Pretenţii. Sentința nr. 719/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 719/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 719/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B., JUDEȚUL ILFOV
SENTINȚA CIVILĂ NR.719
Camera de consiliu de la 13.02.2015
Instanța constituită din:
Președinte: R. V. A.
Grefier: D. F.
Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe reclamantul S. Ș. în contradictoriu cu pârâtul I. P., având ca obiect, pretenții .
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 09.02.2015, fiind consemnate în încheierea din acea dată, parte integrantă din prezenta sentință,când instanța a amânat pronunțarea la data de 13.02.2015, având nevoie de timp pentru a delibera când in aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.10.2013 sub nr._, reclamantul S. Ș., a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâtul I. P., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâtului la plata de daune interese compensatorii în sumă de 1860 lei, reprezentând echivalentul prejudiciului pe care i l-a cauzat prin neexecutarea totală a obligației contractuale asumate de acesta prin promisiunea de vânzare cumpărare autentificată la data de 3 mai 2012 ; rezoluțiunea promisiunii de vânzare cumpărare și repunerea părților în situația anterioară cu obligarea pârâtului la restituirea autoturismului. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare încheiată cu pârâtul la data de 3 mai 2012, a predat autoturismul proprietatea personală, marca DAEWOO, tip CIELO, număr de identificare KLAFF19YICD003865, culoare verde, cu număr de înmatriculare_, conform certificatului de înmatriculare_F, eliberat la data de 02.09.2008 de DRPCIU Ilfov, promitentului cumpărător, în stare perfectă de funcționare urmând ca pe data de 30 septembrie 2012, acesta să-i plătească 5000 lei.
După data de 30 septembrie 2012, i-a tot cerut pârâtului să-i plătească prețul, însă acesta a refuzat, de asemenea prin utilizarea necorespunzătoare, acesta i-a stricat mașina.
În drept: art.1279 alin.2 NCC, art. 1350 al.1 și 2 NCC și art. 1530, 1538 și urm. NCC.
În probațiune, reclamantul a solicitat proba cu acte, interogatoriu și martori.
Pârâtul, legal citat nu a formulat întâmpinare și nici nu a depus un punct de vedere.
Instanța, in temeiul art.255 rap. la art.258 si 1029 alin.9 C.proc.civ. a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri și interogatoriul pârâtului, apreciind-o ca fiind concludentă, utilă și pertinentă cauzei și a prorogat discutarea probei cu expertiză tehnică judiciară și proba testimonială .
Instanța a procedat la administrarea probei cu interogatoriu pârâtului, răspunsurile consemnându-se la dosar ( fil.28-29 dosar).
Instanța a încuviințat pentru reclamant și proba cu un martor.
La solicitarea reclamantului a fost audiat martorul S. A..
Din depoziția martorului, acesta a arătat că are cunoștință despre faptul că, în urmă cu doi ani, reclamantul i-a vândut pârâtului un autoturism marca CIELO, iar pârâtul nu i-a achitat reclamantului prețul convenit. Mai arată martorul că, în prezent autoturismul nu mai este în stare normală de funcționare, pârâtul folosindu-l pentru transport marfă pe drumuri de țară.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În fapt, instanța reține că între reclamant, în calitate de promitent vânzător, și pârât, în calitate de promitent cumpărător, a fost încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare din data de 03.05.2012, conform Încheierii de legalizare semnături nr.21 și 22 din aceeași dată, emisă de BNP A. Ș., având ca obiect autoturismul marca DAEWOO Cielo, cu număr de înmatriculare_ și număr de identificare KLATF19Y1TD003865.
Prin același antecontract a fost stipulată și cluza penală conform căreia, dacă la scadența obligației de plată a prețului convenit (de 5000 de lei), și anume 30.09.2012, pârâtul nu își îndeplinește această obligație, acesta din urmă va achita reclamantului penalități de întârziere, de 0,1% pentru fiecare zi.
Pârâtul a recunoscut că până în prezent nu a achitat prețul convenit, de 5000 de lei, astfel cum rezultă din răspunsul la interogatoriul administrat acestuia (întrebarea nr.4, fila 28).
În drept, potrivit art.1549 alin.1 C.civ.: “Dacă nu cere executarea silită a obligațiilor contractuale, creditorul are dreptul la rezoluțiunea sau, după caz, rezilierea contractului, precum și la daune interese, dacă i se cuvin.”
De asemenea, potrivit art.1538 alin.1 și 2 C.civ.: “Clauza penală este aceea prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale.
În caz de neexecutare, creditorul poate cere fie executarea silită în natură a obligației principale, fie clauza penală.”
Raportat la dispozițiile legale anterior menționate, instanța reține că reclamantul a făcut dovada neexecutării de către pârât a obligației asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare, aceea de plată a prețului de 5000 de lei la data de 30.09.2012, această obligație având un caracter esențial.
De asemenea, manifestarea de voință a părților, cuprinsă în antecontract, reprezintă și o renunțare la procedura punerii în întârziere, prevăzută de art.1522 C.civ., pârâtul fiind de drept în întârziere, conform art.1523 alin.1 C.civ.
Prin urmare, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile legale privind rezoluțiunea contractului încheiat între părți.
Totodată, instanța reține că este admisibilă solicitarea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata despăgubirii materiale în temeiul clauzei penale stipulate în antecontract întrucât aceasta din urmă nu este solicitată alături de executarea silită, în natură, a obligației.
Așadar, constatând îndeplinite condițiile privind răspunderea civilă contractuală, instanța apreciază că se impune acordarea sumei de bani aferente clauzei penale.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, instanța va admite cererea de chemare în judecată, va dispune rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare din data de 03.05.2012, va repune părțile în situația anterioară încheierii contractului, pârâtul urmând a-i restitui reclamantului autoturismul marca DAEWOO Cielo, având număr de înmatriculare_ și număr de identificare KLATF19Y1TD003865.
Totodată, instanța va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 1860 de lei, reprezentând clauza penală stipulată în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare din 03.05.2012.
În temeiul art.453 C.proc.civ., instanța va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 3155,2 lei, reprezentând taxa de timbru și onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul S. Ș., domiciliat în orașul Otopeni, ..8, Județul Ilfov, în contradictoriu cu pârâtul I. P., domiciliat în comuna P., . .
Dispune rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare din 03.05.2012.
Repune părțile în situația anterioară încheierii contractului, pârâtul urmând a-i restitui reclamantului autoturismul marca DAEWOO Cielo, având număr de înmatriculare_ și număr de identificare KLATF19Y1TD003865.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 1860 de lei, reprezentând clauza penală stipulată în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare din 03.05.2012.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 3155,2 lei, reprezentând taxa de timbru și onorariu avocat.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.02.2015.
Președinte,Grefier,
Pentru judecător promovat, semnează Președintele instanței
Red.RVA/DF/4 ex./07.10.2015
← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Validare poprire. Sentința nr. 2379/2015. Judecătoria BUFTEA → |
---|