Validare poprire. Sentința nr. 8368/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 8368/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 23-11-2015 în dosarul nr. 8368/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8368

Ședință publică din data de 23.11.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. A.

GREFIER: F. IVENIȚA

Pe rol pronunțarea în cauza civila privind pe creditoarea B. SA, pe debitorul R. M. și terțul poprit ., având ca obiect validare poprire.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 16.11.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23.11.2015, pentru când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea formulata pe rolul acestei instanțe la data de 30.07.2015 sub nr._ de către creditoarea B. SA, în contradictoriu cu debitorul R. M. și terțul poprit ., s-a solicitat instantei ca prin hotararea care va fi pronunțată sa se dispuna validarea popririi înființate de B. N. V. C. și D. V. G. în baza titlului executoriu reprezentat de contract de credit de consum nr. 725CIS_/_, pentru suma de 4.332,19 lei, la care se adaugă cheltuielile de executare avansate de creditoarea în valoare de 238.40 lei, precum și cheltuielile de executare efectuate de biroul executorul judecătoresc în cuantum de 976,57 lei.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că în baza titlului executoriu reprezentat de contract de credit de consum nr. 725CIS_/_ s-a procedat la executarea silită a debitorului pentru suma de 6053,83 lei reprezentând debit și cheltuieli de executare și s-a dispus înființarea popriri asupra salariului pe care debitorul îl primește de la terțul poprit ., care însă, nu s-a conformat ordonanței emise în dosarul de executare nr. 456/2014 în termenul legal prevăzut de art. 786 Codul de procedură civilă.

In drept, au fost invocat dispozițiile art. 789 și urm. Codul de procedură civilă.

În dovedirea acțiunii, creditoarea a solicitat proba cu înscrisurile depuse la filele 4-36.

Cererea a fost legal timbrata potrivit OUG 80/2013.

La termenul de judecată din data de 16.11.2015 instanța reținut cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei B., invocate din oficiu.

În temeiul art. art. 248 alin. 1 C.pr.civ., analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:

Prin cererea introductivă de instanță creditoarea B. SA a solicitat în contradictoriu cu debitorul R. M. și terțul poprit S.C. P. C. SRL, validarea popririi, în baza titlului executoriu reprezentat de contract de credit de consum nr. 725CIS_/_ .

Cererea de executare a fost depusă de către creditoare la executorul judecătoresc la data de 27.03.2014 (f. 12), astfel încât în temeiul art. 3 din Legea 76/2012 și art. 24 și art. 663 din C.pr.civ., cererea de validare a popririi, este guvernată de dispozițiile Codului de procedură civilă în vigoare la data introducerii cererii la executorul judecătoresc.

Potrivit prevederilor art. 789 C.pr.civ, instanța competentă să soluționeze cererea de validare a popririi, este instanța de executare.

În conformitate cu prevederile art 650 alin 1 C.pr.civ, instanța de executare este instanța în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea.

Chiar dacă art. 650 alin.1 C.pr.civ., a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 348/17.06.2014 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial nr. 529/16.07.2014, aceasta nu prezintă relevanță sub aspectul normei de competență indicate, întrucât potrivit art. 147 alin. 4 din Constituția României deciziile Curții Constituționale produc efecte pentru viitor.

Prin urmare, având în vedere că cererea de executare a fost depusă la executorul judecătoresc pe data de 27.03.2014, anterior deciziei Curții Constituționale, competența pentru soluționarea cererii de validare a popririi, aparține instanței în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea.

În aceste condiții, întrucât biroul executorului judecătoresc se află în București, sector 3, instanța competentă să soluționeze prezenta cerere este Judecătoria sectorului 3 București.

Pe cale de consecință, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B., invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București, căreia i se va înainta dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B., invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe creditoarea B. SA, cu sediul în sector 2, București, .. 6A, pe debitorul R. M., cu domiciliul în sector 4, București, .. 22, ., ., și terțul poprit ., cu sediul în Chiajna, ., județul Ilfov, în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București, căreia i se va înainta dosarul.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi 23.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. A. F. Ivenița

Red. jud. GA/teh.gr.FI/ 2ex/02.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 8368/2015. Judecătoria BUFTEA