Pretenţii. Sentința nr. 6860/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 6860/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 19-10-2015 în dosarul nr. 6860/2015

R.

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6860

Ședință publică din data de 19.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. A.

GREFIER: F. IVENIȚA

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . REASIGURARE SA și pe pârâta B. A. AGENT DE ASIGURARE, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează următoarele: cauza are ca obiect pretenții; stadiul procesual-fond, cauza se află la primul termen de judecată, depunerea de către pârâtă la data de 17.08.2015 a întâmpinării, depunerea de către reclamantă, la data de 24.08.2015, prin serviciul registratura, a unei cereri de renunțare la judecată, după care:

Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată, formulată de către reclamantă.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 05.01.2015, sub nr._ reclamanta . REASIGURARE SA în contradictoriu cu pârâta B. A. AGENT DE ASIGURARE, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de_,75 lei, compusă din: suma de_ cu titlul de pretenții reprezentând contravaloarea despăgubirii achitate persoanei păgubite în dosarul de daună, suma de 4309.75 lei reprezentând dobânda legală calculată de la momentul plății despăgubirii, respectiv 04.01.2012 și până la data de 30.11.2014, și care curge până la plata efectiva a debitului principal, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de agent de asigurare nr. 2731/01.12.2007, în virtutea căruia pârâta a încheiat poliția de asigurare RCA DV_, însă nu a decontat rata în cuantum de 90 de lei, din prima de asigurare încasată în numele . REASIGURARE SA, în termenul scadent și înainte de producerea evenimentului rutier.

De asemenea, reclamanta precizează că după ce a avut loc evenimentul asigurat, pagubele au fost achitate de către subscrisă în baza poliței de asigurare, iar obligatiile cuprinse în acesta sunt exigibile și nu au fost îndeplinite de buna voie de către pârâtă.

În drept au fost invocate prevederile art. 1270, art. 1349 alin. 1 și 2, art. Cod Civil, art. 43 din Legea nr. 192/2006, art. 193 NCpc, OG nr. 13/2011, contractul de intermediere în asigurari nr. 95-8914/01.11.2012.

Cererea a fost legal timbrată potrivit OG nr. 80/2013.

In susținerea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri ( filele 6-36) și a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

La data de 24.08.2014, reclamanta a formulat cerere de renunțare la judecată.(f.51).

Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la cererea de renunțare, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 406 N.Cod procedură civilă, reclamanta poate să renunțe oricând la judecată, fie prin cerere scrisă, fie verbal în ședința de judecată.

Astfel instanța reține faptul că reclamanta a depus la dosar o declarație scrisă, înregistrată la dosar la data de 24.08.2015, prin care a arătat că renunță la judecată.

Față de această manifestare de voință a reclamantei, și văzând si dispozițiile art.406 N. Cod procedură civilă, instanța urmează să ia act de renunțarea reclamantei la judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂREȘTE:

Ia act de renuntarea la judecata formulata de reclamanta . REASIGURARE SA, cu sediul în Voluntari, . City Business Park, nr. 10, ., în contradictoriu cu pârâta B. A. AGENT DE ASIGURARE, cu sediul în com. Rapoltu M., ., județul Hunedoara.

Cu recurs in 30 de zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 19.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. A. F. Ivenița

Red. jud. GA/teh.gr.FI/ 4ex/2com/29.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6860/2015. Judecătoria BUFTEA