Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 09-09-2013 în dosarul nr. 30448/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA Nr._/2013
Ședința publică de la 09 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. P.
Grefier Cocuța B.
Pe rol fiind judecarea actiunii civile formulata de reclamanta O. E., domiciliata in comuna B., . nr. 214, judetul Buzau in contradictoriu cu parata O. B., domiciliat in comuna B., . nr.214, judetul Buzau având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit reclamanta si paratul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca dosarul este la primul termen de judecata, cererea nu a fost timbrata, procedura este legal indeplinita, dupa care:
Instanta verificandu-și din oficiu competenta cf. art. 159 ind.1 al.4 C.p.c. constata ca este competentă general, material si teritorial să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României, art. 1 pct.1 al.1, art. 13 C.p.c.
Instanta invoca din oficiu exceptia netimbrarii actiunii in raport de care retine cauza in pronuntare in baza art. 137 al.1 C.p.c. avand in vedere solicitarea reclamantului de solutionare a cauzei in baza art. 242 al.2 C.p.c.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr_ /06.12.2012, reclamanta O. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul O. B. pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună partajarea bunurilor comune mobile și imobile dobândite de părți în timpul căsătoriei, să se constate că are o contribuție exclusivă la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului partajabil și o contribuție majoritară la edificarea casei de locuit, să se dispună atribuirea către acesta a casei și terenului aferent partajabile, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii reclamanta a învederat în esență că părțile au fost căsătorite, în aprilie 2007 au achiziționat 1000 mp teren arabil situat în extravilanul ., jud B., tarlaua 215, punctul T. având număr cadastral 4112, cu bani proveniți din vânzarea apartamentului tatălui său, pe terenul respectiv părțile au edificat o casă de locuit din banii tatălui, fiind nevoită să plece la muncă în Italia de unde trimitea bani pentru finalizarea construcției
În drept au fost invocate dispozițiile art 356, 357 C. civ, art 242 alin 2 C.p.civ
În dovedire a depus înscrisurile în copie de la filele 4-11 dosar
Pârâtul nu a formulat întâmpinare potrivit art 115 și urm C.p.civ.
La termenul de judecată de față, instanța a invocat, din oficiu, excepția netimbrării cererii în raport de care a reținut cauza spre soluționare.
Analizând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, această excepție de procedură, peremptorie și absolută, instanța reține următoarele:
La primirea cererii de chemare în judecată, s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a unui timbru judiciar de 4,70 lei, calculat în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, precum și a unei taxe judiciare de timbru de 711 lei +300 lei calculată potrivit art 3 lit c din Legea 146/1997 modificată.
În același sens a fost pus în vedere reclamantei prin adresa de la fila 12 dosar obligațiile fiscale ce-i incumbau sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată
În conformitate cu art. 20 alin 1-3 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantum legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit fiind sancționată cu anularea acțiunii sau a cererii.
Art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar prevede că, cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător, iar în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale referitoare la taxa de timbru.
Totodată, art. 35 alin. 1 și 2 din Ordinul ministrului justiției nr. 760/C din 22 aprilie 1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, stabilește că taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, adică înainte de primirea (înregistrarea), efectuarea sau eliberarea actelor taxabile sau înainte de prestarea serviciilor, iar instanțele judecătorești - cu totul excepțional, pentru motivele menționate în rezoluție - pot reține cereri sau acțiuni netimbrate sau insuficient timbrate, obligând partea să plătească taxele până la primul termen de judecată. Potrivit alin. 5 al aceluiași articol, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Art. 36 din același act normativ prevede că instanțele judecătorești au obligația de a încunoștința părțile, o dată cu citarea, despre taxele judiciare de timbru ce trebuie achitate în cazurile în care acțiunile și cererile au fost trimise prin poștă.
Întrucât reclamanta a fost înștiințată de instanță la adresa indicată de aceasta, asupra obligației de a achita timbru judiciar de 4,70 lei cu taxa judiciară de 711+300 lei, și cu toate acestea, nu s-a conformat acestor dispoziții, instanța va face aplicarea art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, va admite excepția netimbrării cererii, invocată din oficiu și, având în vedere caracterul peremptoriu al acesteia, va anula cererea, fără a se mai pronunța asupra fondului acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția netimbrării acțiunii invocată din oficiu
Anulează ca netimbrată acțiunea formulata de reclamanta O. E., domiciliata in comuna B., . nr. 214, judetul Buzau in contradictoriu cu parata O. B., domiciliat in comuna B., . nr.214, judetul Buzau având ca obiect partaj bunuri comune.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.09.2013.
P. GREFIER;
Red.P.F.
Tehnored. P.F./ 4 ex.
24.09.2013
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 19/2013. Judecătoria BUZĂU | Modificare măsuri privind copilul. Sentința nr. 08/2013.... → |
---|