Validare poprire. Sentința nr. 2238/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 2238/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 737/94/2015

Operator de date cu caracter personal nr. 5128

ROMÂNIA

Judecătoria B.

B., .. 24, nr.1, jud. Ilfov

Secția Civilă

Dosar nr.

_

SENTINTA CIVILA NR. 2238

Ședința publica din data de 02.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. V.

GREFIER: T. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea B. SA și pe debitor T. A., terț poprit . DE asigurare SRL, având ca obiect validare poprire.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința din data de 20.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 26.03.2015, 02.04.2015 si 09.04.2015, pentru când, în aceeași compunere a hotarat următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 23.01.2015 sub numărul_, creditoarea B. SA, a solicitat în contradictoriu cu debitorul T. A. și cu terțul poprit . DE ASIGURARE SRL, validarea popririi înființată în dosarul de executare nr. 128/2014 de către B. D. F. L..

În motivare, creditoarea a invocat faptul că, prin încheierea din data de 06.06.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 s-a încuviințat executarea silită împotriva debitorului T. A., iar executorul judecătoresc a procedat, în urma încuviințării, la înființarea popririi în vederea indisponibilizării veniturilor cuvenite debitorului de la terțul poprit. Creditoarea a mai arătat că, deși a procedat la comunicarea adresei de înființare a popririi către terțul poprit, acesta nu a înțeles să se conformeze acesteia.

În drept a invocat dispozițiile art. 789 C..

În dovedire a depus un set de înscrisuri în copii certificate pentru conformitate cu originalul.

Prin întâmpinarea depusă la data de 27.02.2015, terțul poprit a arătat faptul că debitorul nu mai este angajat la societatea creditoare de la data de 18.07.2014, depunând în susținere copie de pe decizia de încetare a contractului individual de muncă al debitorului.

La termenul de judecată din data de 20.03.2015, instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B..

Analizând, conform disp. art. 248 alin. 1 C.proc.civilă, excepția necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 24 C., raportat la faptul că cererea de executare silită formulată de creditor, în urma căruia s-a format dosarul de executare silită nr. 128/2014, a fost depusă la B. D. F. L. la data de 30.05.2014, instanța reține că prezentei cauze îi sunt aplicabile dispozițiile legii în vigoarea la data începerii executării silite, respectiv dispozițiile NCPC.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 789 alin 1 raportat la art. 650 C. ( forma în vigoare la data începerii executării), competența de soluționare a cererii de validare a popririi revine instanței de executare- Judecătoriei în circumscripția căreia se află sediul executorului judecătoresc care face executarea. Or, față de sediul Executorului Judectoresc care procedează la executare silită în cauză, care se află în aria Sectorului 5 București, instanța constată că, competentă să soluționeze prezenta cauză este Judecătoria Sectorului 5 București, fapt pentru care urmează a admite excepția necompetenței teritoriale și a dispune declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. .

Declină competența de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi 09.04.2015.

P., Grefier,

Pentru grefier T. M.

aflat în C.M. semnează grefier șef

Red.V.M.Tehnored.T.M.

/ 3 ex. 19.05.2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SECȚIA CIVILĂ

..24, B., jud. Ilfov

Tel. 021 – 352.55.12 Fax. 0372._

e-mail:_

Operator de date cu caracter personal: 5128

Dosar nr.: _

Către,

JUDECATORIA SECTORULUI 5 BUCURESTI

Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr. 2238/2015 din data de 09.04.2015, pronunțată în dosarul nr. _ al Judecătoriei B., s-a dispus declinarea competenței soluționării cauzei și trimiterea dosarului către dumneavoastră, spre competenta soluționare privind pe creditoarea B. SA in contradictoriu cu debitorul T. A. si terț poprit . DE ASIGURARE SRL, având ca obiect validare poprire, sens în care vă înaintăm alăturat dosarul mai sus menționat, cusut și numerotat, conținând un dosar avand un număr de …… file.

PREȘEDINTE GREFIER

M. V. T. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 2238/2015. Judecătoria BUFTEA