Plângere contravenţională. Sentința nr. 183/2014. Judecătoria BUHUŞI

Sentința nr. 183/2014 pronunțată de Judecătoria BUHUŞI la data de 18-03-2014 în dosarul nr. 1371/199/2013

Plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Dosar nr._

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 183/2014

Ședința publică din 18 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. T. A.

Grefier I. R.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravenționala formulată de petent R. P. în contradictoriu cu intimat C.N.A.D.N.R.- C. DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN.

Desfășurarea ședinței de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio, conform art.231 al.2 Noul Cod de procedură Civilă.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul lipsă fiind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Instanța constată că este competentă să judece cauza, potrivit dispozițiilor art. 131 din Noul Cod de procedură civilă.

Petentul R. P. se legitimează în fața instanței cu C.I. . nr._ având CNP-_ .

Față de dispozițiile art. 238 din Noul Cod de procedură Civilă instanța estimează durata procesului la o lună.

Petentul arată că nu are alte cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Petentul având cuvântul pe fondul cauzei arată că a vândut mașina și a radiat-o de la primărie. Solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

INSTANȚA

-deliberând -

La data de 19.12.2013 a fost înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., plângerea formulată de R. P. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat de agentul constatator C. SA,la data de 02.12.2013.

Plângerea a fost legal formulată în termenul prevăzut de art. 31 din O.G.2/2001 și este legal timbrată.

În motivarea de fapt, petentul arată că a fost sancționat cu 375,00 lei amendă contravențională pentru faptul că la data de 07.10.2013 vehiculul cu nr. de înmatriculare_ înregistrat pe numele său a fost depistat în trafic șa data de 07.10.2013 fără a deține rovinietă valabilă.

Arată că a avut o mașină înscrisă pe numele său dar pe care a vândut-o numitului B. Virginel la data de 14.07.2013.

În dovedirea plângerii au fost depuse următoarele înscrisuri: procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat de agentul constatator C. SA,la data de 02.12.2013, contract de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit,copie carte de identitate.

Intimata, legal citată, nu s-a prezentat în instanță, dar a depus întâmpinare.

În motivarea de fapt a întâmpinării depusă de organul constatator, se arată căîn fapt, la data de 07.10.2013, pe DN HA Km 44+500m, pe raza localității A., vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând lui P. R., a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 02.12.2013, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN.

Potrivit dispozițiilor art.1, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.

Procesul Verbal de Constatare a Contravenției îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.

Din coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001 cu prevederile art.19 din O.G. nr.2/2001, reiese că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator C. D. G., cu certificatul calificat emis de CertSIGN S. A.

Din analiza dispozițiilor art. 7 si 8, coroborate cu cele cuprinse in art. 1, alin.l, pct. B din O.G. nr. 15 / 2002 reiese, cu claritate, că responsabilitatea achitării rovinietei revine persoanei înscrise in cartea de identitatea autoturismului ca deținător sau utilizator al autoturismului, indiferent de persoana care conduce efectiv autoturismul la momentul constatării contravenției.

Dacă în urma contractului de vânzare - cumpărare noul proprietar nu face demersurile necesare transcrierii dreptului de proprietate, nu cade in sarcina CESTRTN sa facă investigații cu privire la transferul privat de proprietate asupra autoturismului.

Atâta timp cât petentul figurează ca proprietar al autovehiculul în certificatul de înmatriculare, cât și în evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculări, si nicio altă persoană nu este menționată în calitate de utilizator, acesta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravențional, potrivit disp. art. 8 coroborat cu art. 1 lit. B din O.G. 15/2002, și acestuia îi revine obligația de a face dovada valabilității rovinietei.

Petentul nu a depus diligente pentru transferul dreptului de proprietate asupra vehiculului si pentru radierea acestuia din baza de date, acesta rămâne menționat in cartea de identitate a vehiculului ca fiind proprietar si utilizator, situație in care răspunderea contravenționala in sarcina acestuia s-a angajat conform O.G. 2/2001 si O.G. 15/2002.

În drept, intimata și-a întemeiat întâmpinarea prevederile O.G.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România modificată și ale O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor și ale Codului de procedură civilă, iar în temeiul art. 411 al.2 C.pr.civ. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

O dată cu întâmpinarea au fost depuse și o . înscrisuri: planșă foto obținută cu sistemul Siegmcr, certificat de control- autorizație a agentului constatator,confirmare de primire.

Petentul a depus răspuns la întâmpinare. În aceasta se arată că nu poate fi sancționat pentru o contravenție pe care nu a săvârșit-o. Potrivit prevederilor art. 8 al.1 din O.G.15/2002 constituie contravenție fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă .

Petentul arată că nu a circulat la data de 07.10.2013 pe DN 11A cu autovehiculul deoarece l-a înstrăinat de la data de 14.07.2013 iar la data de 15.07.2013 la radiat din evidențele administrației financiare a orașului B..

Din actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție nr. . nr._ încheiat la data de 02.12.2013 de organul constatator C. SA, petentul R. P. fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 750 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin.1 din O.G. nr.15/2002 cu modificările și completările ulterioare și sancționată de art.8 alin.2 din același act normativ, reținându-se în sarcina sa, că în data de 07.10.2013 ora 1833 pe DN2 în localitatea A., județul V. autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a circulat fără rovinietă valabilă.

Instanța investită cu soluționarea plângerii verifică din oficiu legalitatea și temeinicia procesului verbal.

Astfel, contravenția pentru care a fost sancționat petentul este reglementată de art. 8 alin 1 din OG nr. 15/2002 și constă în fapta de a circula fără rovinietă valabilă.

Așadar, subiectul activ al contravenției, făptuitorul, este cel care circulă, care folosește rețeaua de drumuri naționale fără să fi achitat tariful de utilizare a acestei rețele de drumuri și căruia nu i s-au eliberat în acest sens documentele constatatoare în acest sens.

Confuzia în ce privește subiectul activ al contravenției este alimentată chiar de textul OG nr.15/2002 atunci când se prevede că responsabilitatea achitării tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale revine deținătorilor autovehiculului (identificați în certificatul de înmatriculare,în cartea de identitate,documentele vamale sau alte acte oficiale).

Instanța apreciază că singura interpretare corectă a dispozițiilor OG nr. 15/2002 care are în vedere principiile răspunderii civile contravenționale(în principal principiul că se răspunde doar pentru fapta proprie) este în sensul că subiect activ al contravenției în cauză este utilizatorul în fapt al autovehiculului surprins circulând fără rovinietă.

O altă interpretare ar fi presupus ca textul de lege incriminator să sancționeze nu fapta de a circula fără a deține rovinietă ci eventual punerea în circulație a unui astfel de autovehicul.

În cazul de față,pe data de 15.07.2013 între petent și B. Virginel a intervenit un contract de vânzare-cumpărare pentru autoturismul marca Mercedes Benz înmatriculat cu numărul_ .

Singura obligație a unei persoane care înstrăinează un autovehicul este de a face demersurile privitoare la radierea acestuia din evidențe,iar acest lucru a fost îndeplinit. Radierea autoturismului din evidențe rezultă atât din certificatul de la Primăria B. aflat la fila 7 dosar,cât și din celelalte înscrisuri aflate la dosarul cauzei. Vânzătorului nu-i poate fi imputat faptul că nu s-a înscris în evidențe autovehicolul de către noul proprietar.

Față de considerentele de fapt și de drept ce preced instanța va admite plângerea contravențională formulată și va anula procesul verbal contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petentul R. P. domiciliat în B. ..2,. jud Bacău împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat de agentul constatator C. SA, CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICĂ CESTRIN –cu sediul în București, .,401A,sector 6, la data de 02.12.2013,pe care îl anulează.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare,care se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică azi, 18.03.2014.

Președinte, Grefier,

Red. A.N.T-20.03.2014

Red.tehnored.A.N.T:/R.I.-4.ex

20/24.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 183/2014. Judecătoria BUHUŞI