Plângere contravenţională. Sentința nr. 2606/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2606/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 27-04-2015 în dosarul nr. 3699/94/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 2606
Ședință publică din data de 27.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. A.
GREFIER: F. IVENIȚA
Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe petentul G. D. și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV având ca obiect plângere contravenționala (pr.v. . nr._/11.04.2014).
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința din data de 20.04.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 27.04.2015, pentru când, în aceeași compunere a hotarat următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.04.2014 sub numarul de_, petentul G. D. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, să se dispună anularea procesului-verbal . nr._/11.04.2014 și încetarea efectelor produse de acesta.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că prin procesul verbal sus-menționat a fost sancționat pe motiv că la data de 11.04.2014, în timp ce se deplasa pe DN 7, dinspre București către Târgoviște, cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_, ar fi depășit viteza legală pe acest segment de drum.
Petentul precizează că era grabit, trebuia să ajungă repede la Târgoviște, unde o rudă avea probleme de sanatate, că l-a rugat pe agentul constatator, față de faptul că nu a comis o abatere gravă, că nu a pus în pericol circulația pe drumul public și față de faptul că acesta i-a spus că nu a depășit cu mult viteza regulamentară, să îi dea un avertisment, dar agentul constatator a refuzat.
Totodată, petentul precizează că procesul verbal este lovit de nulitate deoarece nu respectă dispozitiile art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001, art. 180 alin. 1 și alin. 5 din HG nr. 1391/2006, respectiv că sunt obligatorii numele și prenumele agentului constatator, descrierea faptei cu arătarea tuturor împrejurărilor, indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția, consemnarea eventualelor obiectiuni ale contravenientului.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei, conform OUG 80/2013.
În dovedirea celor susținute petentul a depus înscrisuri, respectiv filele 4-6.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
Intimatul, legal citat, a formulat întâmpinare la data de 26.02.2015, solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată, menținerea procesului verbal încheiat ca legal și temeinic întocmit.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 alin. 2 C..
La data de 16.03.2015, petentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea acțiunii și constatarea nulității procesului verbal.
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, probă pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/11.04.2014 petentul a fost amendat contravențional cu suma de 340 lei și 4 puncte amendă, precum și 3 puncte penalizare pentru săvârșirea contravenției prevăzut de art. 108, al 1 lit. b pct. 2 din OUG 195/2002, reținându-se în fapt că la data de 11.04.2014 în timp ce se deplasa pe DN 7, dinspre București către Târgoviște, cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_, ar fi depășit viteza legală pe acest segment de drum, retinandu-se ca avand o viteza de 74 km/h in localitate.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta cuprinde mențiunile prevăzute de art.16 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, că a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din același act normativ, a fost semnat de către agentul constatator și de petent, fiind consemnat faptul ca acesta nu are obiectiuni.
Față de aceste considerente, instanța constată că procesul verbal este legal întocmit, nefiind afectat de vreo cauză de nulitate absolută.
Analizând temeinicia procesului verbal, instanța constată că sancționarea acestuia s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale, fapta acestuia de a circula cu viteza de 74 km/h, in localitate unde restricția de viteză este de 50 km/h, întrunind elementele constitutive ale contravenției reglementate de art. 108, al 1 lit. b pct. 2 din OUG 195/2002.
Potrivit acestor reglementări conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.
Contravenția a fost constatată de către un agent de poliție atestat ca operator radar (proces verbal fila nr. 27-28 în dosar), cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic (Buletinul de verificare metrologică - fila nr. 26 în dosar).
Planșa foto prezentată de intimat îndeplinește cerințele art. 3.5.1 din norma de metrologie legală NML 021-05/ 2005, evidențiindu-se în cuprinsul lor data și ora măsurătorii, valoarea vitezei și imaginea autovehiculului al cărui număr de înmatriculare este vizibil. (fila nr. 25 în dosar)
Din interpretarea coroborată a probelor administrate în cauză rezultă cu certitudine cum în data de 11.04.2014 șoferul aflat la volanul autoturismului cu nr._ a circulat cu viteza de 74 km/h, pe sector de drum pe care limita maximă de viteză pentru vehicule este de 50 km/h, fiind depistat cu ajutorul unui aparat radar verificat metrologic și folosit de un agent constatator autorizat în acest sens.
Având în vedere aceste considerente, instanța constată că intimatul a probat în mod temeinic contravenția reținută în sarcina petentului, iar acesta din urmă, prin susținerile sale, nu a reușit să facă dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cadrul procesului verbal de constatare a contravenției, actul astfel contestat bucurându-se în continuare de prezumția de temeinicie și legalitate ce i-au fost conferite de lege.
Cu privire la sancțiune, instanța reține că agentul constatator a făcut o corectă încadrare a faptei reținute în sarcina petentului și a aplicat sancțiunile prevăzute de art. 108, al 1 lit. b pct. 2 din OUG 195/2002 în mod legal. Pentru stabilirea acesteia, agentul constatator a respectat dispozițiile art. 21 pct.3 din OG nr. 2/2001 care prevăd că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Față de aceste dispoziții legale și de datele cauzei, instanța constată că organul constatator a individualizat în mod corect sancțiunile, stabilind numărul de puncte-amendă pentru clasa de sancțiuni aplicabilă contravenției reținute în sarcina petentului. Totodată, instanța reține că atât sancțiunea amenzii cât este proportionala cu gravitatea faptei și pericolul social al acesteia. Astfel, instanța are în vedere că fapta de a circula cu viteză peste limita legală are o anumită gravitate prin raportare la urmările care s-ar fi putut produce, petentul, prin fapta sa, punând în pericol siguranța sa, a celorlalți participanți la trafic cât și a locuitorilor din zonă.
Văzând și disp. art.34 din O.G. nr.2/2002, instanța va respinge plângerea contravențională formulată ca neîntemeiată și va menține procesul verbal ca fiind legal și temeinic întocmit.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul G. D., cu domiciliul în Târgoviște, ., ., ., judetul Dâmbovița și cu reședință în sector 1, București, ., nr. 20, ., . cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, cu sediul în București, ., nr. 7, sectorul 2, ca neîntemeiată.
Menține procesul – verbal ca fiind legal și temeinic întocmit.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. A. F. Ivenița
Red. jud. GA/teh.gr.FI/4 ex/ 2com/ 01.06.2015
← Anulare act. Sentința nr. 2205/2015. Judecătoria BUFTEA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2059/2015. Judecătoria... → |
---|