Obligaţie de a face. Sentința nr. 4056/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 4056/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 11-03-2013 în dosarul nr. 8376/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA Nr. 4056/2013
Ședința publică de la 11 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. P.
Grefier Cocuța B.
Pe rol fiind judecarea actiunii civile formulata de reclamantul ICA I., domiciliat in municipiul Buzau, . Magnolia . in contradictoriu cu parata P. M. BUZAU PRIN PRIMAR, cu sediul in municipiul Buzau, având ca obiect obligație de a face
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit reclamantul si parata.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca procedura este legal indeplinita, dupa care:
Instanta in baza art. 167 C.p.c. incuviinteaza pentru parti proba cu inscrisuri, respectiv cele depuse la dosar apreciindu-le utile, pertinente si concludente cauzei.
Instanta constata terminata cercetarea judecatoreasca, in baza art. 150 C.p.c. declara dezbaterile inchise si retine cauza spre solutionare, dat fiind solicitarea reclamantului de solutionare a cauzei in baza art. 242 C.p.c.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr_ /08.03.2012 reclamantul N. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul PRIMĂRIA MUNICIPILUI B. PRIN PRIMAR pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care pârâtul să fie obligat la punerea în aplicare a hotărârii Curții de Apel Ploiești decizia nr 10/25.01.2010 în dosar_ rămasă definitivă și irevocabilă.
În motivarea în fapt a acțiunii reclamantul a învederat că prin hotărârea indicată s-a dispus restituirea în natură a două suprafețe de teren revendicate de acesta aflate în intravilanul municipiului B., în suprafete de 201 mp și respectiv 87 mp, a solicitat pârâtului restituirea în natură însă până în prezent nu a fost îndeplinită obligația deși toate documentele au fost înaintate pârâtului încă din decembrie 2011
În drept au fost invocate prevederile Legii 10/2001 și Legii 247/2005, art 242 alin 2 C.p.civ
Pârâtul prin notele depuse la fila 12 dosar a solicitat respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect întrucât reclamantul a fost pus în posesie cu terenul situat în mun B., ., fostă ., fost nr 106, fost . 2, prin Procesul verbal nr_/2011 din 12.11.2012
În cauză instanța a administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri în cadrul căreia au fost atașate în copie: decizia nr 10/25.01.2010 a Curții de Apel Ploiești, înscris sub semnătură privată intitulat „Domnule Primar”, completări la raportul de expertiză tehnică în dosar_, schița de delimitare a terenului, proces verbal nr_/2011
Analizând întregul material probator administrat în cauză instanța reține următoarea situație de fapt și de drept:
Prin decizia nr 10/25.01.2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești,rămasă definitivă și irevocabilă, între altele, pârâtul a fost obligat să restituie în natură reclamantului suprafața de teren cu dimensiuni de 210 mp, identificată în punctele 7,8,12,13,g,f,p,d,c,b și respectiv 87 mp identificată în punctele 11,a,b,c,d în raportul de expertiză topografică întocmit de expert ing P. H. și în schița anexă la raport, filele 4-5 dosar
Prin cererea nr_/16.12.2011 reclamantul a solicitat pârâtului să fie pus în posesie cu terenurile la care se referă hotărârea judecătorească de mai sus, fila 6 dosar.
În ceea ce privește suprafața de 210 mp în discuție, ulterior introducerii acțiunii pendinte, pârâtul a procedat la punerea în posesie a reclamantului cu acest teren în mun B., . (fostă ., fost nr 106, fost . 2), având număr cadastral nr_, înscris în CF a municipiului B. nr_, prin Procesul verbal nr_/2011 din 12.11.2012 depus la fila 14 dosar.
În acest context, în privința acestei suprafețe de teren, instanța în temeiul art 82 C.p.civ, urmează a respinge cererea dedusă judecății ca fiind rămasă fără obiect.
Referitor la suprafața de 87 mp identificată în punctele 11,a,b,c,d în raportul de expertiză topografică întocmit de expert ing P. H., instanța va avea în vedere că potrivit art 371 ind 1 C.p.civ, obligația stabilită prin hotărârea judecătorească sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită.
Când debitorul nu dă curs obligației care îi revine, creditorul, prin executorul judecătoresc, solicită executarea silită.
Art 580 ind 2 C.p.civ, text cu valoare de normă generală în materia executării obligațiilor de „ a face”stabilește că dacă debitorul refuză să îndeplinească o asemenea obligație cuprinsă în titlu executoriu, creditorul poate fi autorizat de instanța de executare să o îndeplinească el însuși sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului.
Specialitatea art 580 ind 3 C.p.civ, consistă exclusiv în faptul că reglementează un instrument juridic special menit să asigure executarea silită a obligațiilor de a face intuitu personae, însă textul nu derogă de la norma art 580 ind 2 C.p.civ ori de la celelalte reguli generale în materie de executare silită.
Nu există suport legal pentru a susține că îndeplinirea unei obligații de a face intuitu personae nu urmează calea executării silite, spre a fi de prisos cerința investirii cu formulă executorie a hotărârii ce stabilește obligația încuviințării executării silite prin mijlocirea unui executor judecătoresc care să emită o somație debitorului, cu atât mai mult cu cât solicitarea dedusă judecății de a fi pusă în aplicare o hotărâre judecătorească este una proprie fazei executării silite, ale cărei reguli generale cuprinse în art 371 ind 1-405 ind 3 C.p.civ, îi sunt deplin aplicabile.
Deși instanța prin adresa de la fila 18 dosar a solicitat reclamantului să indice dacă a pus în executare silită hotărârea judecătorească prin intermediul unui executor judecătoresc, acesta nu a dat curs acestor cerințe.
În considerarea celor ce preced,în privința suprafeței de 87 mp în discuție, instanța urmează a respinge cererea ca fiind inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Respinge acțiunea civilă formulata de reclamantul N. I., domiciliat in municipiul Buzau, . Magnolia . in contradictoriu cu parata P. M. BUZAU PRIN PRIMAR, cu sediul in municipiul Buzau, având ca obiect obligație de a face
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.03.2013.
P. GREFIER;
Red.P.F.
Tehnored. P.F./ 4 ex.
26.03.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 31/2013.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|