Plângere contravenţională. Sentința nr. 8199/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 8199/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 20-11-2015 în dosarul nr. 8199/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.8199

Ședința publică din data de 20.11.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – TĂȘCAN A.

GREFIER – N. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta S.C. N. K. Romania S.R.L și pe intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională - R_/28.10.2014.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 11.11.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.11.2014 sub nr._, petenta S.C. N. K. Romania S.R.L în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce va pronunța să dispună anularea procesului – verbal de constatare a contravenției seria R_/28.10.2014, iar pe cale de consecință exonerarea de plata a amenzii contravenționale, precum și a contravalorii tarifului de despăgubire.

În fapt, petentul a arătat că autoturismul ce face obiectul procesului – verbal contestat se află în posesia S.C. Health Consulting Agent de asigurare S.R.L. din data de 29.05.2014.

A mai arătat că în practică, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul M.A.I. nu ia în considerare solicitarea vechiului proprietar, respectiv radierea autoturismului care face obiectul unui contract de vânzare – cumpărare cu o terță parte, aceasta fiind operată automat la momentul înmatriculării autovehiculului de către noul proprietar.

În drept, au fost invocate disp. O.U.G. nr.195/2002, O.G. nr.2/2001.

În dovedire, petentul a depus la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției seria R_/28.10.2014, contractul de vânzare – cumpărare al autoturismului, proces – verbal de acceptare, certificatul de înmatriculare al autoturismului, specificația tehnică nr. 1570/16.05.2014, proces – verbal de predare – primire, certificat de atestare fiscală, alte înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca fiind nefondată și neîntemeiată cu motivarea că atâta timp cât petentul figurează ca proprietar al autovehiculului în certificatul de înmatriculare, cât și în evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări, și nici o altă persoană nu este menționată în calitate de utilizator, acesta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravențional, potrivit disp. art. 8 coroborat cu art. 1 lit.b din O.G. nr. 15/2002 și acestuia îi revine obligația de a face dovada valabilității rovinietei.

Întâmpinarea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile O.G. nr.2/201, O.G. nr. 15/2002, Legea nr. 455/2001, Ordinul M.T.I. nr. 769/2010 cu modificările și completările ulterioare.

În susținerea întâmpinării, intimatul a depus la dosar proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR, autorizația de control a agentului constatator și certificat calificat pentru semnătura electronică cu valoare legală.

Instanța a încuviințat și administrat pentru petentă proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/22.09.2014, emis de agentul constatator din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România S.A. - Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica (C.E.S.T.R.I.N.), a fost sancționată petenta cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin.2 din O.G.nr.15/2002.

În procesul verbal s-a reținut că, la data de 05.08.2014, vehiculul categoria A, cu nr. de înmatriculare_, apartinand petentei, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă.

Potrivit art. 34 din O.G. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii.

Cu privire la legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța reține că, potrivit art. 17 din O.G 2/2001 lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.

Potrivit deciziei nr. 6/15.02.2015, pronunțata de înalta Curte de Casație și Justiție în Recursul în interesul legii, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator".

Raportat la aspectele menționate, procesului verbal de contravenție, . nr._/22.09.2014 întocmit de CNADNR - Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică - CESTRIN, îi lipsește semnătura olografa a agentului constatator, actul nelegal fiind sancționat cu nulitatea absolută.

Față de considerentele arătate mai sus, instanța, în temeiul art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/ 2001, urmează să admită plângerea contravențională formulată de către petentă în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A, prin subunitatea acesteia, Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN și să anuleze procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/22.09.2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plangerea contraventionala formulata de petenta . SRL, cu sediul în Otopeni, Calea Bucureștilor, nr. 201-203, Cod postal_, J. ILFOV în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN, cu sediul în București, Bulevardul I. M., nr.401A, sector 6.

Anuleaza procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/28.10.2014 intocmit de intimata.

Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica astazi, 20.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Tășcan A. N. D.

Red.jud.T.A/Thn.red.gr.N.D/4 ex/15.01.2016

2 EX. ..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8199/2015. Judecătoria BUFTEA