Pretenţii. Sentința nr. 7036/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7036/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 23-10-2015 în dosarul nr. 7036/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
JUDEȚUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.7036
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.10.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE - L. C. R.
GREFIER - F. D.
Pe rol fiind pronunțarea în acțiunea civilă având ca obiect „pretentii” formulată de reclamanta . REASIGURARE SA, în contradictoriu cu pârâtul M. C..
Prezența și dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16.10.2015, consemnările au fost făcute în încheierea din acea dată, parte integrantă din prezenta hotarare, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de astăzi, 23.10.2015, cand a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei B. sub nr. _ la data de 13.03.2015 reclamanta . REASIGURARE SA a solicitat pronuntarea unei hotarari judecatoresti, prin care pârâtul M. C. sa fie obligata la plata sumei 1080 lei - cu titlu de despagubiri, dobândă legală stabilită conform OG nr.13/2011 in sumă de 160,75 lei, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat, in fapt că, la data de 12.11.2012 pârâtul M. C., aflat sub influența băuturilor alcoolice, a condus autoturismul cu nr._ pe . Bacău, nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric și a intrat in coliziune cu autoturismul cu nr de înmatriculare_ .. Conducătorul auto M. C. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 87 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată prin sentința penală pronunțată în dosarul_ (fila 6).
Autoturismul condus de pârât era asigurat RCA la reclamantă, conform politei RCA nr.DV_ (fila 19).
Contravaloarea avariilor și a manoperei pentru auto_, in cuantum de 1080 lei, a fost achitată de către reclamantă, la data de 14.03.2013, conform extrasului de cont aflat la dosar (fila 8)
In drept, au fost invocate dispozitiile art.58 lit.b din Legea nr.136/1995, art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002, OG nr.13/2011.
Cererea a fost timbrata cu suma de 100,6 lei - taxa judiciara de timbru (fila 47).
In dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei, in copie, actele dosarului de dauna EJ00172131 (filele 5-29).
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu achitarea sumei de 1080 lei, însă nu este de acord cu achitarea dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată.
Instanta, in temeiul art.258 C.proc.civ., a incuviintat pentru reclamantă și pârât– proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii .
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
In fapt, la data de 12.11.2012 pârâtul M. C., aflat sub influența băuturilor alcoolice, a condus autoturismul cu nr._ pe . Bacău, nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric și a intrat in coliziune cu autoturismul cu nr de inmatroculare_ .. Conducătorul auto M. C. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 87 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată prin sentința penală pronunțată în dosarul_ (fila 6).
Autoturismul condus de pârât era asigurat RCA la reclamantă, conform politei RCA nr.DV_ (fila 19).
Contravaloarea avariilor și a manoperei pentru auto_, in cuantum de 1080 lei, a fost achitată de către reclamantă, la data de 14.03.2013, conform extrasului de cont aflat la dosar (fila 8)
Potrivit art.22 din Legea nr.136/1995, în limitele indemnizatiei platite, asiguratorul este subrogat in toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurarii contra celor raspunzatori de producerea pagubei, cu exceptia asigurarilor de persoane. De asemenea, potrivit art.42 din acelasi act normativ, drepturile persoanelor pagubite se vor exercita impotriva celor raspunzatori de producerea pagubei.
De asemenea, potrivit art. 58 lit.b) din același act normativ, Asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, în următoarele cazuri: b) accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracțiuni săvârșite cu intenție.
Pe de alta parte, conform art.1357 C.civil (aplicabil în speță față de data producerii accidentului-12.11.2012), cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.
În speță, s-a făcut dovada existenței unei fapte ilicite, constând în săvârșirea infracțiuii prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002.
Fapta ilicită a avut drept urmare directă avarierea autoturismului cu nr- de înmatriculare_ .
Prejudiciul, dovedit prin facturile fiscale depuse la dosar este în cuantum de 1080 lei și nu a fost recuperat de la persoana vinovată de producerea accidentului. Acesta a fost produs ca urmare a culpei pârâtului M. C., constând în încălcarea legislației rutiere, astfel cum reiese sentința penală pronunțată în dosarul nr._ pronunțată de Judecătoria Bacău.
Fiind întrunite, în speță, condițiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 1357 Cod civil, autorul incidentului datorează despăgubiri, constând în repararea prejudiciului produs în patrimoniul societății reclamante în cuantum total de 1080 lei.
Reclamanta, efectuând plata contravalorii reparațiilor, s-a subrogat în drepturile asiguratului său, fiind îndreptățită să solicite despăgubiri de la persoana vinovată, în speță M. C., potrivit art. 58 lit.b din Legea nr. 136/1995. Acesta din urmă, nu a făcut dovada că a achitat suma de 1080 lei.
Văzând aceste dispoziții legale, instanța apreciază întemeiată acțiunea reclamantei, urmând să o admită și să dispună obligarea pârâtului M. C. la plata sumei de 1080 lei reprezentând despăgubiri achitate de reclamantă.
Față de faptul că în cazul răspunderii civile delictuale, persoana vinovată este ținută să repare prejudiciul în integralitate, iar plata cu întârziere a despăgubirilor produce un prejudiciu reclamantei care poate fi cuantificat la nivelul dobânzii legale, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 3 din O.G. nr. 13/2011, instanța îl va obliga pe pârât și la plata dobânzii legale civile, in cuantum de 160,75 lei, calculate asupra debitului principal de la data achitării despăgubirii respectiv 14.03.2013 și până la 31.01.2015 și în continuare până la plata integrală a debitului.
Instanța nu poate primi apărarea pârâtului în sensul că dobânda legală trebuie calculată de la data introducerii acțiunii intrucât nu a fost anterior pus în întârziere, observând că pârâtul este de drept în întârziere potrivit art. 1523 alin.2 lit.3 Cod civil.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate, în temeiul art. 453 raportat la art 454 Cod procedură civilă, instanța, având în vedere că pârâtul a căzut în pretenții, il va obliga la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 100,6 lei constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru, conform inscrisurilor de la dosar. Trebuie menționat faptul că, deși pârâtul a recunoscut pretentiile reclamantei la primul termen de judecată, datorează cheltuieli de judecată atâta vreme cât este de drept în întârziere potrivit art. 1523 alin.2 lit.e Cod civil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite actiunea având ca obiect „pretentii” formulată de reclamanta . REASIGURARE SA, cu sediul în Voluntari - Global City Business Park, Șoseaua București Nord, nr. 10, ._, J. ILFOV, în contradictoriu cu pârâtul M. C., cu domiciliul în comuna Mărgineni . .
Obliga pârâtul sa plătească reclamantei suma de 1080 lei cu titlu de despăgubiri și suma de 160,75 lei reprezentând dobânda legală calculată asupra debitului principal de la data achitării despăgubirii respectiv 14.03.2013 și până la 31.01.2015 și în continuare până la plata integrală a debitului.
Obligă pârâtul să plăteacă reclamantei suma de 100,6 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțata în ședința publica, azi, 23.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. C. R. F. D.
Red.RLC/DF/4 ex./11.11.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 7035/2015. Judecătoria BUFTEA | Pretenţii. Sentința nr. 6971/2015. Judecătoria BUFTEA → |
---|