Pretenţii. Sentința nr. 4467/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4467/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 10474/94/2013
DOSAR NR._ SECTIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
-
SENTINTA CIVILĂ NR. 4467
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DE LA 30 IUNIE 2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE ELISABETA-MIHAELA IORDĂCHESCU
GREFIER E. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta, . și pe pârâtul, B. G. C., având ca obiect pretenții, cerere cu valoare redusă.
Dezbaterile in fond au avut loc in ședința publica de la 23.06.2015 fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea data, parte integranta din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 30.06.2015 când in aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.08.2013 sub nr._ reclamanta, . în contradictoriu cu pârâtul, B. G. C., a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 337,23 lei, la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă debitului de:
- 68,32 lei, calculată de la data de 20.10.2011, până la data plății integrale a debitului;
- 223,06 lei, calculată de la data de 20.11.2011, până la data plății integrale a debitului;
- 41,53 lei, calculată de la data de 20.11.2011, până la data plății integrale a debitului;
- 4,32 lei, calculată de la data de 20.12.2011, până la data plății integrale a debitului.
precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în temeiul contractelor intervenite la data de 26.08.2004, 30.10.2008, 23.08. 2010 a prestat paratului servicii de telefonie mobilă, iar în contul serviciilor prestate s-au emis facturi fiscale în valoare totala de 337,23 lei, sumă rămasă neachitată pana în prezent deși scadenta stabilită convențional de părți și reluată pe fiecare dintre facturi a fost depășită, iar prețul serviciilor prestate însușit.
Cererea a fost întemeiata in drept pe disp. art. 1028 alin. 2 din Legea nr. 2134/2010 C.p.c; s-a solicitat proba cu înscrisuri.
S-au depus în copie înscrisuri la dosar, f. 6-28.
Cererea a fost timbrată cu 39 lei taxă timbru, f.7.
Pârâtul legal citat nu a depus întâmpinare.
In cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 26.08.2004, reclamanta, în calitate de agent, și pârâtul, în calitate de client, au încheiat contractul de servicii V. . nr._, acesta fiind modificat ulterior prin acordul de vointa al ambelor părți, încheindu-se contractul nr_ din 23.08.2010 (filele 10-22), având ca obiect furnizarea de servicii de comunicații electronice.
Potrivit art. 4 din partea a II-a a contractului (f. 19) clientul va plăti, la termenul de plată sau în avans, prețul serviciilor cuprinse în facturile emise de V. iar termenul de plată este de maxim 14 zile de la data emiterii facturii. În cazul depășirii acestui termen se aplică penalități de întârziere.
Instanța reține că reclamanta a emis o . facturi în baza acestui contract de furnizare de servicii în perioada octombrie 2011-decembrie 2011 prin care s-au facturat serviciile prestate de reclamantă în cuantum total de 337,23 lei. Potrivit dispozițiilor contractuale, plata facturilor emise de reclamantă urma a se face în termen de 14 zile de la data emiterii facturilor, creanța devenind exigibilă la data scadenței care este menționată și în cuprinsul acestor facturi.
Instanța constată că pârâtul a luat cunoștință de demararea acestui litigiu și nu a depus întâmpinare și nici nu a făcut dovada achitării acestor facturi.
In ceea ce privește dobânda legală penalizatoare solicitată de creditoare, instanța constată că pentru perioada de timp dintre data la care facturile au devenit scadente și exigibile și data efectuării plății fiecărei facturi, creditorul poate cere și plata de către debitor a penalităților și dobânzilor de întârziere prevăzute contractual sau, în lipsa unei asemenea prevederi contractuale, dobânzile penalizatoare pentru întârziere prevăzute și calculate conform art. 1017 alin. (1) și (2) pct. 3 din Cod proc civ, în temeiul căuia: „(1) Dacă părțile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu întârziere, se va aplica rata dobânzii de referință stabilită de Banca Națională a României. Rata de referință în vigoare în prima zi calendaristică a semestrului se aplică pe întregul semestru. (2) Creanța produce dobânzi după cum urmează: 3. de la data la care debitorul a fost pus sau este de drept în întârziere, potrivit legii”.
Prin urmare, debitoarea datorează dobânda penalizatoare potrivit art 1017 alin 1 si 2 pct 3 Cod proc civ, pentru neplata la scadenta a debitului, calculată de la data scadenței facturilor neachitate până la data plătii efective.
Pentru toate aceste considerente, instanța va admite cererea reclamantei și va obliga pârâta 337,23 lei, reprezentând debit total restant, precum și dobânda legală penalizatoare aferentă debitului de:
- 68,32 lei,, calculată de la data de 20.10.2011, până la data plății integrale a debitului;
- 223,06 lei, calculată de la data de 20.11.2011, până la data plății integrale a debitului;
- 41,53 lei, calculată de la data de 20.11.2011, până la data plății integrale a debitului;
- 4,32 lei, calculată de la data de 20.12.2011, până la data plății integrale a debitului.
În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, instanța va obliga debitorul, ca parte căzută în pretenții și din culpa căreia a fost promovată această acțiune, să plătească creditoarei, suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta, . – CUI_ cu sediul în C., cu sediul ales în .-84, la Cabinet de Avocat F. Ovanesian, J. C. în contradictoriu cu pârâtul, B. G. C. –CNP_ dom. în B., .. 8, ., Cod postal_, J. ILFOV.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 337,23 lei, reprezentând debit total restant, precum și dobânda legală penalizatoare aferentă debitului de:
- 68,32 lei,, calculată de la data de 20.10.2011, până la data plății integrale a debitului;
- 223,06 lei, calculată de la data de 20.11.2011, până la data plății integrale a debitului;
- 41,53 lei, calculată de la data de 20.11.2011, până la data plății integrale a debitului;
- 4,32 lei, calculată de la data de 20.12.2011, până la data plății integrale a debitului.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30.06.2015.
P., GREFIER,
I. E. MihaelaAlexe E.
Red. IEM/thn.E.A./ 4 ex/11.08. 2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4447/2015.... | Actiune in regres. Sentința nr. 4509/2015. Judecătoria BUFTEA → |
---|