Contestaţie la executare. Sentința nr. 8344/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 8344/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 31523/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA Nr. 8344/2013

Ședința publică de la 20 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE F. P.

Grefier Cocuța B.

Pe rol fiind judecarea actiunii civile formulata de contestatoarea POȘÂRCĂ G., domiciliata in municipiul Buzau, cartierul Brosteni, . . in contradictoriu cu intimatii

C. JUDEȚEANĂ DE PENSII B., cu sediul in municipiul Buzau, .. 1, judetul Buzau si A. F. PUBLICE BUZAU, cu sediul in municipiul Buzau, ., judetul Buzau având ca obiect contestație la executare

La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns contestatoarea Posarca G., au lipsit intimatii.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca procedura este legal indeplinita, prin serviciul registratura al instantei, intimata AFP Buzau a depus la dosar concluzii scrise, dupa care:

Contestatoarea invedereaza instantei ca aceasta cauza nu se poate judeca la acest termen de judecata, deoarece in dosarul nr._/200/2011* sunt incluse si cele doua capete de cerere ale acestui dosar si anume verificarea legalitatii titlului din 29 mai 2013 si restiuirea banilor retinuti in baza acestuia, iar acela are termen de judecata la data de 26.06.2013 si daca acest dosar se va judeca astazi completul care judeca dosarul nr._/200/2011* va refuza sa mai judece folosind tocmai aceasta hotarare care se va pronunta in acest dosar in celalalt, acesta fiind si scopul Tribunalului Buzau in dosar.Mai arata ca in susmentionatul dosar nu nu se gaseste borderoul, ci acesta a fost adus dupa emiterea titlului.

De asemenea precizeaza contestatoarea ca aceste doua dosare trebuie sa se judece in paralel si acest dosar nu trebuie sa se judece inaintea celui de pe rolul Tribunalului Buzau.

La interpelarea instantei, contestatoarea invedereaza ca nu doreste suspendarea judecății acestui dosar, precizand insa ca nu doreste ca acesta sa fie solutionat inaintea dosarului care se afla pe rolul Tribunalului Buzau, respectiv_/200/2011*

Instanta dsat fiind faptul ca obiectul actiunii si motivele acesteia din prima cauza nu a fost probat că ar fi inrâurit de solutia care s-ar pronunta in dosarul nr ._/200/2011* cu rejudecare, deoarece contestatoarea nu doreste suspendarea judecății in prezenta cauza, instanta constata terminata cercetarea judecatoreasca si acorda cuvantul in fond partilor.

Contestatoarea nu doreste sa spuna nimic in fond pentru ca ea apreciaza ca acest dosar nu se poate solutiona astazi

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr_ /27.12.2012 contestatoarea POSARCA G. a formulat în contradictoriu cu intimatul C. JUDETEANA DE PENSII BUZAU contestație la executare împotriva adresei de înființare a popririi din 11.12.2012 pentru suma de 100 lei, cu restituirea sumei reținute.

În motivarea în fapt a cererii contestatorul a învederat că în baza art 389 C.p.civ executarea este perimată întrucât creditorul a lăsat să treacă mai mult de 6 luni de la data întocmirii titlului din 29.03.2012 fără să fi efectuat alte acte de urmărire, nu datorează suma solicitată întrucât cheltuielile de judecată pentru strămutare pe siguranta publică în baza dosarului trimis de P. București șa Înalta Curte nu intră în sarcina sa, strămutarea pe siguranta publică nu o poate cere decât P., unde a trimis cererea iar dânsii au înaintat-o la Înalta Curte

Administrația financiară i-a îngrădit dreptul de a formula cerere de reexaminare ascunzând faptul timp de mai bine de un an, adresa care pretinde că a fost primită de la Înalta Curte este rezultatul unei înțelegeri cu persoane din Judecătoria B., Tribunalul B. și RAM B., care au avut acces la dosar, adresa nu poartă numele său, are număr de dosar modificat spre a coincide cu numărul de la Înalta Curte, a adaptat-o la minuta din dosarul Judecătoriei B., a fost ascunsă intenționat din decembrie 2011 până în 29.03.2012, pentru a se împlini anul din 2 februarie 2011 când s-a judecat la Înalta Curte tocmai pentru a i se lua dreptul de o eventuală cerere de reexaminare, care după trecerea termenului de 1 an nu a mai putut fi realizată, dacă nu cumva a făcut-o ulterior cu o dată ulterioară, nu au scris pe titlu Înalta Curte de la început pentru că probabil nu știau,îl primise de la Judecătoria B. prin persoane care au acces și fac trafic în dosarele sale, pentru a o împiedica să îl conteste la Judecătoria București și nu B..

După ce s-a perimat i-a trimis poprire pe pensia anticipată parțial, au așteptat perimarea pentru a-i lua din pensie după ce se fac actele pentru subvenție să nu beneficieze de subvenția la căldură și în perioada când fiind căldură întreținerea este mult mai mare să se răzbune stiind-o singură și că nu are cui să se plângă pentru abuzurile comise, în dosarul_/200/2012 a solicitat cererea de suspendare pentru suma solicitată, instanța s-a pronunțat pe ceea ce nu a cerut, nu au mai avut răbdare să se judece recursul declarat.

În drept au fost invocate art 401-1 pct b C.p.civ, art 389 C.p.civ

Prin cererea depusă la fila 11 dosar contestatorul a solicitat completarea acțiunii sub raport subiectiv prin introducerea în cauză și a intimatului ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B..

Prin precizările depuse le filele 18 dosar contestatorul a mai arătat în esență că i s-a luat din pensie mai mult decât era legal, amendarea d-nei P. S. F. care a semnat înștiințarea și care s-a înțeles cu C. de Pensii să ia nelegal din pensie .

Intimatul AFPM B. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației motivat de faptul că prin scrisoarea de debitare din 13.12.2011 înregistrată la acesta sub nr_/19.12.2011 Înalta Curte de Casație și Justiție le-a solicitat luarea în debit a sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare care au fost stabilite prin sentința nr 191/02.02.2011

Cu adresa nr 3170/12.06.2012 înregistrată sub nr_/14.06.2012 Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială le-a transmis Decizia de imputare nr 432/03.05.2012 și confirmarea de primire a acesteia, și le-a cerut executarea silită a creanței de 375 lei, cu adresa nr_/11.07.2012 a confirmat înscrierea în evidența fiscală a debitului

În consecință a declarat procedura de executare silită prin emiterea și comunicarea Somațiilor de plată nr_/29.05.2012, pentru 100 lei comunicată cu confirmare de primire la data de 06.06.2012 și nr_/30.07.2012, pentru 375 lei, comunicată cu confirmare de primire la data de 07.08.2012

Urmare a expirării termenelor de plata prevăzute în somații a continuat procedura de executare silită prin emiterea adresei de înființare a popririi nr_/03.12.2012 către C. Județeană de Pensii B. întrucât Adresa nr_/22.05.2012 a rezultat că debitoarea realizează venituri din pensie, despre măsura înființării popririi a fost înștiințată debitoarea prin îmștiințarea de poprire din 03.12.2012

Contestatoarea și-a exercitat dreptul de a contesta somația nr_/29.05.2012 cauza formând obiectul dosarului nr_/200/2012 al Judecătoriei B. în care a fost pronunțată sentința civilă nr_/17.10.2012, prin care a fost respinsă contestația la executare

Somația nr_/30.07.2012 nu a fost contestată

Dosarul nr_ a avut ca obiect anularea Deciziei de impunere emisă de AJPIS și a fost soluționat la data de 21.01.2013 în sensul anulării cererii de chemare în judecată ca netimbrată

În motivarea contestației se susține că executarea silită este perimată deoarece au trecut mai mult de 6 luni de la ultimul act de executare silită invocând dispozițiile art 389 C.p.civ

Aceste susțineri sunt vădit nefondate întrucât este contestată executarea unor creanțe fiscale, legea specială aplicabilă fiind Codul de procedură fiscală iar nu dreptul comun- Codul de procedură civilă; ori art 142 alin 4 Cod procedură fiscală prevede că executarea silită a creanțelor fiscale nu se perimează

În drept au fost invocate art 115-118 C.p.civ

În ceea ce privește intimatul C. JUDETEANA DE PENSII BUZAU acesta deși legal citat nu a formulat întâmpinare potrivit art 115 și urm C.p.civ.

La termenul din 11.03.2013 instanța în temeiul art 137 alin 2 C.p.civ a unit cu fondul excepția perimării invocată de contestatoare

Prin cererea depusă la fila 61 dosar contestatoarea a solicitat renunțarea la excepția de perimare, arătând că se rezumă la legalitatea titlului ce are adresă cu număr modificat și în care nu apare numele său, borderoul l-a recuperat retroactiv prin cunoștințe fiind făcut după emiterea titlului, are semnătură diferită față de cea dintâi adresă, nu a fost depus în termen în dosarul_/200/2012 și nici la 2 termen. A aranjat cu C. de Pensii să nu dea nici un act întrucât se pare că nici acolo n-a avut borderou, adresa din dosarul_/200/2012 este diferită și nu are borderou anexă, dosarul are termen în 15 mai 2013 nr_/200/2013*, completul 12, să se insiste să se judece respectivul dosar, să nu se mai judece și pentru celelalte titluri, rămânând ca celălalt complet să se pronunțe pe titlurile perimate.

Prin cererea depusă la fila 62 dosar contestatoarea a depus răspuns la întâmpinarea formulată de AFPM B. prin care a arătat că a timbrat cererea legal, a fost pusă în executare o decizie care nu era definitivă, în dosarul nr_/200/2012 nu i-a interesat taxa de timbru, scrisoarea Înaltei Curți nu are numele său scris, are numărul dosarului modificat iar borderoul a fost adus ulterior după emiterea titlului spre a se acoperi în dosarul_/200/2012, reiterând în esență precizările de la fila 61 dosar.

Contestatoarea a depus la fila 75 dosar precizări prin care a solicitat amânarea judecății până la data de 26.0.2013 când are termen dosarul nr_/200/2011* ce are 5 capete de cerere, dacă se va soluționa cauza pendinte celălalt complet va refuza să judece, în acel dosar nu are borderou, nu poate renunța la judecata cauzei pendinte

Intimata AFPM B. a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea cererii întrucât creanțele fiscale nu se perimează, ulterior contestatoarea prin precizările depuse a înțeles să renunțe la susținerea privind perimarea creanțelor fiscale și să susțină că titlul este nelegal fără însă a arăta la care titlu se referă și care sunt motivele de nelegalitate, scrisul este ilizibil.

În cauză instanța a administrat proba cu înscrisuri în cadrul căreia au fost atașate în copie filele 4-5, 9-10, 14, 20-22, 28-51, 55-56, 63-68 dosar.

Analizând întregul material probator administrat în cauză instanța reține următoarea situație de fapt și de drept:

Instanța, față de poziția procesuală a contestatoarei exprimată fără echivoc prin precizările de la fila 61 dosar, nu va mai analiza susținerile acesteia referitoare la perimarea executării silite pornite împotriva sa, astfel cum erau învederate prin cererea introductivă .

Instanța va avea în vedere că în din interpretarea per a contrario a art 399 alin 3 C.p.civ, rezultă că, dacă executarea se face în baza hotărârii judecătorești, nu se pot invoca în cadrul contestației la executare apărări de fond împotriva titlului.

Or, contestatoarea face tocmai apărări de fond împotriva sentinței judecătorești puse în executare, apărări care ar fi putut fi ridicate în cursul judecății în fond sau prin exercitarea căilor legale de atac.

Invocarea de către contestatoare a faptului că nu ar fi fost legală și temeinică obligarea sa, prin sentința nr 191/02.02.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – fila 29, la plata cheltuielilor de judiciare către stat în sumă de 100 lei, că respectivul titlu executoriu are un număr modificat sau că nu are numele său, că nu i s-a comunicat, sunt motive care nu se circumscriu dispozițiilor art 399 C.p.civ

Singurul caz în care contestatorul poate să facă apărări de fond este acela în care invocă motive de stingere a obligației, posterioare hotărârii ce se execută, iar nu anterioare acesteia. Din nici o probă administrată în cauză, deși sarcina acesteia incumba contestatoarei potrivit art 129 C.p.civ, nu a rezultat stingerea obligației de plată a sumei de 100 lei în discuție ulterior hotărârii ce se execută, astfel încât susținerile contrare ale reclamantei vor fi înlăturate.

Contestatorul nu indică nici un motiv concret de nulitate cu privire la actele de executare distincte emise în ceea ce privește poprirea înființată la data de 03.12.2012 de intimatul AFPM B., singurele motive expuse în susținerea cererii sale vizând tocmai titlul executoriu, respectiv cuantumul debitului datorat.

Instanța nu va analiza motivele de nelegalitate și netemeinicie a sentinței pronunțate în dosarul_/200/2012 de Judecătoria B., faptul că borderoul depus în respectivul dosar ar fi fost depus în termen sau nu, că ar avea semnătura modificată, etc, asupra faptului dacă suspendarea executării silite ar fost solicitată sau nu, întrucât contestatoarea prin cauza dedusă judecății nu a formulat o cale de atac împotriva respectivei hotărâri judecătorești, cauza respectivă casată cu trimitere spre rejudecare nu face obiectul cercetării judecătorești pendinte.

Prin adresa de înființare a popririi emisă la data de 03.12.2012 sub nr_ de intimata AFPM B. a dispus în dosarul de executare nr_ poprirea pensiei încasate de contestatoare de la C. Județeană de Pensii B., printre altele și pentru suma de 100 lei cheltuieli judiciare în discuție, fila 45 dosar.

Potrivit art 149 alin 1 din OG 92/2003 modificat și completat „Sunt supuse executării silite prin poprire orice sume urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deținute și/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terțe persoane sau pe care aceștia le vor datora și/sau deține în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.”

Art 149 alin 5 din același act normativ prevede că „ poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înființează de către organul de executare, printr-o adresă care va fi comunicată terțului poprit, dispozițiile art. 44 cu privire la comunicarea actului administrativ fiscal aplicându-se în mod corespunzător. Totodată, va fi înștiințat și debitorul despre înființarea popririi.”. Din coroborarea înscrisurilor depuse la filele 42-46 dosar rezultă că intimatul organ de executare fiscală a emis către contestatoare adresa de înființare a popririi nr_/03.12.2012 asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu debitorului urmărit, adresă comunicată terțului poprit, prin scrisori recomandate cu confirmare de primire, fiind respectate textele legale de mai sus.

Pe de altă parte, dispozițiile legale sus menționate nu instituie obligația organului fiscal de a furniza alte informații terțului poprit cu privire la titlul executoriu în baza căruia s-a emis adresa de înființare a popririi, astfel că susținerile contrare ale contestatoarei vor fi înlăturate .

Instanța, examinând conținutul înscrisului depus la fila 46 dosar, va înlătura susținerile contestatoarei potrivit cărora respectivul act fiscal ar prezenta ștersături, modificări, adăugiri, ori omisiunea numelui său.

Instanța va mai avea în vedere pe de o parte prevederile art 144 alin 7 din HG 1050/2004 potrivit cărora „terțul poprit este obligat ca, în termen de 5 zile de la primirea comunicării ce i s-a făcut potrivit alin. (4) și (6), să înștiințeze organul de executare dacă datorează vreo sumă de bani cu orice titlu debitorului.” iar pe de altă parte prevederile alin 8 al aceluiași articol potrivit cărora „poprirea se consideră înființată la data la care terțul poprit, prin înștiințarea trimisă organului de executare, confirmă că datorează sume de bani debitorului sau la data expirării termenului prevăzut la alin. (7).”

Mai mult, sumele datorate debitorului de către terțul poprit se analizează la data emiterii actului fiscal în litigiu.

În fine, potrivit art 144.3. din HG 1050/2004 „ Adresa de înființare a popririi va cuprinde: a) denumirea și sediul organului de executare; b) numărul și data emiterii; c) denumirea și sediul sau numele, prenumele și domiciliul terțului poprit; d) temeiul legal al executării silite prin poprire; e) datele de identificare a debitorului; f) numărul și data titlului executoriu, precum și organul emitent; g) natura creanței fiscale; h) cuantumul creanței fiscale pentru care s-a înființat poprirea, când acesta este mai mic decât cel evidențiat în titlul executoriu, ca urmare a stingerii parțiale a debitului; i) contul în care urmează a se vira suma reținută; j) semnătura și ștampila organului de executare”, dispoziții legale respectate de actul în discuție; ca urmare, instanța văzând și art 46 din OG 92/2003 .va înlătura susținerile contestatoarei potrivit cărora respectivul titlu executoriu ar fi fost nelegal întocmit.

În ceea ce privește susținerea contestatoarei că i s-ar fi reținut din pensie sume de bani mai mari decât limitele legale, instanța urmează să le înlăture întrucât pe de o parte art 144 alin 4. din HG 1050/2004 precede că „ Salariile și alte venituri periodice realizate din muncă, pensiile, precum și alte sume ce se plătesc periodic și sunt destinate asigurării mijloacelor de existență ale debitorului sunt urmăribile în condițiile prevăzute de art. 409 din Codul de procedură civilă. Art 409 C.p.civ prevede :„Salariile și alte venituri periodice realizate din muncă, pensiile acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum și alte sume ce se plătesc periodic debitorului și sunt destinate asigurării mijloacelor de existență ale acestuia pot fi urmărite a) până la 1/2 din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligație de întreținere sau de alocație pentru copii;b) până la 1/3 din venitul lunar net, pentru orice alte datorii(2) Dacă sunt mai multe urmăriri asupra aceleiași sume, urmărirea nu poate depăși 1/2 din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creanțelor, în afară de cazul în care legea prevede altfel. (3) Veniturile din muncă sau orice alte sume ce se plătesc periodic debitorului și sunt destinate asigurării mijloacelor de existență ale acestuia, în cazul în care sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmărite numai asupra părții ce depășește jumătate din acest cuantum.(4) Ajutoarele pentru incapacitate temporară de muncă, compensația acordată salariaților în caz de desfacere a contractului individual de muncă pe baza oricăror dispoziții legale, precum și sumele cuvenite șomerilor, potrivit legii, nu pot fi urmărite decât pentru sume datorate cu titlu de obligație de întreținere și despăgubiri pentru repararea daunelor cauzate prin moarte sau prin vătămări corporale, dacă legea nu dispune altfel.5) Urmărirea drepturilor menționate la alin. (4) se va putea face în limita a 1/2 din cuantumul acestora.(6) Sumele reținute potrivit alin. (1) - (4) se eliberează sau se distribuie potrivit art. 562 și următoarele(7) Alocațiile de stat și indemnizațiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate în caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum și orice alte asemenea indemnizații cu destinație specială, stabilite potrivit legii, nu pot fi urmărite pentru nici un fel de datorii.”

Pe de altă parte, cum din coroborarea înscrisurilor depuse la filele 21 și 44 dosar reiese că din pensia lunară în cuantum de 836 lei îi este reținută suma de 268 lei+5 lei CASS, încasând restul de 604 lei, instanța apreciază că nu sunt încălcate dispozițiile legale de mai sus privind cuantumul sumei poprite, nefiind justificată cererea contestatoarei de restituire a sumelor reținute acesteia.

În considerarea celor ce preced, instanța urmează să respingă acțiunea dedusă judecății ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulata de contestatoarea POȘÂRCĂ G., domiciliata in municipiul Buzau, cartierul Brosteni, . . in contradictoriu cu intimatii C. JUDEȚEANĂ DE PENSII B., cu sediul in municipiul Buzau, .. 1, judetul Buzau si A. F. PUBLICE BUZAU, cu sediul in municipiul Buzau, ., judetul Buzau având ca obiect contestație la executare

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20._.

P. GREFIER;

Red.P.F.

Tehnored. P.F. / 5 ex.

28.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 8344/2013. Judecătoria BUZĂU