind prin urmare îndeplinite condițiile unei creanțe lichide.

În privinta ultimei condiții, respectiv aceea a exigibilității obligației, instanța reține că exigibilitatea unei obligații echivalează cu ajungerea ei la termen, respectiv cu momentul în care un creditor poate să solicite debitorului executarea acesteia de bunăvoie, putând, însă, să apeleze în caz de neexecutare la forța de constrângere a statului prin intermediul formulării unei acțiuni în justiție. Din contractul încheiat între părți, conform art.18.2 reiese că data scadenței este în 15 zile de la emiterea facturii, date anterioare formulării acțiunii.

Având în vedere faptul că obligația de a plăti o sumă de bani este o obligație de a face, creditorului acestei obligații - în vederea obținerii executării acesteia prin intermediul unei acțiuni în justiție - nu-i revine decât sarcina de a proba existența contractului și executarea propriilor obligații, urmată de afirmarea neexecutării obligației debitoarei, acesteia din urma revenindu-i sarcina de a dovedi prin chitanțe de plată faptul că între cele două entități nu mai există nicio obligație valabilă, acestea fiind stinse anterior prin plată.

Întrucât, în speța de față, creditoarea, prin înscrisurile administrate la dosar, a făcut dovada existenței unui contract valabil și executarea propriilor obligații, afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către debitoare, instanța reține că acesteia din urmă îi revenea sarcina de a dovedi că a executat propriile obligații.

Însă, așa cum rezultă din analiza inscrisurilor aflate la dosar, singura care a inteles sa administreze dovezi în acest sens este creditoarea, iar analiza acestora confirmă cele arătate mai sus în sensul lipsei stingerii totale a debitului pe care debitoarea o avea față de creditoare.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei de creditoare, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile necesare emiterii unei ordonanțe de plată.

Suma de 988,12 lei, contravaloare servicii prestate, reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, in sensul textului de lege special si art. 662 alin 3 din C. pr. civ, având în vedere că atât existența, cât și întinderea ei rezultă din facturile fiscale depuse la dosar, coroborate cu dispozițiile contractuale asumate în mod expres de debitoare, iar termenul stabilit pentru plată, a expirat anterior sesizării instanței.

Din aceste considerente, instanța va admite capătul principal de cerere și va obliga debitoarea la plata către creditoare a sumei de 988,12 lei, reprezentând debit neachitat.

În ceea ce privește penalitățile contractuale, constând în daune-interese moratorii, instanta reține că părțile au prevăzut la art. 18 din contract o clauză penală, potrivit căreia, pentru orice întârzieri la plată, cumpărătorul plătește penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, calculate la valoarea facturilor neachitate.

Astfel, în baza acestor dispoziții contractuale au fost calculate penalități de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 1554,88 lei lei, de la data scadenței facturilor neachitate până la data de 30.09.2014, conform modalității de calcul depusă la fila 73.

Pentru aceste motive, instanța va admite cererea de chemare în judecată și va soma debitoarea sa achite creditoarei în termen de 10 zile de la data comunicării prezentei ordonanțe suma de 2.543 lei, din care suma de 988,12 lei, debit principal neachitat si a suma de 1.554,88 lei, penalități de întârziere, calculate asupra debitului principal, până la data de 30.09.2014.

În temeiul art. 453 din C. pr. civ., va obliga debitoarea la plata către creditoare a sumei de 200 lei cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de creditoarea, .( actuala S.C. Veolia Energie România S.A.) cu sediul în sector 2, București, . Center, nr. 241A, ., Cod poștal_, în contradictoriu cu debitoarea, ASOCIAȚIA DE L. NR.9 cu sediul în Otopeni, ., nr. 6, ., ._, J. ILFOV.

Obligă debitoarea la plata către creditoare în termen de 10 zile de la data comunicării prezentei ordonanțe a sumei de 2.543 lei, din care suma de 988,12 lei, debit principal neachitat si a suma de 1.554,88 lei, penalități de întârziere, calculate asupra debitului principal, până la data de 30.09.2014.

Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa timbru

Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.03.2015.

P., GREFIER,

I. E. MihaelaAlexe E.

Red. I.E.M./thn.E.A./4 ex/07.05. 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 1409/2015. Judecătoria BUFTEA