Plângere contravenţională. Sentința nr. 6185/2015. Judecătoria BUFTEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6185/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 02-10-2015 în dosarul nr. 6185/2015
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECATORIA B. – J. ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6185
SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 02.10.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: R. L. C.
GREFIER: G. G. M.
Pe rol fiind pronunțarea în cauza civilă având ca obiect plângere contravențională promovată de petentul R. I.-C., în contradictoriu cu intimatul DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI-DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ BUCUREȘTI, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 28 din data de 05.02.2015.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc in sedinta publica din data de 18.09.2015, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, parte integranta din prezenta, cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru 25.09.2015 și pentru astazi, hotarand urmatoarele.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ la data de 26.03.2015 petentul R. I.-C. a formulat, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ BUCUREȘTI, plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 28 din data de 05.02.2015, solicitând anularea acestuia și a sancțiunilor aplicate.
În motivare, petentul a arătat, în esență, că nu se face vinovată de săvârșirea faptei reținute prin procesul verbal.
Arată că, la data de 12.01.2015 comisionarul vamal DHL International Romania SRL a depus pentru persoana fizica Radulesccu I. C., declarația vamală de curierat rapid nr.676/032/12.01._, pentru 1 colet de 3 kg, sosit din C.-Hong Kong cu AVB_ cotinand carcase, telefonie mobila (100buc). In urma controlului fizic s-a constatat ca produsele erau inscriptionate cu design „IPHONE” fapt pentru care s-a intocmit ARP01/14.01.2015. conform adresei D.R.V. Bucuresti nr.2620T/BM/26.01.2015 bunurile pentru care s-a efectuat retinerea sunt contrafacute.
În drept, a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001.
In probatiune a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri.
A anexat plângerii urmatoarele inscrisuri, in copii semnate si stampilate pentru conformitate: procesul verbal contestat, instiințare de plată.
Plângerea este legal timbrată cu taxă de timbru în sumă de 20 lei conform art. 19 din OUG nr.80/2013 (10).
Intimata a depus la dosarul cauzei, la data de 26.06.2014, prin serviciul registratură, întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că petenta a încălcat dispozițiile art. 653 lit.h din HG nr. 707/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului Vamal al României privind depunerea declarației vamale și a documentelor insotitoare.
A mai arătat că procesul verbal contestat a fost intocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16-17 din OG nr. 2/2001, nefiind incidentă nici o cauză de natură să atragă nulitatea acestuia.
În drept, a invocat dispozițiile art. 205-208 Cod procedură civilă, OG nr.2/2001, Lg.344/2005.
În probațiune, intimata a depus la dosarul cauzei înscrisuri (filele 25-37).
Instanța a încuviințat si administrat in cauza proba cu înscrisurile de la dosar .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 28 din data de 05.02.2015 petentului R. I.-C., i s-a aplicat ca sancțiune contravențională amenda in cuantum de 3000 lei, in temeiul Legii nr. 344/2005 Reg CEE 1383/2003, reținându-se că la data de 12.01.2015 comisionarul vamal DHL International Romania SRL a depus pentru persoana fizica Radulesccu I. C., declarația vamală de curierat rapid nr.676/032/12.01._, pentru 1 colet de 3 kg, sosit din C.-Hong Kong cu AVB_ cotinand carcase, telefonie mobila (100buc). In urma controlului fizic s-a constatat ca produsele erau inscriptionate cu design „IPHONE” fapt pentru care s-a intocmit ARP01/14.01.2015. conform adresei D.R.V. Bucuresti nr.2620T/BM/26.01.2015 bunurile pentru care s-a efectuat retinerea sunt contrafacute.
Potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevazute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contraventie conține mențiunile privitoare la numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si adresa contravenientului, descrierea faptei savarsite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. Procesul-verbal nu conține semnătura contravenientei, în schimb este semnat de un martor asistent.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că potrivit art.17 alin,.1 din Legea nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire, Constituie contravenții următoarele fapte și se sancționează după cum urmează: fapta declarantului/destinatarului/deținătorului mărfurilor de a introduce sau scoate de pe teritoriul României mărfurile stabilite că aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală;
Potrivit art. 10 din același act normativ în cazul în care autoritatea vamală a reținut mărfurile susceptibile a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală și/sau a suspendat operațiunea de vămuire, mărfurile pot fi distruse, fără să se urmeze procedura prevăzută la art. 11, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) titularul dreptului informează în scris autoritatea vamală, în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii notificării prevăzute la art. 9, că mărfurile reținute aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală; în cazul mărfurilor perisabile, termenul este de 3 zile lucrătoare;
b) titularul dreptului depune la autoritatea vamală, în termenul prevăzut la lit. a), acordul scris al declarantului/deținătorului/destinatarului mărfurilor că abandonează aceste mărfuri, în vederea distrugerii; acest acord poate fi transmis autorității vamale direct de către declarantul/deținătorul/destinatarul mărfurilor.
(2) Condiția prevăzută la alin. (1) lit. b) se prezumă a fi îndeplinită dacă în termenul prevăzut la alin. (1) lit. a) declarantul/deținătorul/destinatarul mărfurilor nu se opune în mod expres, în scris, reținerii și/sau suspendării operațiunii de vămuire ori distrugerii mărfurilor.
(3) Autoritatea vamală prelevează în mod obligatoriu eșantioane din mărfurile care urmează să fie distruse, conform reglementărilor vamale, urmând ca acestea să fie păstrate în vederea constituirii de probe în instanță, dacă va fi cazul.
(4) Cheltuielile de distrugere vor fi suportate de titularul dreptului.
(5) Dacă declarantul/deținătorul/destinatarul mărfurilor contestă măsura reținerii și/sau a suspendării operațiunii de vămuire ori se opune distrugerii mărfurilor, se urmează procedura prevăzută la art. 11. potrivit art. 11 (1) Dacă, în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii notificării privind reținerea mărfurilor și/sau suspendarea operațiunii de vămuire, titularul dreptului nu face dovada formulării unei acțiuni civile în justiție sau a unei plângeri penale și dacă dispozițiile art. 10 nu sunt aplicabile, autoritatea vamală dispune eliberarea mărfurilor și/sau acordarea liberului de vamă, dacă celelalte condiții legale sunt îndeplinite.
(2) În cazuri întemeiate, la cererea scrisă a titularului dreptului, Autoritatea Națională a Vămilor poate prelungi termenul prevăzut la alin. (1) cu cel mult 10 zile lucrătoare.
(3) În cazul mărfurilor perisabile, susceptibile a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală, perioada la care se face referire la alin. (1) este de 3 zile lucrătoare, fără posibilitatea de a fi prelungită.
(4) În situația în care titularul dreptului formulează o acțiune civilă în instanță sau o plângere penală, autoritatea vamală reține mărfurile până la data când hotărârea judecătorească rămâne definitivă și irevocabilă.
Instanta retine ca procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională constituie un act administrativ și ca orice act administrativ este învestit cu prezumția de legalitate, ce presupune că actul este emis cu respectarea dispozițiilor consacrate pentru validitatea sa, prezumția de autenticitate, ce presupune că actul emană de la autoritatea menționată în cuprinsul său și prezumția de veridicitate, în temeiul căreia se consideră că aspectele menționate în cuprinsul său corespund realității constatate de agentul instrumentator.
Deși OG nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art.34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării juridice până la proba contrară.
Deși prezumția de adevăr de care se bucură un astfel de proces-verbal, în virtutea calității sale de act administrativ, este una relativă și nu una absolută (care ar contraveni dreptului la un proces echitabil și prezumției de nevinovăție), acesta are o anumită forță probantă dată de faptul constatării faptei prin propriile sale simturi de un organ al statului investit cu autoritate publica.
Pentru a proteja persoanele de posibilele abuzuri ale organelor statului (abuzuri care trebuie probate, întrucât nu se poate porni de la prezumția că acestea își desfășoară activitatea cu încălcarea legii), această prezumție relativă dă posibilitatea instanței să administreze probe pe baza cărora să stabilească o situație de fapt care poate să confirme, sau, dimpotrivă, să o infirme pe cea reținută de agentul constatator (cauza A. împotriva României).
Prin urmare, toate constatările făcute de către agentul constatator inserate în procesul-verbal pot fi verificate prin administrarea oricărui mijloc de dovadă admisibil din punct de vedere legal, inclusiv alte prezumții, chiar de ordin judiciar, dacă aceste prezumții se încadrează în anumite limite rezonabile (cauza I. P. c. României - prezumțiile de drept nu sunt interzise de Convenție, sarcina instanțelor interne fiind de a asigura o proporționalitate între acestea și prezumția de nevinovăție), iar cel care pretinde că situația de fapt reținută în actul constatator nu corespunde realității, trebuie să dovedească aceasta.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limitele rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v.Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul ( cauza Bosoni v.Franța, hotărârea din 7 septembrie 2002).
În speță, instanta constata ca petentul nu a contestat cele reținute prin procesul verbal, însă a arătat că nu a avut cunoștință că produsele sunt contrafăcute. Instanța nu poate primi această apărare, fiind fără putința ca acesta să nu fi conștientizat că 100 de bucăți de carcase telefoane mobile marca „iphone” nu pot fi achiziționate la un preț de 35 USD.
Instanța reține că înscrisurile aflate la dosar, respectiv declarația vamală de curierat rapid nr.676/032/12.01._, AVB_ și adresa nr.381/27.01.2015, confirmă săvârșirea faptei de către petent, reprezentand o proba certa si completa de natura a convinge instanta de realitatea consemnarilor din cuprinsul actului contestat.
F. de cele ce preceda, instanta conchide ca, desi petentului i s-a acordat în mod efectiv posibilitatea de a propune orice probe ar fi considerat necesare în combaterea celor reținute de agentul constatator și de a-și prezenta argumentele în apărare în cadrul unei proceduri contradictorii, apărările formulate de acesta prin care tinde la a dovedi netemeinicia procesului-verbal contestat, nu sunt însoțite de nicio dovadă și nici de vreun indiciu care să facă rezonabilă îndoiala cu privire la faptele reținute de agentul constatator (cauza N. G. c. României).
Așadar, instanța constată că rămâne în ființă prezumția de veridicitate a situației de fapt reținută în cuprinsul actului, apreciind că în mod întemeiat a reținut agentul constatator săvârșirea faptei contravenționale.
Art. 34 din OG nr. 2/2001 prevede că instanța competentă să soluționeze plângerea hotărăște și asupra sancțiunii aplicate.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată, instanța reține că potrivit art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, sanctiunea stabilita trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite. Pe de alta parte, art. 21 alin. 3 din acelasi act normativ prevede ca sanctiunea se aplica in limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul-verbal.
Astfel, instanța considera ca, desi petentul nu a respectat dispozitiile legii privind drepturile de proprietate intelectuzală, această fapta are un grad de pericol social redus având în vedere că produsele achiziționate au fost distruse, astfel incat aplicarea sanctiunii avertismentului este in masura sa responsabilizeze petentul pe viitor si să îl atentioneze asupra consecintelor negative ale incalcarii normelor legale, fara a mai fi necesara aplicarea unei amenzi in sarcina acestuia. Totodata, instanta apeciaza ca achitarea unei amenzii in cuantum de 3000 lei ar fi o sarcina impovaratoare pentru petent, care nu realizeaza venituri fiind student (fila 40).
Pentru aceste considerente, instanța apreciază că sancțiunea avertismentului este suficienta și aptă să prevină, in viitor, săvârșirea unor noi fapte contravenționale de către petent. În acest sens, instanța, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, va admite in parte plângerea și va anula procesul-verbal de contraventie numai în ceea ce privește sancțiunea amenzii de 3000 lei aplicată, pe care o înlocuieste cu sancțiunea avertismentului, atrăgându-i atenția petentului ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, plângerea contravențională formulată de către petentul R. I.-C., cu domiciliul în București, ., ., în contradictoriu cu intimatul DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI-DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ BUCUREȘTI, cu sediul în orașul Otopeni, ..224 E, Județul Ilfov .
Înlocuiește sancțiunea amenzii în sumă de 3000 lei aplicată prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 28 din data de 05.02.2015, cu sancțiunea avertismentului.
Atrage atenția petentului ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 02.10.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER
L. C. RomanGugu G. M.
Red. L.C.R/dact.
4 ex. /_.2015
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr.5128
| ← Actiune in regres. Sentința nr. 6153/2015. Judecătoria BUFTEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6158/2015.... → |
|---|
