Plângere contravenţională. Sentința nr. 8942/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8942/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 8942/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Sentința civilă nr. 8942
Ședința publică din data de 08.12.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. I.
Grefier: M. A.
Pe rol soluționarea cererii de cererii formulată de petentul A. S. G. în contradictoriu cu intimata I. DE POLITIE AL JUDETULUI ILFOV - având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 27.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art 396 C.pr.civ, a amânat pronunțarea la data de astăzi 08.12.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată:
Prin cererea de înregistrată pe rolul acestei instante la data de 13.03.2015 sub nr_, petentul A. S. G. în contradictoriu cu intimata I. DE POLITIE AL JUDETULUI ILFOV a solicitat, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/28.02.2015 si exonerarea de sanctiunile contraventionale aplicate.
In motivare, petentul a aratat ca prin procesul verbal de contraventie contestat, a fost sanctionat contraventional retinandu-se ca s-a deplasat cu autovehiculul cu nr de inmatrciulare_ pe Centura Bucuresti, din directia Voluntari catre Otopeni, cu o viteza de 142 km/h.
Petentul a sustinut ca dupa mai multe ezitari echipajul de politie care l-a oprit a luat legatura cu echipajul de politie care l-a inregistrat si cu toate ca a explicat agentilor conststatori ca nu avea cum sa depaseasca viteza legala, intrucat autovehiculul era setat pentru a circula cu o viteza de maxim 130 km/h, limita legala fiind de 90 km/h.
Sustinand ca viteza cu care a circulat era mult mai mica, petentul a solicitat admiterea plangerii contraventionale.
Cererea nu a fost motivata in drept.
Cererea a fost legal timbrată, potrivit art. 19 din O.U.G. 80/2013, dovada achitării taxe judiciare de timbru în cuantum de 20 lei fiind depusă la dosarul cauzei, f 20.
In probatiune, petentul a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri, anexand cererii in copie certificata pentru conformitate cu originalul proces verbal de contraventie, dovada (f. 4,5).
La data de 28.04.2015, petentul a formulat cerere precizatoare prin care a sustinut ca procesul verbal de contraventie este lovit de nulitate intrucat sunt incalcate dispozitiile art 16 OG 2/2001, nefiind realizata o descriere corespunzatoare a faptei, iar pe de alta parte este vorba de o mare eroare a aparatului radar, in conditiile in care nu a circulat cu viteza respectiva.
Pe de alta parte, petentul a sustinut ca beneificaza de prezumtia de nevinovatie, sarcina probei revenind intimatei, potrivit jurisprudentei CEDO in materie contraventionala.
In probatiune, petentul a solicitat depunerea de catre intimata a dovezilor privind fapta contraventionala retinuta.
La data de 25.06.2015, prin serviciul registratură, intimata a depus intampinare si inscrisuri, respectiv inregistrare video, buletin de verificare metrologica atestat operator radar(filele 27-29).
Prin intampinarea formulata intimata a solicitat in esenta respingerea plangerii contraventionale, sustinand ca procesul verbal de contraventie este legal si temeinic intocmit, respctand totae cerintele prevazute de art 16 si 17 OG 2/2001, petentul fiind sanctionat intrucat la data de 28.02.2015, pe DNCB km 2+500, deoarece a condusa cu o viteza de 142 km/h.
Cu privire la eroarea aparatului radar intimata a precizat ca aceasta a fost avuta in vedere la momentul efectuarii masuratorii.
Petentul nu a formulat raspuns la întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 28.02.2015, întocmit de intimată, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 877,5 lei si masura complementara a suspendarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 zile, întrucât în data de 28.02.2015, ora 02:27 a condus autoturismul, cu număr de_, pe DNCB km 2+500, deplasandu-se din directia Tunari catre Otopeni, fiind înregistrat de aparatul radar, montat pe auto MAI_, cu o viteză de 142 km/h, pe un sector de drum unde viteza maxima admisa este de 90 km/h (f.5).
Instanța reține că în cuprinsul procesului verbal de contravenție se regăsește locul săvârșirii faptei: DNCB km 2+500, deplasandu-se din directia Tunari catre Otopeni.
Verificând în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001.
Având în vedere cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție în analiza recursului în interesul legii, astfel cum rezultă din decizia nr. XXII din 19.03.2007,cazurile în care este atrasă nulitatea actului necondiționat de existența unei vătămări sunt imperativ și limitativ prevăzute de art 17 din OG 2/2001, astfel că se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act fiind sancționată cu nulitatea relativă virtuală, ce trebuie analizata prin raportare la dispozitiile art 175 C.pr.civ.
In ceea ce priveste, descrierea faptei astfel cum a fost realizata in cuprinsul procesului verbal de contraventie, aceasta permite analiza tuturor elementelor constitutive ale faptei contraventionale ce a fost retinuta in sarcina petentului prin raportare la textul de lege in baza caruia a fost realizata incadrarea juridica a acesteia.
In ceea ce priveste motivul de nulitate constand in aceea ca in procesul verbal de contraventie nu sunt identificate toate imprejurarile in care a fost savarsita fapta, prevazute de art 16 OG 2/2001, ar putea atrage sanctiunea nulitatii relative virtuale, care prin raportare la dispozitiile art 175 C.pr.civ, ar putea conduce la anularea actului numai in masura in care s-a provocat o vatamare prin intocmirea actului in aceasta modalitate, vatamare care nu a fost dovedita de petent in prezenta cauza.
Cu toate ca petentul in plangerea formulata sustine ca nu rezulta din procesul verbal de contraventie locul unde a fost constatata fapta, instanta constata ca aceasta sustinere nu este intemeiata intrucat in cuprinsul procesului verbal de contraventie este mentionat cu claritate locul constatarii faptei, respectiv DNCB km 2+500, deplasandu-se din directia Tunari catre Otopeni.
Se reține că agentul constatator nu are obligația de a menționa în cuprinsul procesului verbal de contravenție marca, tipul, . numărul aparatului radar utilizat, în condițiile în care s-a menționat numărul de înmatriculare al autospecialei în care era montat cinemometrul folosit pentru constatarea contravenției: MAI_, care corespunde cu nr. de înmatriculare a autovehiculului menționat în cuprinsul buletinului de verificare metrologică depus la dosarul cauzei (F.29).
Instanța mai reține faptul că, la efectuarea verificărilor metrologice și calibrarea cinemometrelor se au în vedere limitele erorilor tolerate prevăzute de art. 3.1.1. (respectiv marja de ± 3%) din norma metrologică NML 021-05. Deși, rezultatul unei măsurări de viteză efectuat cu un cinemometru poate prezenta o eroare de măsurare, aceasta este inclusă în limita erorilor tolerate.
Astfel, instanța apreciază faptul că, aplicarea marjei de ± 3% din valoarea vitezei măsurată de aparatul radar, potrivit art. 3.1.1 lit. c coroborat cu lit. b, este avută în vedere la calibrarea aparatului radar, nefiind necesară aplicarea acestui procent ulterior măsurării vitezei în trafic.
In conformitate cu prevederile art 16 din OG 2/2001, instanta constata ca procesul verbal de contraventie trebuie sa contina indicarea actului normativ prin care se sanctioneaza contraventia. Asadar, pe langa descrierea faptei este necesar ca agentul constatator sa realizeze incadararea juridica a starii de fapte expuse. In prezenta cauza agentul constatator a indicat ca temei juridic al faptei contraventionale art 102 alin 3 lit c din OUG 195/2002. Instanta apreciaza ca in cauza incadrarea juridica a fost corect efectuata in conditiile in care textul de lege indicat sanctioneaza depasirea vitezei legale cu mai mult de 50 km/h .
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că procesul-verbal de constatare a contravenției se bucură de o prezumție relativă de validitate doar cu privire la constatările făcute cu propriile simțuri de agentul care a încheiat procesul-verbal.
Având în vedere aceste aspecte, instanța retine ca in prezenta cauza, constatarea contraventiei privind depasirea limitei de viteza, nu intră în categoria constatărilor pe care le face un agent cu propriile simțuri și nu se bucură de prezumția de adevăr, menționată mai sus. În prezenta cauză operează prezumția de nevinovăție a contravenientului garantată de prevederile art.6 din Convenția europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, sarcina probei revenind agentului constatator, cu respectarea în acest mod a principiului egalității armelor. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului impune respectarea principiului egalității armelor nu numai în procedura penală ci și în cea civilă, cu particularitatea că exigențele inerente conceptului de „proces echitabil” nu sunt în mod necesar similare în cauzele care vizează stabilirea drepturilor și obligațiilor cu caracter civil cu cele care vizează stabilirea unei acuzații penale (cauza Dombo Behreer B.V. c. Olandei).
Cu respectarea principiilor prezumției de nevinovăție și al egalității armelor impuse de exigențele art.6 din Convenția europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, precum și a principiilor contradictorialității și al dreptului la apărare prevăzute de Codul de procedură civilă, s-a dat posibilitatea ambelor părți de a propune probe.
Din cuprinsul înregistrării video (f. 28) reiese faptul că înregistrarea efectuată de aparatul radar marca Phyton care deține buletinul de verificare metrologică nr._/13.08.2014 (f. 29) valabil la data săvârșirii faptei contravenționale, nu cuprinde toate aspectele prevăzute de art. 3.5.1. din Norma de metrologie legală nr. 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)”, în sensul că nu se poate observa nr. de înmatriculare al vehiculului surprins în imagini.
Astfel, instanța constată că există un dubiu cu privire la săvârșirea contravenției reținute în sarcina petentului, în condițiile în care intimata nu a depus la dosarul cauzei un minim de probe din care sa rezulte temeinicia acestuia.
Astfel, instanța va admite plângerea contravențională și va anula procesul-verbal contestat . nr._ din 28.02.2015 emis de intimată si va exonera petentul de sanctiunile contraventionale aplicate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul A. S. G. domiciliat în Popești-Leordeni, ., J. ILFOV în contradictoriu cu intimata I. DE POLITIE AL JUDETULUI ILFOV cu sediul în sector 2, București, ., nr. 7.
Anulează procesul-verbal contestat . nr._ din 28.02.2015, emis de intimată și exonerează petentul de sancțiunile contravenționale aplicate.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.12.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. I.M. A.
Red. G.I.
Tehn. M.A.
4 ex./28.12.2015
← Actiune in regres. Sentința nr. 9203/2015. Judecătoria BUFTEA | Pretenţii. Sentința nr. 566/2015. Judecătoria BUFTEA → |
---|