Obligaţie de a face. Sentința nr. 1345/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 1345/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 15453/94/2014

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SENTINTA CIVILA NR.1345

Ședința publică de la 06.03.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – C. A.

GREFIER - F. G.

Pe rol soluționarea cauzei civile formulată de contestatorii G. M. C. și G. R. în contradictoriu cu intimatul M. I., având ca obiect contestație în anulare – suspendare executării hotărârii supusă contestației în anulare.

Dezbaterile de fond au avut loc in ședința publica de la 26.02.2015, fiind consemnate in încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 06.03.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 25.11.2014 sub nr._ contestatorii G. M. C. și G. R. în contradictoriu cu intimatul M. I. au formulat contestație în anulare și suspendarea executării hotărârii supusă contestației în anulare, în temeiul art.403 alin.4 C. și să se dispună prin încheiere suspendarea provizorie a hotărârii nr.5131/2011 până la soluționarea cererii de suspendare împotriva sentinței nr.5131/13.10.2011 pronunțată de Judecătoria B. în Dosarul nr._/94/2010. Au solicitat admiterea contestației și anularea sentinței civile nr.5131/13.10.2011 pronunțată de Judecătoria B. în Dosarul nr._/94/2010 în baza art.32 C. raportat la art.317 alin.1 pct.1 C. și stabilirea unui termen pentru reluarea judecății, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, au arătat că, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, reglementată de dispoz. art. 317-321 C., prin care partea interesată poate cere retractarea unei hotărâri irevocabile. Conform art. 377 pct. 2 VCpc, sunt hotărâri irevocabile, hotărârile date în prima instanța, care nu au fost atacate cu apel.

Nu au atacat Sentința nr. 5131/13.10.2011 pentru că nu le-a fost comunicată niciodată la domiciliul lor statornic, fiind citați la un imobil unde nu locuiau din 2007, intimatul știind acest lucru pentru că sunt vecini-locuința tip vagon a fost împărțită în două, formându-se două loturi, au un perete comun și locuiesc la aceeași adresa ca și dl. M. I., și anume Afumați, .. 135, jud. Ilfov. Contestația în anulare este admisibilă pentru că reclamantul M. I. a fost de rea credință, fiind vecini cu dansul (avem un perete comun din construcția tip vagon și gard comun care delimitează cele două proprietăți) știa foarte bine că întreagă sa familie locuiește în Afumați, cu toate acestea a solicitat instanței să fie citați la București. A atașat adresa emisă de asociația de proprietari + declarație C. Gh, din care reiese că locuiesc la Afumați din 2007 + adeverințe din care rezultă că minorii frecventează unitățile de învățământ din Afumați. În acest caz, numai aparent hotărârea instanței de fond a rămas irevocabilă. Neregularitatea procedurală privind atât procedura de citare pentru termenul de judecată pentru ziua când s-a judecat pricina, cât și procedura de comunicare a hotărârii poate fi invocată pe calea contestației în anulare, conform art. 317 alin. 1 pct.1 VCpc. Avea interes în promovarea prezentei, pentru că nu au fost legal citați pentru termenul când s-a judecat pricina, de aceea se consideră vătămați în drepturile lor. (C.S.J., secția civilă, decizia nr. 235/2000). De fapt, vătămarea părții nelegal citate constă în punerea acesteia în imposibilitatea de a cunoaște data judecății și de a-și face apărările necesare. Având în vedere că intimatul cunoștea că s-au mutat din 2007 în Afumați, fiind vecini, a solicitat citarea lor cu rea-credință la un imobil unde nu locuiau, în speță au considerat că au fost încălcate dispoz. art. 85-100 C., aceste abateri fiind sancționate cu nulitatea absolută, dovada îndeplinirii actului de procedură se face cu dovada de comunicare întocmită potrivit art. 100 raportat la art. 90 alin. 1 în cauza noastră dovezile de citare și comunicare a sentinței nr. 5131/2011 fiind nule potrivit art. 100 alin. 1 pct. 4,7 și alin. 3 C.. Locuința lor statornică este la jud. Ilfov, Afumați, .. 135, pentru că la acest imobil avem și o pensiune.

Mai mult, nici procedura de citare pentru ziua când s-a judecat pricina, respectiv 22.09.2011, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii în dosarul nr._/94/2010, pentru că au fost citați la București, însă locuiau la Afumați din 2007;

- fila 53 – stadiu procesual fond, eronat am fost citați la București amândoi, iar raportul de expertiză nu a fost comunicat și contestatoarei G. R.;

- fila 55 - dovada de împlinire a procedurii de citare ptr. 22.09.2011, procesul - verbal din 22.06.2011 pentru G. M-C nu a semnat în fața nimănui nicio citație, iar RX-_ nu este . nr. său de C.I.;

- fila 56 - dovada de împlinire a procedurii de citare pentru 22.09.2011, P-V din 01.09.2011 pentru G. M-C nu a semnat în fața nimănui nicio citație, iar RR-_ nu este . nr. său de C.I.;

- fila 57 - dovada de împlinire a procedurii de citare pentru 22.09.2011, P-V din 22.06.2011 pentru G. R. nu a semnat în fața nimănui nicio citație, iar RR-_ nu este . nr. său de C.I.;

Conform acestor dovezi pentru G. R, ar rezulta că are două serii și două nr. de C.I., ceea ce este imposibil. Mai mult, ele nu corespund cu . nr. de C.I. eliberat de direcția informatizată. Semnăturile nu sunt ale lor, și nici numărul și ..I., de pe citațiile din 2011 (depunem la dosarul cauzei copii ale C.I. din care rezultă că au alte serii și numere în cărțile lor de identitate). A invocat nelegală citare, care trebuie sancționată cu nulitatea actului procedural, pentru că prin aceasta s-a produs o vătămare/o lezare și care nu poate fi înlăturată altfel, pentru că nu au fost prezenți în instanță și din această cauză nu au avut cum să-și formuleze apărările, pentru că nu știau de existența Dosarului nr._/94/2010.

Neregularitatea actelor de procedură, implicit a celor privind citarea părților, este sancționată, potrivit art. 108 C. proc. civ., cu nulitatea, care poate fi invocată, inclusiv în cadrul contestației în anulare, numai de partea vizată de îndeplinirea nelegală a actului procedural, interesată a invoca, așa cum este cazul lor. Constatarea legalității sau nelegalității procedurii de citare se face de către instanța în raport de dispozițiile art. 100 C. proc. civ., text care prevede mențiunile pe care trebuie să le cuprindă procesul-verbal întocmit de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură.

Or, în speța, au fost încălcate dispozițiile art. 100 pct. 4 "Numele, prenumele și domiciliul celui căruia i s-a făcut comunicarea" și pct. 7 C.: "procesul-verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură trebuie să cuprindă, numele și calitatea celui căruia i s-a făcut înmânarea „coroborat cu art. 100 alin. 3 C." arătările de la pct. 1,2,4,5,7 și 8 sunt prevăzute sub pedeapsa nulității. Analizând filele 55 și 57 se va observa că au fost încălcate aceste dispoziții legale. Prin faptul că intimatul știa că pârâții G. locuiesc în Afumați și cu rea-credință a solicitat citarea lor la București, le-a fost îngrădit liberul acces la justiție pentru că nu s-au apărat, neștiind de existența acestui dosar, și a dus în eroare instanța de judecată întrucât din Sentința nr. 5131/2011 reiese că Instanța de judecată "obligă pârâții (G. M-C și R n.n.) să desființeze construcția - dependință (așa cum a fost identificată în raportul de expertiză, întocmit de expert A. N.) în care se află montată centrala termică, pentru deservirea clădirii situate în Afumați, Șoseaua București-Urziceni, nr.135."

A arătat că nu a construit nicio "dependință", așa a cumpărat imobilul, nu se poate construi în mijlocul unei locuințe tip vagon o "dependință" cu amprenta la sol lipită de peretele intimatului și nu putea demola mijlocul unei construcții tip vagon pentru că ar afecta ambele construcții, s-ar aduce grave prejudicii celor două proprietăți.

Conform Contractului de vânzare-cumpărare nr. 1071/09.07.2003, intimatul M. I. a vândut numiților D. V. și D. N., imobilul situat în comuna Afumați, .. 135, jud. llfov, alcătuit din teren în suprafață de 1.612,34 mp și construcții edificate pe acest teren în suprafață construită de 165,40 mp, cu număr cadastral 155/1, intimatul rezervându-și dreptul de uzufruct viager asupra cotei de ½ din imobil. (alin. 2 din contract)

Din lecturarea contractului, rezultă că vânzătorul M. I. a dobândit acest imobil prin moștenire legală de la părinții dansului, M. M. și M. L., terenul a fost dobândit de M. L. prin reconstituirea dreptului de proprietate, iar construcția prin edificare în timpul căsătoriei de către M. M. și L., imobil intabulat în C.F. nr. 247 a localității Afumați, conform Încheierii nr. 4798/2001, pronunțată de Judecătoria B., jud.llfov. (alin. 3 din contract).

Numiții D. V. și D. N. l-au chemat în judecată pe M. I., dosar nr. 4148/2005, Judecătoria B., având ca obiect-partaj folosință, iar prin Sentința nr. 4353/21.12.2005 "a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții D. V. și D. N., ambii domiciliați în comuna Afumați, .. 135, jud. llfov împotriva pârâtului M. I., cu același domiciliu. Dispune partajarea folosinței asupra imobilului situat în .. 135 (fost 1642), jud. Ilfov, în varianta propusă prin raportul de expertiză nr. 7440/07. 12.2005, pe care îl omloghează." Practic, construcția tip vagon de 165,40 mp a fost împărțită în două, având un perete comun.

În baza Sentinței nr. 4353/21.12.2005, D. V. și N., au devenit proprietari de drept și de fapt, primind și folosința exclusivă a unui lot, cu număr cadastral 155/1/1 și au întocmit Actul de Dezmembrare autentificat sub nr. 4798/21.11.2006 la notariat, dreptul de proprietate fiind intabulat în C.F. nr. 2173 a localității Afumați cu Încheierea nr._/23.11.2006. Conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 4957/30.11.2006 au cumpărat de la D. V. și N., imobilul situat în comuna Afumați, .. 135. S-au înscris dreptul de proprietate în C.F. cu nr. 2173/04.12.2006, nr. cadastral 155/1/1, menționându-se dreptul de uzufruct asupra imobilului cu nr. cadastral nr. 155/1/2 unde locuiește în prezent intimatul M. lon.

Având în vedere că a dobândit jumătate din imobilul care a aparținut lui M. I. până în 2003, a devenit vecin cu acesta - construcția este tip vagon și are un perete comun care era/este și în prezent, iar curtea era/este despărțită de un gard. De la cumpărarea imobilului și până în prezent nu a construit nici o "dependință" lipită de peretele locuinței intimatului. Așa a cumpărat imobilul cu număr cadastral 155/1/1, lipit de locuința intimatului, fiind o construcție tip vagon.

Intimatul în dosarul nr._/94/2010 cu toate că știa că locuiește împreună cu familia din 2007 în Afumați, .. 135, Ilfov, adică sunt vecini (îi desparte un gard și un perete comun din construcție), cu rea-credință a solicitat să fie citați la București, nu a știut de existența acestui dosar, nu s-au aparat niciodată în acest dosar, nu au depus niciun act la fond-așa cum reiese din faptul că hotărârea Judecătoriei B. poartă mențiunea "Definitivă prin neapelare", nu ne-a fost comunicată niciodată Sentința nr. 5131/13.10.2011 de către instanța pentru a formula apel. Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că locuiesc din 2007 în Afumați, fiind vecini cu intimatul (perete în perete), afacerea lor se desfășoară la, adresa unde și locuiesc efectiv cu întreagă familie, respectiv în jud. llfov, Afumați, .. 135. Intimatul cu rea-credință a solicitat să fie citați la adresa din București, dânsul având o atitudine conflictuală pe care nu o poate explica, nu înțelege poziția domnului I. M. pentru că introduce acțiuni care vor prejudicia și imobilul în care locuiește. Expertiză din acest dosar este eronată, pentru că instanța greșit "obligă să desființeze construcția -dependința (așa cum a fost identificată în raportul de expertiză, întocmit de expert A. N.)" pentru că "executarea peretelui longitudinal al dependinței lipit de peretele locuinței reclamantului nu respectă condițiile pentru acest gen de lucrări" și "față de dispozițiile legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcție (pârâții G. M-C și G. R nu au depus în acest dosar nicio autorizație de construcție".

Demolarea unei porțiuni de 1,1 m/8,1 m din mijlocul clădirii tip vagon, cu perete comun va aduce grave prejudicii, atât imobilului său cât și a intimatului. Pentru că nu au fost citați la Afumați, nu au știut de existența dosarului nr._/94/2010 de la Judecătoria B., nu ne-am apărat, nu există niciun act depus de noi la fond și de aceea nu a putut să depună la dosarul cauzei, așa cum corect menționează și instanța în paranteză (pârâții nu au depus în acest sens nicio autorizație de construcție), următoarele înscrisuri: Autorizație de construire nr. 60/03.04.2008 pentru extindere și mansardare locuință P existent + construire locuință P+M, bazin vidanjabil, utilități și branșament electric, din care rezultă că a construit peste construcția existentă care avea perete comun cu intimatul și pentru a preîntâmpina eventuale litigii cu intimatul, s-au retras cu 1,1 m lățime pe o lungime de 8,1 m. Adică o porțiune din mijlocul imobilului care trebuie s-o demoleze conform unei sentințe nedrepte; Proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 66/10.06.2009; Declarația autentificată sub nr. 3993/03.11.2014 - D. V., proprietarului imobilului din jud. llfov, Afumați, ..135; Declarație autentificată C. G. Adeverințe eliberate de la instituțiile de învățământ unde sunt înscriși copiii noștri (minori) din 2007 până în prezent la Afumați.

Au apreciat că nu am fost citați la domiciliul lor statornic în condițiile în care reclamantul cunoștea acest lucru fiind vecini, așa cum rezultă din schițele depuse la dosarul cauzei; nu au construit această "dependință", există autorizația de construire nr. 60/2008 pentru mansardare locuința P existent, imobilul a fost cumpărat în 2006 de noi având și aceasta "dependință" așa cum rezultă din înscrisurile de la dosarul cauzei; nu au autorizație pentru "dependință" pentru că a fost construită de părinții reclamantului M. I. înainte de 1975. Nu se poate cere o autorizație de construire pentru o construcție care există faptic în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare 4957/30.11.2006, care era și este înscrisă în cartea funciară; nu se poate construi faptic sau adaugă o "dependință" cu amprenta la sol în mijlocul unei locuințe construite înainte de 1975, după achiziționarea imobilului în 2006, pentru că voiam să se mute la Afumați cu întreaga familie, a consolidat/renovat locuința în condiții legale, pentru că era o construcție veche. Are o afacere la acest imobil. În 2008 a solicitat Primăriei comunei Afumați, autorizație de construire pentru extindere și mansardare locuința P existent + construire locuința P+M, bazin vidanjabil, utilități și branșament electric și le-a fost eliberată Autorizația de construire nr. 60/03.04.2008. Nu au demolat nimic din locuința cumpărată în 2006, ci au consolidat-o și au făcut mansardă peste ea, dar având peretele comun cu intimatul și pentru a preveni eventuale litigii (de care nu "am scăpat" până la urmă) au construit mansarda la distanță de 1 metru de construcția lui, rămânând între mansardă și locuința reclamantului această "dependință" lată de 1,1 m și lungime 8,1 m, pe care instanța a considerat greșit că noi am construit-o ilegal și greșit a reținut că îi afectează locuința intimatului. A fost emis și procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 66/10.06.2009 Primăria Afumați - serv. urbanism, și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, autorizație de construire, proces-verbal de recepție.

Intimatul nu este proprietarul imobilului situat în Afumați, .. 135, jud. IIfov, nr. cadastral 155/1/2, are doar un drept de uzufruct și trebuie să îngrijească imobilul ca un adevărat proprietar, dar prin acțiunile sale prin care solicită demolarea unei porțiuni din mijlocul imobilului va afecta construcția în care locuiește, existând posibilitatea să se prăbușească în momentul demolării, provocând daune ambilor proprietari. Intimatul nu poate cere demolarea unei construcții care era înscrisă în Cartea Funciară la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 4957/30.11.2006, întrucât "dependința" nu este o construcție ilegală așa cum a reușit intimatul să inducă în eroare instanțele de judecată.

Intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității cererii de contestație în anulare conform art.319 C. coroborat cu art.401 alin.1 litera c C.. „Contestația se face în termen de 15 zile de la data când debitorul care contestă executarea a primit somația”.

A arătat că pentru sentința civilă nr.5131/13.10.2011 există dovada de comunicare legală către ambele părți (fila 65 și 66 din Dosarul nr._/94/2010 pentru data de 12.01.2012.

Cu privire la faptul că nu s-a știut de către contestatori de existența dosarului nr._/94/2010, G. M. C. a semnat Nota de constatare a Raportului de expertiză.

Pentru termenul de judecată din data de 22.09.2011, dovezile de primire a actelor de procedură se regăsesc la filele 55; 56; 57.

Cu privire la dependința de 1,1/8,1 m, arată că dependința a fost amenajată ulterior cumpărării, iar autorizație de construire nu există.

În drept, a invocat dispozițiile art.115 și urm. C., art 319 coroborat cu 401 alin.1 litera c C., art.5,6 C., art.92 alin.4 C., art.100 alin.4 C., art.108 alin.4 C.. (f.52):

Analizând excepția ridicată, instanța apreciază că, aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite, iar contestația respinsă ca fiind tardiv introdusă.

Astfel art.319 C., (temeiul de drept al cererii, fiind vechiul cod de procedură civilă) prevede că o astfel de cerere se poate face până la ultimul act de executare.

Contestatorii au primit Somația la 24.07.2013, (momentul la care pretind și că au luat la cunoștință de existența hotărârii judecătorești) prezenta contestație fiind depusă la instanță la 25.11.2014, fiind lesne de observat faptul că, termenele prevăzute de art.319 C. sunt cu mult depășite chiar și cel de un an, indiferent cum ar fi privită problema.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite excepția tardivității introducerii cererii.

Respinge acțiunea formulată de reclamanții – contestatori G. M. C. și G. R. ambii cu reședința în Afumați, ..135, Județul Ilfov în contradictoriu cu pârâtul - intimat M. I. cu domiciliul în Afumați, ..135, Județul Ilfov, ca fiind tardiv formulată.

Obligă reclamanții la 750 lei cheltuieli de judecată către pârât.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 06.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. A. F. G.

Red.jud.C.A.

Thn.red.gr.FG/ 5ex /

16.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 1345/2015. Judecătoria BUFTEA