Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 13/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 30-09-2013 în dosarul nr. 5010/200/2011
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 13.078
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 30.09.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: N. N.
GREFIER: P. L. - S.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic, formulată de reclamantul D. M. M., cu domiciliul în București, sector 5, ., nr. 3, ., . cu pârâtul P. D., cu domiciliul în ..
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 23.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 30.09.2013.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr._, la data de 29.03.2011, reclamantul D. M. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul P. D. să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic prin care să se constate că la data de 22.06.2010, prin act sub semnătură privată, a vândut un autoturism marca Audi, cu nr. de înmatriculare_, la prețul de 34.500 lei și să achite reclamantului suma de 9.400 lei, reprezentând diferență de preț neachitată și daune conform chitanței din data de 22.06.2010.
De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtului și la plata dobânzii legale a sumei datorate, până la achitarea efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că la data de 22.06.2010, a înstrăinat pârâtului marca Audi, cu nr. de înmatriculare_, la prețul de 34.500 lei, preț din care arată că pârâtul a achitat suma de 29.800 lei, urmând ca în maxim trei luni de zile să îi achite și diferența de 4.700 lei, în caz contrar asumându-și obligația de a-i achita dublul acestei restanțe, cu titlu de daune, tocmai ca urmare a prejudiciului produs prin plata cu întârziere a acestei sume de bani.
Precizează că a încercat rezolvarea pe cale amiabilă, dar pârâtul a refuzat, deși automobilul a fost predat la data încheierii actului sub semnătură privată și se află în deplina posesie și folosință a acestuia.
Ca urmare a imposibilității finalizării tranzacției, reclamantul arată că a fost nevoit să se adreseze instanței de judecată, pentru a obține o hotărâre judecătorească în acest sens.
Cererea a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 998 – 999 CC, 969 CC, 1295 CC, 43 C.. 274 C..
Odată cu cererea, reclamantul a depus în copie, chitanța din data de 22.06.2010 (fila 6 - 7), C.I. reclamant și pârât (fila 8).
La data de 21.11.2011, reclamantul a arătat că înțelege să renunțe la capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic și a depus la dosar taxa judiciară de timbru de 675 lei și timbru judiciar de 3 lei.
Legal citat, pârâtul P. D. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind nefondată.
Se arată că situația de fapt invocată este nereală, deoarece a solicitat ca instanța să pronunțe o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic, la care însă a renunțat.
De asemenea, se arată că suma de bani este solicitată în baza unui înscris pe care reclamantul a spus că îl va distruge.
Recunoaște că anterior datei de 22.06.2010, a achiziționat de la reclamant autoturismul marca AUDI, pentru care a plătit în rate suma totală de 36.200 lei, cu 1.700 lei mai mult decât se arată în cererea de chemare în judecată.
La aceeași dată, după ce a încheiat acel înscris, se arată că împreună cu reclamantul s-a întâlnit cu numitul I. I., căruia i-a fost înstrăinat autoturismul, contractul fiind semnat între reclamant și acesta, pentru suma de 5.000 de euro.
Începând cu data de 22.06.2010, arată că autoturismul a fost predat numitului I. I., care l-a și înmatriculat pe numele său la data de 21.10.2010.
Deoarece în aceeași zi apare că reclamantul a vândut mașina la două persoane, apreciază că a fost chiar înșelat de acesta și este de acord să îi achite reclamantului suma de 4.700 lei, cu condiția să îi predea autoturismul.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.
Odată cu întâmpinarea, pârâtul a depus, în copie, Contract de vânzare cumpărare pentru vehicul folosit din data de 22.06.2010 (fila 18), certificat de înmatriculare (fila 19) și carte de identitate a vehiculului (fila 20).
La data de 23.04.2012, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, interogatorii și martori.
Având în vedere susținerile pârâtului referitoare la modul în care s-a realizat transferul autoturismului, de la vânzătorul reclamant, către actualul deținător, numitul I. I., precum și apărările reclamantului, instanța a dispus efectuarea unei expertize criminalistice, raportul aflându-se la dosar.
Au fost efectuate, de asemenea, verificări la Direcția de Impozite și taxe a Primăriei Sectorului 5 București, referitor la situația plăților aferente impozitului pentru autovehiculul marca Audi A 6, care a făcut obiectul tranzacției.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 22.06.2010, în prezența martorului L. G., reclamantul și pârâtul a încheiat un act sub semnătură privată, intitulat „chitanță”, care atesta vânzarea autoturismului marca Audi A 6, înmatriculat sub nr._, către pârât, dar și obligația pe care acesta din urmă și-o lua ca până în luna septembrie 2010, să achite diferența de datorie, respectiv suma de 4.700 lei.
Conform declarației martorului, la data semnării chitanței, reclamantul a primit suma de 34.500 lei, urmând să mai primească o diferență de 4.700 lei. Sub acest aspect, al prețului tranzacției, instanța constată că martorul a putut observa cu certitudine faptul că voința celor două părți, la momentul semnării chitanței a fost aceea ca pârâtul să mai achite diferența de bani, respectiv, suma de 4.700 lei. Referitor la prețul tranzacției însă, declarațiile acestuia sunt contradictorii, iar sub acest aspect, declarația martorului va fi interpretată prin coroborare cu celelalte probe administrate în cauză. Astfel, în întâmpinare, pârâtul însuși nu contestă prețul arătat de către reclamant, afirmând însă, fără a face vreo dovadă în acest sens, că ar fi achitat mai mult decât ceea ce s-a menționat în cuprinsul chitanței, respectiv, suma de 36.200 lei. Cu toate acestea, prin răspunsul la interogatoriu de la întrebarea nr. 2, pârâtul a recunoscut faptul că la data de 22.06.2010, a încheiat acea chitanță, prin care admitea că mai are de achitat o diferență de bani, pentru tranzacția efectuată. De asemenea, chiar cumpărătorul ulterior al autoturismului, martorul I. I., a arătat că pârâtul i-a comunicat că mai are de achitat către proprietarul autoturismului, reclamantul în cauză, o diferență de preț, acest martor arătând că i-a înmânat pârâtului suma de 5.000 lei, reprezentând diferența de preț pentru care se înțeleseseră să efectueze schimb de autoturisme cu pârâtul.
Potrivit dispozițiilor art. 1191 CC 1864, în vigoare la momentul semnării chitanței și care se aplică în cauză, astfel după cum dispozițiile art. 3 din Legea nr. 71/2011 o prevăd, dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare care depășește suma de 250 lei (…) nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată.
D. urmare, orice afirmație referitoare la existența unei plăți efectuate trebuie dovedită, astfel după cum art. 1191 CC 1864, NUMAI cu acte, iar nu cu martori. Oricum, declarațiile martorului prezent la momentul încheierii chitanței a confirmat existența obligației pârâtului de a achita suma de 4.700 lei, numai cu privire la ceea ce a primit reclamantul existând contradicții, martorul afirmând că la momentul semnării chitanței, nu s-a dat nicio sumă de bani.
În aceste condiții, instanța va da credit singurului înscris existent la dosar, respectiv, chitanța din data de 22.06.2010, care, din punct de vedere juridic, are valoarea unei convenții legal făcute, potrivit dispozițiilor art. 969 CC 1864.
Ulterior, la o dată neprecizată, martorul I. I. arătând că este vorba de lunile mai – iunie 2010, pârâtul i-a prezentat martorului propunerea de a efectua un schimb între autoturismul marca Audi înmatriculat sub nr._, cu un autoturism marca Chevrolet. Cert este că la momentul efectuării schimbului, pârâtul era în posesia autoturismului, deoarece martorul a afirmat că autoturismul Audi a fost lăsat în custodia sa, până la momentul la care pârâtul s-a întors, după câteva zile, cu certificatul fiscal, cartea de identitate și fișa de radiere semnată și ștampilată.
Instanța va respinge apărările pârâtului, referitoare la faptul că împreună cu reclamantul s-a întâlnit cu numitul I. I., căruia i-a fost înstrăinat autoturismul, contractul fiind semnat între reclamant și acesta, pentru suma de 5.000 de euro. Martorul audiat în cauză a arătat că nu s-a întâlnit niciodată cu reclamantul și nici nu îl cunoaște. Expertiza criminalistică efectuată în cauză a arătat că semnătura vânzătorului nu poate fi atribuită cu certitudine reclamantului, fapt de natură să contrazică cele susținute de către pârât.
Față de această situație și reținând caracterul obligatoriu al chitanței semnată la data de 22.06.2010, potrivit dispozițiilor art. 969 CC 1864, instanța reține că în cauză, pârâtul nu a făcut dovada că a achitat diferența de preț la care s-a obligat prin aceasta.
Art. 970, al. 1 CC 1864 arată că toate convențiile trebuie executate cu bună credință. D. urmare, solicitarea reclamantului de a obliga pârâtul la plata sumei de 4.700 lei, reprezentând diferență de preț neachitată, este una întemeiată, iar instanța o va admite ca atare.
În cuprinsul aceleiași chitanțe, părțile au înțeles să treacă o clauză potrivit căreia „în cazul neachitării sumei de 4.700 lei, suma datorată se dublează”. În cuprinsul clauzei nu se menționează momentul până la care trebuia achitată această sumă, dar acesta rezultă din interpretarea coordonată a clauzelor contractului, potrivit dispozițiilor art. 982 CC 1864, clauzele alcătuind un întreg. Or, în condițiile în care părțile au menționat în cuprinsul chitanței că suma de 4.700 lei trebuie achitată până în luna septembrie 2010, este evident că neachitarea sumei și activarea clauzei la care am făcut referire, nu putea avea loc decât după această dată, care, la momentul sesizării instanței de judecată, era deja împlinită.
Față de dispozițiile cuprinse, instanța apreciază clauza ca fiind una penală, părțile determinând anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligației de către debitorul său.
Cum validitatea convenției principale, constituită de chitanța din data de 22.06.2010 a fost analizată și stabilită de către instanță, și clauza penală cuprinsă în aceasta, având caracter accesoriu, este apreciată de către instanță ca fiind validă.
Păstrând caracterul obligatoriu al convenției principale, instanța nu va putea nici să reducă, nici să mărească cuantumul sumei arătate, iar față de acest aspect, va obliga pârâtul să achite suma de 4.700 lei, reprezentând daune conform chitanței din data de 22.06.2010.
Instanța va respinge capătul de cerere referitor la plata dobânzii legale ca fiind nefondat. Constantă practicii judecătorești în materie, instanța apreciază că în condițiile în care clauza penală determină în mod anticipat tocmai despăgubirile pe care debitorul pârât le va plăti pentru neexecutarea contractului, nu poate pretinde despăgubiri, nici în condițiile în care prejudicial ar fi mai mare decât suma care face obiectul clauzei penale.
Ca parte căzută în pretenții, având în vedere faptul că reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, instanța va obliga pe acesta să achite suma de 2.190,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru, onorariu expertiză și onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea înregistrată sub nr._, astfel după cum a fost restrânsă de reclamantul D. M. M., domiciliat în mun. București, ., nr. 3, .. 1, . cu pârâtul P. D., domiciliat în com. Costești, ..
Obligă pârâtul să achite reclamantului suma de 9.400 lei, reprezentând diferență de preț neachitată și daune conform chitanței din data de 22.06.2010.
Respinge capătul de cerere referitor la plata dobânzii legale ca fiind nefondat.
Obligă pârâtul să achite reclamantului suma de 2.190,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 30.09.2013.
Președinte Grefier,
N. N. P. L. – S.
Red. NN/tehnored. PLS/4 ex/28.10.2013
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 18/2013.... → |
|---|
