Plângere contravenţională. Sentința nr. 2269/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 2269/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 2269/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SENTINTA CIVILA NR.2269

Ședința publică de la 09.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. A.

GREFIER F. G.

Pe rol soluționarea cauzei civile formulată de petenta T. T. S.R.L. împotriva procesului – verbal de constatare și sancționarea contravenției . nr._ din data de 03.09.2014, emis de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată următoarele:

- cauza a fost declinată de la Judecătoria Călărași, potrivit sentinței civile nr.3173/14.11.2014 pronunțată în Dosarul nr._ ; taxa de timbru (f.3); la data de 14.10.2014 intimata a depus întâmpinare (f.19); la data de 24.10.2014 petenta a depus Răspuns la întâmpinare (f.28);

La data de 21.11.2014 cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ .

Instanța, încuviințează pentru petent proba cu înscrisurile de la dosar, ca fiind concludente, pertinente și utile soluționării cauzei și față de actele și lucrările dosarului reține cauza în pronunțare.

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

La data de 25.09.2014 a fost înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Călărași plângerea formulată de petenta T. T. S.R.L. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . 14 nr._ din data de 03.09.2014 întocmit de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin care a solicitat anularea procesului verbal de contravenție.

În fapt, a arătat în esență, că procesul verbal nu a fost întocmit în mod legal, nefiind semnat olograf de agentul constatator.

În drept, a invocat dispozițiile art.5 alin.2, art.20 alin.2 din O.G. nr.2/2001, art.8 alin.3 din O.G. nr.15/2002.

În dovedirea plângerii contravenționale a depus înscrisuri.(f.8-11).

Plângerea contravențională legal timbrată. (f.3).

Intimatul, legal citat, a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei capacității procesual active a petentei, întrucât procesul verbal de contravenție ., nr._ la care se face referire este vorba de D. Ș. T. S.R.L.

A precizat că procesul verbal este emis prin sistem informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR, semnătura fiind electronică, fiind generată printr-un dispozitiv securizat de creare de semnături electronice.

În fapt, a arătat că în data de 28.05.2014, pe DN3, Km 110+152 m, pe raza localității C. V., Județul Călărași, vehiculul cu număr de înmatriculare_ aparținând D. Ș. T. S.R.L. a fost surprins că a circulat pe drumurile publice, fără a deține rovinieta valabilă.

Petenta a depus Răspuns la întâmpinare (f.28);

Potrivit sentinței civile nr.3173/14.11.2014 pronunțată în Dosarul nr._ cauza a fost declinată de la Judecătoria Călărași la Judecătoria B..

Astfel că la data de 21.11.2014 cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ .

Analizând cererea și materialul probator administrat în cauză, instanța apreciază că, plângerea este lipsită de temei, astfel că, în temeiul art.31 și urm. din O.U.G. 2/2001R va fi respinsă.

Procedând în acest mod, instanța are în vedere faptul că, contestatoarea deși legal citată, nu s-a prezentat la instanță pentru a propune și administra probe.

Concret, contestatoarea nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate a procesului verbal de contravenție, prezumție instituită de O.G. nr.2/2001.

În plus procesul verbal de contravenție a fost legal încheiat, în strictă conformitate cu prevederile legii cadru în materie de contravenții (organul constatator autorizat; toate mențiunile necesare), astfel că, nu se poate pune problema existenței vreunei cauze de nulitate ori anulabilitate a acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARAȘTE:

Respinge contestația formulată de petenta T. T. S.R.L. cu sediul în Voluntari, Șoseaua Ștefănești, nr.66A, Județul Ilfov în contradictoriu cu intimatul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A cu sediul în București, ..401A, Sector 6 împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._ din data de 03.09.2014, ca neîntemeiat.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 09.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. A. F. G.

Red.jud.C.A.

Thn.red.gr.FG/4ex /

02.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2269/2015. Judecătoria BUFTEA