Plângere contravenţională. Sentința nr. 2654/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 2654/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 2654/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINTA CIVILA nr. 2654

Ședință publică din data de 29.04.2015

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

P.- A. N. M.

GREFIER- S. I. M.

Pe rol fiind acțiunea civilă, având ca obiect plângere contravențională, formulată de către petentul P. D. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. ILFOV-SERVICIUL RUTIER împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/21.04.2013.

Prezența și dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 07.04.2015, consemnările au fost făcute în încheierea din acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 15.04.2015, 22.04.2015 și 29.04.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 10.06.2013 petentul P. D. a formulat, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. ILFOV-SERVICIUL RUTIER, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/21.04.2013, solicitând anularea acestuia și a sancțiunilor aplicate.

În motivare, petentul a arătat, în esență, că a fost sancționat contravențional pentru neprezentarea actelor de identitate și pentru depășirea vitezei maxime legale cu 39 km/h. Acesta susține că cele consemnate sunt nereale, agentul constatator menționând discrționar împrejurările ce ar putea servi la aprecierea gravității faptei.

În drept a invocat OG nr.2/2001.

În probațiune, a solicitat înscrisuri și proba testimonială.

A anexat plângerii procesul-verbal de contravenție CP nr._/21.04.2013 și alte înscrisuri.

Potrivit dispozițiilor art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor (în varianta de la data introducerii plângerii contravenționale), art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 1 alin.2 din OG. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar (în vigoare la data introducerii cererii), plângerea contravențională formulată de petenta este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Intimata a depus la dosarul cauzei, la data de 08.10.2014, prin serviciul registratură, întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii.

În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că agentul de politie i-a adus la cunostinta petentului viteza cu care a circulat, normele de lege incalcate si a procedat la intocmirea procesului verbal, fiind respectate prevederile art. 16 si 17 din OG nr.2/2001. În drept, a invocat disp. art. 205-208 Cod procedură civilă.

În probațiune, intimata a depus la dosarul cauzei planșa foto (fila 25,26), buletin de verificare metrologică si atestat operator (filele 27-31).

Petentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea plângerii.

În motivare acesta reia motivele susținute și în cuprinsul plângerii contravenționale, precizând faptul că se impune înlăturarea înscrisurilor depuse de intimat având în vedere că nu sunt certificate pentru conformitate cu originalul.

Totodată, se arată că agentul care a întocmit procesul verbal de contravenție nu a constatat personal depășirea vitezei, fapt despre care nu se face vorbire în cuprinsul procesului verbal de contravenție.

La termenul de judecată din 13.01.2015, instanța în temeiul art. 258 cu referire la art. 254-255 Cod procedură civilă a încuviințat petentului și intimatului proba cu înscrisurile de la dosar si planșe foto și proba testimonială pentru petent, fiind audiată martora P. S., sub prestare de jurământ, declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosar (fila 64).

La solicitarea instanței CNADNR SA a comunicat că la data de 21.04.2013 viteza legală de deplasare pe A3 km25 era de 100 km/h (fila 67).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/21.04.2013 petentului i s-a aplicat ca sancțiune contravențională principala amendă în cuatum de 900 lei si sancțiunea complementară a 4 puncte de penalizare, în temeiul art. 101 alin.2 cu referire la art.108 al.1 lit.c) pct.3 din OUG nr. 195/2002 și art.101 alin.1 pct.18 din același act normativ, reținîndu-se că a condus auto marca Opel cu nr._ din direcția Ploiești către Bucuresti, fiind inregistrat cu aparatul radar AUTOVISION ROM 347, montat pe auto L. MAI_ in regim de stationare cu viteza de 139 km/h (+39 km/h) in limitare la 100 km/h. Totodata susnumitul nu avea asupra sa cartea de identitate, permisul de conducere, polita RCA si certificatul de inmatriculare .

Potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevazute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contraventie conține mențiunile privitoare la numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, descrierea faptei savarsite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. Procesul verbal nu contine semnatura petentului, existând mențiunea „ după ce i s-au adus la cunostință măsurile legale ce vor fi aplicate conducătorului auto, cu un comportament recalcitrant s-a pus in miscare”.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că potrivit art.121 alin.1 și 2 din ROUG nr.195/2002 rep., conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare. Nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii, se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic. Nerespectarea acestor dispozitii legale se sancționează, conform art. 101 alin.2 cu referire la art.108 al.1 lit.c) pct.3 din OUG nr. 195/2002, cu amendă prevazută în clasa a III-a de sancțiuni (6-8 puncte amenda) și 4 puncte penalizare, ca sancțiune complementară. Totodată, potrivit art.147 pct.1 din ROUG nr.195/2002 conducătorul de autovehicul este obligat să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare. Nerespectarea acestor dispozitii legale se sancționează, conform art. 101 alin.1 pct.18 din OUG nr. 195/2002 cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni (6-8 puncte-amendă).

In cauza de fata, referitor la contravenția privind nerespectarea limitei legale de viteză, din planșele foto depuse la dosar de catre intimat (f. 25.29,) rezulta ca cele retinute in cuprinsul procesului-verbal de contraventie contestat corespund realitatii, petentul ruland cu autovehiculul cu nr. de inmatriculare_, in data si ora retinuta prin procesul verbal, cu viteza de 139 km/h, la momentul 2599, pe sectorul de drum unde limita legală de viteza era de 100 km/h, potrivit relatiilor comunicate de C.N.A.D.N.R. ( f 67). Totodata, instanta constata ca aparatul radar cu care a fost inregistrata viteza autoturismului petentului este verificat metrologic, la dosarul cauzei fiind depus, buletinul de verificare metrologica nr._ din data de 04.03.2013 pentru aparatul radar . 347, ce masoara in regim de stationare si de deplasare, instalat pe autospeciala politiei MAI_.

Instanta apreciaza ca dovada in ceea ce priveste calitatea masuratorilor efectuate cu ajutorul unui mijloc tehnic este verificarea metrologica si omologarea acestuia de catre institutiile abilitate, fiind admise in vederea utilizarii numai aparatele care se incadreaza in tolerantele prevazute de normele metrologice in vigoare, iar in speta, aparatul cu care a fost efectuata inregistrarea – ROM 437- indeplineste cerintele metrologice si tehnice cerute prin Norma de metrologie pentru cinemometre, asa cum rezulta din buletinul de verificare metrologica emis de Institutul de Metrologie – Biroul R. de Metrologie Legala depus la dosar. Totodata, instanta retine ca agentul care a efectuat inregistrarea, P. G. E., detine atestat operator „Autovision” conform inscrisului aflat la dosar (fila 31).

Referitor la sanctiunile aplicate petentului instanta le apreciaza legale si proportionale cu gradul de pericol social al faptei savarsite, fiind dispusa sancțiunea amenzii în cuantum de 450 lei (6 puncte amendă ×75 ), pentru depasirea vitezei legale, iar sanctiunea complementara a punctelor de penalizare este prevazuta de actul normativ incident in cauza. Totodata, instanta apreciaza ca ambele sanctiuni se justifica prin gradul de pericol social al faptei savarsite, tradus prin pericolul pe care incalcarea legii de catre petent il reprezinta fata de persoana acestuia si de siguranta rutiera.

Instanța consideră că fapta petentului denotă o atitudine de indiferență față de dispozițiile legale care sunt menite a proteja anumite valori, iar acest gen de fapte necesită o sancționare adecvată, în vederea realizării scopului educativ și preventiv al sancțiunii contravenționale.

In ceea ce priveste fapta de a nu avea asupra sa cartea de identitate, permisul de conducere, polita RCA si certificatul de inmatriculare, instanta constata ca petentul a susținut prin plângere că a înmânat agentului constatator aceste documente.

Instanța reține că în situația în care procesul verbal de contravenție cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp aceasta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară. Potrivit dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 183/2003, procesul-verbal de bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, ce are o natură relativă, putând fi răsturnată prin proba contrară, prezumție ce este compatibilă cu dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile statuate în jurisprudența Curții europene: să fie utilizată în limite rezonabile, care să țină seama de importanța mizei, precum și de garantarea dreptului la apărare și aceasta să nu opereze automat, iar cel în defavoarea căruia operează are la îndemână mijloace de probă pentru a dovedi faptul că este neîntemeiată.

În speță, instanța constată că probele propuse de către petent și administrate de către instanță nu fac dovada vreunei alte situații de fapt, martora audiată (P. S.) relatând că nu a văzut personal dacă petentul a predat actele agentului de poliție, a văzut că a scos portofelul în care, de obicei, avea actele mașinii. Mai mult chiar, instanta constata ca petentul nu a înteles să semneze procesului verbal în care să consemneze eventualele obiecțiuni pe care le-ar avea față de cele reținute în sarcina sa, înțelegând că refuze primirea acestuia, astfel cum rezultă din cele menționate în procesul verbal de constatare și sancționare a contraventiilor, împrejurare care indreptateste instanta sa retina o prezumtie simpla ca cele consemnate in actul constatator al contraventiei corespund adevarului.

Asadar, cum petentul nu a facut dovada că a avut asupra sa documentele solicitate, iar procesul-verbal de contraventie a fost intocmit pe baza constatarilor personale ale agentului de politie, motiv pentru care cele consemnate se bucura de o aparenta de veridicitate, instanta apreciaza ca în mod întemeiat s-a reținut prin procesul verbal nerespectarea dispozițiilor art. 147 alin.1 din HG nr.1391/2006 și săvârșirea contravenției prevăzute de art. 101 alin.1 pct.18 din OUG nr. 195/2002.

Cu toate acestea, instanța considera ca, desi petentul nu a respectat dispozitiile legii privind circulatia pe drumurile publice si nu a avut asupra sa documentele prevăzute de art. 147 alin.1 din HG nr.1391/2006, această fapta are un grad de pericol social redus, astfel incat aplicarea sanctiunii avertismentului este in masura sa responsabilizeze petentul pe viitor si să îl atentioneze asupra consecintelor negative ale incalcarii normelor legale, fara a mai fi necesara aplicarea unei amenzi in sarcina acestuia. Pentru aceste considerente, instanța apreciază că sancțiunea avertismentului este suficienta și aptă să prevină, in viitor, săvârșirea unor noi fapte contravenționale de către petent.

În acest sens, instanța, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, va admite in parte plângerea și va anula procesul-verbal de contraventie numai în ceea ce privește sancțiunea amenzii de 450 lei aplicată pentru nerespectarea prevederilor art.147 alin.1 din HG nr.1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr.195/2002, republicată, cu modificările și completărilor ulterioare, pe care o înlocuieste cu sancțiunea avertismentului, atrăgându-i atenția petentului ca pe viitor să respecte dispozițiile legale, și va menține celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție, ca fiind legale și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite, in parte, plângerea contravențională formulată de petentul P. D. - sector 6, București, ., ., ., în contradictoriu cu intimatul I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE- BIROUL DE POLIȚIE AL AUTOSTRĂZII A3 - Snagov, Șoseaua Snagov, nr. 125, J. ILFOV.

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale de 450 lei aplicata prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 21.04.2013, pentru nerespectarea prevederilor art. 147 alin.1 din HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002, republicata, cu modificările si completările ulterioare, cu sancțiunea avertismentului.

Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție ca fiind legale si temeinice.

Cu apel in 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria B..

Pronunțata in ședința publica, azi 29.04.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

A. N. MARTINSORINA I. M.

Red. Jud. ANM/thn S./04ex/07.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2654/2015. Judecătoria BUFTEA