Pretenţii. Sentința nr. 2473/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2473/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 2473/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr.2473
Ședința publică din data de 21.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – R. V. A.
GREFIER – D. F.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . asigurare REASIGURARE SA în contradictoriu cu pârâta . ASIGURARE SRL, având ca obiect, pretenții .
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 06.04.2015 fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea data, ce face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 21.04.2015, când in aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.07.2014, sub nr._ , reclamanta . ASIGURARE REASIGURARE SA a chemat în judecată pe pârâta . ASIGURARE SRL pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea paratei la plata sumei de_,75 de lei, cu titlu de despagubire, la plata sumei de 1401,09 lei, reprezentand dobanda legala aferenta despagubirii, la plata sumei de 1642,41 de lei, reprezentand penalitati de 0,1% pe zi de intarziere, aferente primei de asigurare incasata si nedepusa, la plata sumei de 900 de lei, reprezentand contravaloarea primei de asigurare incasata si nedepusa, precum si la plata cheltuielilor de judecata.
În drept: art. 1270 C.civ.
In dovedirea cererii reclamanta a solicitat proba cu înscrisurile atașate la dosar și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Reclamanta a depus la dosar înscrisurile în copii certificate conform cu originalul ( filele 5-47 dosar ).
Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Intre reclamanta si parata s-a incheiat contractul de parteneriat, nr.721 din data de 10.08.2009, prin care parata a dobandit dreptul de a negocia si intermedia incheierea de polite si contracte de asigurare, in numele si pe seama reclamantei.
Reclamanta pretinde ca parata nu a respectat prevederile art.8.1 din contract, si anume nu a trasmis catre reclamanta fondul E. realzat in saptamana precedenta in contul E..
Se mai arata ca in perioada 10.08._12 parata ar fi incheiat polite de asigurare, ar fi incasat primele aferente si nu a depus in termenii contractuali la reclamanta contravaloarea acestora.
Din inscrisurile depuse de catre reclamanta la dosarul cauzei, in sustinerea cererii sale, instanta nu retine, insa, ca parata ar fi incheiat polite de asigurare in numele si pe seama reclamantei, neexistand la dosarul cauzei niciun inscris care sa emane de la parata, din care sa rezulte efectuarea activitatilor mentionate, derivate din contractul de incheiat intre parti.
In atari conditii, instanta constata ca nu s-a facut dovada unei neexecutari culpabile a vreunei obligatii contractuale de catre parata, iar in lipsa unei astfel de fapte ilicite nu se poate pune problema angajarii raspunderii civile contractuale, conform art.1270 C.civ.
F. de aceste considerente, instanta va respinge cererea de chemare in judecata ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de chemare in judecata formulată de reclamanta E. ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE SA, cu sediul în orașul Voluntari, ..10 Global City Business Park Clădirea O23, Județul Ilfov, în contradictoriu cu pârâta . ASIGURARE SRL, cu sediul în Municipiul B. . bis, Județul B., ca neintemeiata.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.04.2015.
Președinte, Grefier,
Pentru judecator promovat semneaza presedintele instantei
Red.RVA/DF/4 ex./21.12.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2462/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1237/2015.... → |
---|